Românul care a descoperit cum se face plastic din energia solară şi învaţă în Arabia Saudită: „Şi-au construit universitate cu 20 de miliarde, în deşert“

Românul care a descoperit cum se face plastic din energia solară şi învaţă în Arabia Saudită: „Şi-au construit universitate cu 20 de miliarde, în deşert“

Bogdan Ilieş s-a adaptat perfect la viaţa din Arabia Saudită. FOTO: Arhivă personală

Bogdan Ilieş urmează un doctorat la King Abdullah University of Science and Technology (KAUST), universitatea construită cu 20 de miliarde de dolari în inima deşertului, în Arabia Saudită. Anterior, tânărul şi-a luat licenţa la Glasgow, în domeniul chimiei medicinale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bogdan este originar din Târgu Mureş, iar marea sa pasiune este chimia. A devenit interesat de această materie încă din timpul şcolii generale, iar asta avea să-l poarte ulterior spre destinaţii exotice, după ce a ajuns student la Glasgow.
 
„Pasiunea pentru chimie am dezvoltat-o încă din clasa a 7-a, de la primele ore. Mi s-a părut extrem de complicată şi interesantă în acelaşi timp. Însă nu ştiam exact ce presupune chimia, ce poţi face cu ea. Ulterior, în liceu, îmi plăcea în special chimia organică, însă doar formulele aplicate teoretic. În clasa a 12-a am avut în faţă o decizie greu de luat: să studiez chimia în România sau în străinătate. Am aflat de anumite burse de excelenţă oferite de statul Scoţian, Aşa că am decis să risc şi am aplicat pentru studii la University of Glasgow. Abia atunci am descoperit ce înseamnă chimia cu adevărat şi acum am bucur că am ales acest drum”, rememorează Bogdan.
 

Cea mai importantă descoperire

 
În cel mai important oraş al Scoţiei, românul a reuşit să se adapteze foarte uşor, devenind unul dintre cei mai buni studenţi ai universităţii. Tot de Glasgow se leagă cea mai importantă reuşită a carierei sale.
„Cea mai importantă descoperire a avut loc în Glasgow, unde am putut polimeriza metil metacrilat folosind un photo-catalizator vizibil şi un generator care emite lumină doar în spectrul vizibil. Practic, am arătat că se poate face plastic cu energie solară”, explică tânărul.
 
Bogdan a urmat un internship la celebra companie germană BASF. În Germania, el a sintetizat peste 50 de insecticide al căror activitate a fost ulterior testată pe larve de insecte.
 
De aici şi până la ceea ce avea să fie una dintre cele mai importante decizii ale sale a mai rămas un singur pas de făcut. Aşa a ales o destinaţie exotică pentru următorul internship, unde a urmat şi un masterat. A aplicat la celebra King Abdullah University of Science and Technology (KAUST), universitatea construită cu 20 de miliarde de dolari în inima deşertului, în Arabia Saudită.
 
 
„În ceea ce priveşte Arabia Saudită, se zvonea că o nouă facultate a fost contruită în deşert, o facultate cum nimeni nu a mai văzut până acum. Aşa că am decis să fac un internship după stagiul de la BASF, ca să mă conving. Am aplicat la un professor, Salim al-Babili, care avea nevoie de un chimist ca să studieze substanţele volatile din plante, în special orez. A fost ceva nou pentru mine, deoarece asta presupunea biologie, materie pe care nu am studiat-o în detaliu. Enzimele erau produse sintetic cu ajutorul bacteriilor E. Coli, apoi erau adăugate substraturile, tot sintetice şi reacţia era monitorizată. Am reuşit să dovedesc că anumiţi compuşi volatili există şi sunt produşi în rădăcinile plantelor, deoarece acestea foloseau exact aceleaşi enzime pe care noi le produceam sintetic. Asta m-a făcut curios şi am decis să merg mai departe cu un master tot în biologia plantelor la KAUST”, povesteşte tânărul.
 

S-a adaptat fără probleme la viaţa din Arabia Saudită

 
Românul se declară încântat de ceea ce a găsit în Arabia Saudită. Deşi se spune că europenii se adaptează mai greu într-o ţară arabă, românul spune că nu a întâmpinat nicio problemă în acest sens. 
 
„În Arabia Saudită, viaţă de student e total diferită faţă de Europa. Deoarece KAUST are doar studenţi de master şi doctorat, ei sunt mult mai profesionişti. Se organizează tot felul de cursuri de dezvoltare personală, intelectuală şi ştiinţifică, unde sunt invitaţi să vorbească experţi mondiali. Plus, sunt încurajate activităţile sportive, acestea fiind toate gratuite. La KAUST se pune accent pe rezolvarea unor probleme globale: lipsa hranei, energie sustenabilă, combustia curată a alcanilor, IT, noi catalizatori şi procese chimice şi multe altele. De asemenea, se pune accent pe dezvoltarea talentelor şi a personalităţii individuale, în formarea viitorilor savanţi ai lumii”, arată Bogdan.
 

20 de miliarde de dolari investiţi cu cap

 
Beneficiind de investiţii imense, KAUST atrage numeroşi masteranzi şi doctoranzi străini. Practic, numeroşi tineri din Europa, dar şi din întreaga lume, sunt atraşi la universitatea saudită în primul rând datorită profesorilor renumiţi care predau aici. În plus, facultăţile au dotări de invidiat. La toate acestea se adaugă salariile atractive, cazarea, transportul şi alte înlesniri acordate de această universitate. 
 
 
„Ce putem lua de la KAUST este punerea accentului pe dezvoltarea noilor technologii care ar servi omenirea, însă toate încep cu o mare investiţie în studenţi, dar şi în personalităţi şi oameni de ştiinţă. Toate acestea presupun mulţi bani. Aici, la KAUST, au fost investiţi 20 de miliarde de dolari”, mai spune românul.
Însă nu doar latura academică l-a impresionat. Saudiţii, în general, i-au lăsat o impresie excelentă, prin felul lor de a fi. 
 
„M-a impresionat campusul, prin dotările, frumuseţea şi luxul oferit. La acestea se adaugă cultura orientală şi mâncarea. Este total altceva faţă de România, faţă de Europa în general. Arabii sunt nişte oameni incredibil de generoşi şi ospitalieri, curioşi să afle cât mai multe despre ţările din care provine fiecare student. De asemenea, ei tot timpul împărtăşesc cu zâmbetul pe buze aspecte legate de cultură şi tradiţiile lor, chiar şi de religie”, susţine Bogdan. Acum, tânărul se pregăteşte să se specializeze pe chimia atmosferică, în cadrul doctoratului.
 
„În timpul doctoratului mă voi specializa pe chimie atmosferică. Cum influenţează aerosolii secundari proveniţi din noxele emise de maşini, şi chiar şi a substanţelor volatile provenit din plante, schimbarea climatică prin creşterea temperaturii”, adaugă Bogdan.
 

S-ar putea stabili în Arabia Saudită

 
În total, şase studenţi români studiază la KAUST, iar Bogdan a mai întâlnit şi alţi români în localitatea Jeddah. De altfel, românii din Arabia Saudită formează un grup şi se întâlnesc o dată pe lună. La fel ca şi colegii săi, Bogdan s-a adaptat fără probleme la noul stil de viaţă. Timpul liber şi-l umple jucând fotbal, mai ales că este şi preşedintele asociaţiei de fotbal a facultăţii, dar şi cu practicarea altor sporturi. Plus yoga şi exerciţiile cardio, favoritele sale. Acomodat deplin, el mărturiseşte că nu ar avea nicio problemă în a se stabili definitiv în această ţară. 
 
 
 
 
„Personal m-aş vedea stabilit într-o ţară arabă. Nu ştiu să va spun dacă un european s-ar putea integra uşor în această cultură, depinde de ţara de unde provine şi de valorile morale. Însă cred că e o tranziţie uşoară, deoarece sunt primiţi cu braţele deschise şi vocea lor este tot timpul ascultată”, a încheiat Bogdan. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: