Români la canonizarea celui mai iubit Papă din istorie. „Ioan Paul al II-lea a reuşit să dea o nouă faţă Bisericii. Era un om mereu zâmbitor şi pus pe glume“

Români
la canonizarea celui mai iubit Papă din istorie. „Ioan Paul al II-lea a
reuşit să dea o nouă faţă Bisericii. Era un om mereu zâmbitor şi pus pe
glume“

Papa Ioan Paul al II-lea FOTO: usccb.org

În această duminică, 27 aprilie, are loc la Roma canonizarea a doi papi, Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, eveniment la care participă credincioşi din toată lumea. Din Cluj-Napoca au plecat preoţi şi 40 de credinicioşi conduşi de episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, şi de vicarul Anton Crişan.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cei doi foşti capi ai Bisericii Catolice, Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, vor fi canonizaţi duminică, 27 aprilie, în „Duminica Divinei Milostiviri“, sărbătoare a Bisericii Catolice instituită de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 2001.

Zeci de mii de pelerini din toată lumea vor asista la ceremonia din Piaţa „Sfântu Petru“ din Roma.

La eveniment vor lua parte reprezentanţi ai celorlalte confesiuni religioase, 93 de delegaţii oficiale din diferite ţări, 24 de şefi de stat, familii regale, peste 150 de cardinali şi o mie de episcopi din lumea întreagă. Printre ei vor fi şi grupuri de români.

Suveranii Pontifi Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea FOTO: Episcopia de Cluj-Gherla

Pentru episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, Papa Ioan Paul al II-lea este cel care l-a hirotonist episcop (foto mai jos).

„Îmi amintesc mai cu seamă de întâlnirile pe care le-am avut în preajma hirotonirii şi după hirotonirea episcopală şi faptul că era un om mereu zâmbitor şi pus oarecum pe glume, cu mult umor. La audienţa de după hirotonire fiecare episcop avea repartizată câte o sală în care avea dreptul să ducă circa 20 de persoane: membri familiei, pe cei apropiaţi veniţi de acasă.  Îmi amintesc, atunci când a intrat în sala audienţei, între primele cuvinte pe care le-a rostit a fost: "şi eu am fost hirotonit episcop la 38 de ani". Există şi o imagine semnificativă care a imortalizat acest moment, când mi-a pus mâna pe umăr şi m-a încurajat în munca pastorală.
De asemenea, sunt şi alte momente de neuitat din audienţele pe care am avut ocazia să le avem. Prima întâlnire cu Papa Ioan Paul al II-lea, foarte emoţionantă, a avut loc în sala Apostolilor Petru şi Pavel. Era în toamna anului 1990, când eram studenţi proaspăt sosiţi la Roma şi Mitropolitul de atunci, Alexandru Todea, ne-a recomandat fiecăruia să ne prezentăm, să ne spunem numele şi din ce eparhie venim. Îmi amintesc cum, în clipa în care i-am sărutat inelul şi m-am ridicat, nu am putut spune nimic, ci am rămas oarecum fermecat de acest chip blând şi surâzător”, a spus Florentin Crihălmeanu, într-un interviu acordat Biroului de presă al Episcopiei de Cluj-Gherla şi trimis presei.

Ierarhul clujean a mai spus că Papa Ioan Paul al II-lea a acordat o atenţie cu totul deosebită acordată Bisericii Greco-Catolice din România.

„Putem spune că de personalitatea Papei Ioan Paul al II-lea se leagă reînvierea Bisericii noastre. În Scrisoarea Apostolică adresată cu ocazia celui de-al treilea centenar al Unirii cu Biserica Romei (în anul 2000), Papa Ioan Paul al II-lea prezenta şase elemente definitorii pentru identitatea acestei Biserici: îşi înfige rădăcinile în Cuvântul lui Dumnezeu, în învăţătura Sfinţilor Părinţi şi în tradiţia bizantină, dar posedă în afară de aceasta o expresie specifică, în unirea cu Scaunul Apostolic şi în rănile persecuţiilor din secolul XX, pe lângă latinitatea poporului său.
(…) Personalitatea Fericitului şi acum Sfântului Ioan Paul al II-lea a marcat perioada trecerii spre mileniul al III-lea creştin, nu doar prin faptul că el a fost cel care a inaugurat acest timp al Bisericii Catolice, aşa cum prevedea Arhiepiscopul Stefan Wyszyński, dar mai cu seamă prin faptul că a reuşit să dea o nouă faţă Bisericii continuând reforma începută de Ioan al XXIII-lea. Nu întâmplător, împreună, sunt ridicaţi acum la treapta cea mai înaltă a altarelor bisericeşti, fiind declaraţi sfinţi pentru Biserica Catolică“, a afirmat episcopul clujean.

Despre ceremonia de canonizare

Veghea de rugăciune. Programul celebrărilor va cuprinde, în noaptea dintre sâmbătă şi duminică, 27 aprilie, Veghea de rugăciune organizată în mai multe biserici şi pieţe. ”Va fi o noapte albă”, de aşteptare şi pregătire în rugăciune, animată de grupuri de diferite limbi, în cel puţin 11 biserici din Cetatea Eternă: a spus preotul Walter Insero, purtătorul de cuvânt al Vicariatului Romei, citat de biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice din Cluj-Gherla.

Credincioşii pot intra în Piaţa Sf. Petru începând cu ora 5.30. Duminică dimineaţă, centrul atenţiei se îndreaptă evident spre Piaţa „Sfântul Petru”, care pe timpul nopţii va fi închisă din motive de siguranţă.
Potrivit preotului Federico Lombardi, programul liturgic din Piaţa „Sf. Petru” începe duminică la ora 9.00 cu rugăciunea Coroanei Milostivirii Divine, însoţită de cântările Corului Diecezei de Roma. Succesiv, Litania tuturor sfinţilor, cântată de Corul Capelei Sixtine, la care se alătură cu această ocazie Orchestra Filarmonică din Cracovia şi Corul Diecezei de Bergamo.

Sfânta Liturghie începe la ora 10.00. La altar, Papa Francisc îi va avea alături pe Cardinalul italian Agostino Vallini, Vicarul Sanctităţii Sale pentru Dieceza de Roma, pe Cardinalul polonez Stanislaw Dziwisz, Arhiepiscop de Cracovia, şi pe Episcopul de Bergamo, în Italia, Mons. Francesco Beschi.
Sfânta Liturghie solemnă începe cu Ritul Canonizării, care cuprinde cele trei cereri adresate Papei din partea Prefectului Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, Cardinalul Angelo Amato.
Papa Francisc va pronunţa formula solemnă de canonizare prin care noii Sfinţi sunt propuşi spre venerarea credincioşilor nu doar la nivel local ci în toată Biserica Catolică:
”Spre gloria Preasfintei Treimi, preamărirea credinţei catolice şi înviorarea vieţii creştine, cu autoritatea Domnului Nostru Isus Cristos, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi a Noastră, după ce am reflectat îndelung, am implorat de mai multe ori ajutorul dumnezeiesc şi am ascultat părerea multor fraţi ai noştri întru episcopat, îi declarăm şi definim Sfinţi pe Fericiţii Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, îi înscriem în Cartea Sfinţilor şi dispunem ca în toată Biserica să fie cinstiţi cu devoţiune în ceata Sfinţilor. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.

Încheierea procesiunii. Ceremonia de canonizare se încheie, la propriu vorbind, cu procesiunea relicvelor noilor Sfinţi, care vor fi duse la altar de cei care i-au cunoscut îndeaproape. Relicvele lui Ioan al XXIII-lea, reprezentând rămăşiţe din trupul său, ar putea fi duse de nepoţii săi, însoţiţi de primarul oraşului Bergamo şi preşedintele Fundaţiei ”Ioan al XXIII-lea”. Relicvele lui Ioan Paul al II-lea, reprezentând câteva picături din sângele său, vor fi duse probabil de cele două femei care au fost vindecate în mod miraculos prin mijlocirea noului Sfânt. 

Procesiunea cu relicvele noilor Sfinţi este urmată de un moment de mulţumire, după care celebrarea continuă ritualul Sfintei Liturghii cu imnul ”Gloria in excelsis Deo!”. La Liturgia Cuvântului, cu două lecturi biblice şi rugăciunea psalmului, Evanghelia va fi proclamată în greacă şi latină. Celebrarea se încheie cu Liturgia Euharistică şi Binecuvântarea Apostolică a Sfântului Părinte.

„Papa Benedict este binevenit şi ştie că este aşteptat şi invitat“.  În legătură cu prezenţa la canonizare a Papei Emerit Benedict al XVI-lea, pr. Lombardi a spus: „Papa Benedict este binevenit şi ştie că este aşteptat şi invitat. Noi îi respectăm libertatea, vârsta înaintată şi starea sănătăţii sale, în funcţie de care va hotărî să vină sau nu“,  se mai arată în comunicatul publicat pe site-ul Radio Vatican.

Un documentar despre Papa Ioan paul al II-lea de pe profilul uCatholic de pe youtube, mai jos

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Primul cardinal al românilor: „Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă”. Lui Iuliu Hossu i se datorează importanţa pelerinajului de la Nicula

Greco-catolicii ardeleni sărbătoresc 160 de ani de existenţă a Episcopiei de Cluj-Gherla

Muzeu dedicat primului cardinal din Transilvania

FOTO Povestea „soldaţilor“ români ai Papei Francisc, de la Mănăstirea iezuită din Cluj-Napoca

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: