Românca de la NASA care caută viaţă în spaţiu. „E foarte probabil să existe alte civilizaţii în galaxia noastră, doar că s-ar putea să nu ne întâlnim niciodată“

Românca de la NASA care caută viaţă în spaţiu. „E foarte probabil să existe alte civilizaţii în galaxia noastră, doar că s-ar putea să nu ne întâlnim niciodată“

Specializată în studiul exoplanetelor, Roxana Lupu este cercetător la NASA. Românca spune că este posibil ca într-o zi să găsim viaţă în spaţiu, dar până atunci vor apărea alte descoperiri şi probleme grave.

Ştiri pe aceeaşi temă

Roxana Lupu este cercetător în cadrul departamentului de Sisteme Planetare al diviziei de Ştiinţe Spaţiale la Centrul NASA Ames. Din această postură, ea este implicată în mai multe proiecte ale Agenţiei.
 
„Este greu să creez o ierarhie a proiectelor, deoarece toate sunt diferite şi importante în felul lor. De la început, eu m-am ocupat în principal cu calcularea secţiunii eficace de absorbţie a moleculelor în domeniul optic şi infraroşu apropiat. Aceste proprietăţi sunt esenţiale pentru transferul radiaţiei în atmosferele planetare, şi, prin urmare, contribuie la echilibrul energetic al acesteia. În plus, ele ne dau «semnăturile» diverselor molecule în observaţiile spectroscopice ale planetelor îndepărtate. În felul acesta putem deriva compoziţia şi structura atmosferelor observate“, explică Roxana Lupu.
 
Românca lucrează şi la alte proiecte, inclusiv la metodele de caracterizare a compoziţiei exoplanetelor prin studiul luminii reflectate de acestea. 
 

Un milion de posibile civilizaţii în galaxie

 
Roxana este optimistă în privinţa descoperirii vieţii în spaţiu. Chiar şi aşa, precizează de la început că este dificil de prezis dacă planetele observate până acum adăpostesc viaţă, din diverse puncte de vedere. Nu în ultimul rând, experta NASA atrage atenţia asupra unor termeni de la care porneşte discuţia. Asta pentru că, spune ea, trebuie făcută o diferenţă între o planetă „potenţial habitabilă“, „habitabilă“ şi „inhabitată“. Până acum, dintre planetele observate, unele ar putea fi în prima categorie, cea de „potenţial habitabilă“. „Nu ştim încă nicio planetă, cu excepţia Terrei, care să fie în una dintre celelalte două categorii.

Cât despre prima categorie, cea de „potenţial habitabilă“, este definită pe baza aşa-numitei „zone habitabile“. Planetele situate în această zonă au temperaturi care permit prezenţa apei în formă lichidă la suprafaţă.
 
„În Sistemul Solar, atât Pământul, cât şi Marte se află în această «zonă habitabilă», dar încă nu avem nicio dovadă că viaţa a fost sau este prezentă pe Marte. La fel şi cu aceste exoplanete, ele au dimensiuni comparabile cu cele ale Terrei şi se situează la o distanţă favorabilă faţă de steaua în jurul căreia orbitează. Mai mult de atât nu putem şti până nu realizăm mai multe măsurători pentru a afla compoziţia acestora. Folosim modele pentru a corela această compoziţie cu prezenţa vieţii. Chiar şi atunci, modelele noastre vor fi probabil bazate pe modul în care ştim că viaţa funcţionează pe Pământ şi va fi dificil, dacă nu imposibil, de detectat prezenţa unei forme total diferite de viaţă“, a atenţionat Roxana Lupu. 
 
 
De altfel, oamenii de ştiinţă estimează că în galaxia noastră există între 100 şi 400 de miliarde de stele, iar pe baza măsurătorilor curente, în jurul fiecărei stele există cel puţin o planetă. Din acestea, aproximativ 23% sunt de dimensiuni comparabile cu Soarele şi aproximativ 8% din ele ar putea avea o planetă potenţial habitabilă de dimensiunea Pământului. Aproximativ 76% sunt de tip M (tipul Terrei), din care cam 20% ar putea găzdui o planetă potenţial habitabilă de dimensiunea Pământului, explică cercetătoarea NASA.
 
„Deci, în total, în galaxie ar putea exista între 17 şi 70 de miliarde de planete potenţial habitabile de dimensiunea Pământului. Desigur, nu ştim conversia între «potenţial habitabilă» şi «inhabitată», dar chiar dacă acest factor este de 1%, şi la rândul lor 1% din acestea adăpostesc o civilizaţie, ne rămân cel puţin un milion de posibile civilizaţii în toată galaxia. Este foarte probabil ca stadiul de dezvoltare al posibilelor civilizaţii extraterestre să fie extrem de divers, de la primitive până la net superioare nouă. Iar această estimare nici măcar nu ia în calcul forme de viaţă care nu ne sunt asemănătoare“, a punctat cercetătoarea NASA.
 

Ciocnirea civilizaţiilor

 
„Cât despre întâlnirea cu alte civilizaţii, de asemenea cred că va fi extrem de dificil, în special dacă ne limităm la cunoştinţele şi tehnologia de acum. Consider că e foarte probabil ca alte civilizaţii să existe în galaxia noastră, doar că s-ar putea să nu ne întâlnim niciodată. Estimările statistice, pe baza exoplanetelor observate, arată că cele mai apropiate exoplanete «potenţial habitabile» se află la o distanţă între 6 şi 30 de ani-lumină faţă de Sistemul Solar. Reţineţi că nu ştim câte dintre acestea adăpostesc viaţă cu adevărat, cu atât mai puţin civilizaţii. Chiar dacă ar fi o astfel de civilizaţie la 30 de ani-lumină depărtare, nu ştim dacă ar avea tehnologia necesară pentru a ne descoperi, contacta sau vizita“, spune Roxana Lupu. ;
 

Are rezerve privind colonizarea marţiană

 
Chiar dacă marile puteri au conceput planuri pentru cucerirea spaţiului, Roxana Lupu priveşte cu reticenţă aceste proiecte, cel puţin deocamdată. Şi nu pentru că oamenii nu ar putea să ajungă din nou pe Lună, ci pentru că realizarea unor baze permanente i se pare imposibilă în următorii ani.
 
„Nu cred că astfel de planuri sunt realiste, cel puţin nu în timpul vieţii noastre. Mă refer la bazele permanente, unde oamenii ar putea locui neîntrerupt. Desigur, putem ajunge din nou pe Lună, dar pentru construirea unei baze locuibile acolo ar trebui să reuşim să extragem destule resurse locale astfel încât să nu fie necesar transportul continuu de materiale, dar şi de hrană de pe Pământ. Apa este esenţială atât pentru hrană, cât şi pentru producerea oxigenului. Pe Lună există apă în formă solidă, dar nu este clar dacă există în cantităţi suficiente pentru a fi colectată şi folosită în mod eficient. Construcţia bazei ar pune de asemenea probleme tehnice majore, pentru menţinerea condiţiilor locuibile în interior – presiune, izolare de razele cosmice, producţia hranei, eliminarea şi managementul deşeurilor etc. Construcţia şi testarea unei astfel de baze ar necesita un timp considerabil, cred eu. Însă limitarea principală pentru o bază pe Lună, după cum am menţionat anterior, cred că rămâne prezenţa resurselor şi posibilitatea de exploatare a acestora“, lămureşte experta. 
 
 
 
În ce priveşte colonizarea planetei Marte, problema este, potrivit Roxanei Lupu, că exploratorii care vor ajunge acolo nu vor mai putea pleca spre Terra. Asta deoarece Marte are o forţă gravitaţională mult mai mare decât a Lunii. Astfel, ar fi necesară o rachetă puternică pentru a ieşi din nou în spaţiu.
 
„Va trebui rezolvată problema supravieţuirii şi a construirii unei baze înainte de a ajunge acolo. Probabil vor trebui trimise mai multe misiuni care să transporte separat toate componentele necesare. Spre deosebire de Lună, Marte are cantităţi mari de apă în formă solidă în zonele polare. S-a vehiculat ideea că prin evaporarea acestora s-ar putea genera o atmosferă şi un climat habitabil pe Marte, însă studii mai recente au arătat că nu există suficientă apă pentru a realiza acest lucru. Consider că situaţia construirii unor baze locuibile pe Marte va fi, în acest sens, similară cu construirea lor pe Lună.  Diferenţele vor consta în resursele disponibile şi în climatul exterior“, a mai afirmat cercetătoarea. ;
 

Marile pericole care vin din spaţiu

   
Până la a găsi viaţă pe alte planete, omenirea trebuie să supravieţuiască în următoarele sute de ani. Iar unul dintre cele mai mari pericole îl reprezintă un posibil impact cu un alt corp ceresc, fapt care ar duce la extincţia omenirii, aşa cum s-a întâmplat în trecut cu dinozaurii.
 
„Consider că această ameninţare a posibilului impact cu asteroizi a fost întotdeauna prezentă, doar că a fost ignorată. Această atitudine s-a schimbat recent datorită posibilităţii de a detecta aceste mici corpuri cereşti cu noile observatoare şi capacitatea crescută de procesare a datelor şi datorită dezvoltării tehnologiilor şi a proiectelor care studiază posibilitatea de a combate aceste impacte prin devierea sau distrugerea asteroizilor. Consider că în momentul de faţă se face tot ceea ce ne permite tehonologia actuală pentru a evita posibile coliziuni catastrofale, dar nu suntem încă în poziţia de a le evita complet. Chiar şi cu tehnologia actuală, asteroizii sunt detectaţi doar când sunt relativ aproape de Pământ şi traiectoria lor poate fi calculată. Aceste detecţii se vor putea îmbunătăţi tot prin construirea de observatoare mai avansate şi analiza mai rapidă şi sofisticată a datelor“, consideră Roxana Lupu.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: