VIDEO Laureatul Nobelul pentru Chimie, Stefan Hell, Doctor Honoris Causa al UBB: „E important să conştientizezi că poţi reuşi indiferent de ţara unde te-ai născut“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stefan Walter Hell, la ceremonia DHC de la Universitatea Babeş-Bolyai. FOTO: Florina Pop
Stefan Walter Hell, la ceremonia DHC de la Universitatea Babeş-Bolyai. FOTO: Florina Pop

Stefan Hell, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în anul 2014, cercetător german de origine română, a primit, marţi, 24 mai, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, pentru contribuţia la dezvoltarea microscopiei optice.

Stefan Walter Hell este un fizician german originar din comuna arădeană Sântana care în 2014 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Chimie. Omul de ştiinţă este director în Institutul Max Planck de Chimie Biofizică din Göttingen.

Festivititatea de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al UBB a început marţi, 24 mai, la ora 12.00, în Aula Magna a universităţii clujene. Cuvântul de laudatio îl va rosti profesorul Simion Simon.

„Îl onorăm pe unul dintre cei mai mari savanţi ai vremurilor noastre“, a declarat Ioan Aurel Pop, rectorul UBB, la începutul ceremoniei.
La festivitate au participat profesori, studenţi, fostul preşedinte al Academiei Române, Ionel Haiduc, primarul Clujului, Emil Boc.

Universitarul Simion Şimon, director al Institutului de Cercetări Interdisciplinare în Bio-nano-ştiinţe de la Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB), a făcut o scurtă prezentare a biografiei lui Stefan Hell, subliniind că în germană numele de familie al laureatului Nobel înseamnă „luminos“.

„El a găsit o cale de trecere dincolo de această barieră cu microscopia optică. A inventat şi pus în practică o metodă de depăşire a unei bariere consacrată ştiinţific pe mai mult de 125 de ani, considerată imposibil de depăşit“, a declarat Simon, presei, după festivitate. Potrivit acestuia, invenţia laureatului Nobel „este de impact deosebit pentru cercetările care duc la rezolvarea unora dintre problemele cu care se confruntă omenirea pe terenul depistării bolile, a modului în care acţionează viruşii“, în domeniul aplicaţiilor bio-medicale.

Stefan Hell a afirmat în discursul său după primirea titlului, ţinut în limbile română şi engleză, că este onorat de distincţia primită: „Este o mare onoare să primesc acest premiu din partea UBB, care este cea mai mare universitate din ţara în care m-am născut şi o universitate care încearcă să devină mai bună şi mai vizibilă în lume, astfel că sunt foarte onorat. (...) Am primit o educaţie foarte bună în România. Eram cel ami bun la matematică, fizică şi germană“.

Discursul Stefan Hell, laureat al Premiului Nobel, după primirea titlului de Doctor Honoris Causa al UBB Cluj

În opinia sa, „este important să conştientizezi că poţi reuşi indiferent de ţara unde te-ai născut“.

Citiţi şi:

FOTO Pe urmele lui Stefan Hell, câştigătorul Nobelului pentru Chimie. Cercetătorul german are o casă în oraşul Sântana.  
 

Bucurie fără margini în Sântana, unde s-a născut Stefan W. Hell, neamţul originar din România care a câştigat Nobelul: „Ne-a pus orăşelul pe harta lumii”.   
 

Laureatul premiului Nobel pentru Chimie în 2014: „A fost o uşurare imensă să plec din România”. 

EXCLUSIV Stefan W.Hell, al doilea elev de la Liceul „Nikolaus Lenau” din Timişoara care a câştigat un Nobel. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite