Româncă din Italia, condamnată la închisoare pentru casa lăsată moştenire de bătrâna pe care a îngrijit-o

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Eram singura care avea grijă de ea”, a susţinut românca în apărarea ei. FOTO: Pixabay
„Eram singura care avea grijă de ea”, a susţinut românca în apărarea ei. FOTO: Pixabay

O îngrijitoare română a fost condamnată în Italia la doi ani şi două luni de închisoare şi la o amendă de 1.200 de euro pentru înşelăciune. Rudele femeii pe care a îngrijit-o au acuzat-o că a profitat de italianca de 84 de ani din Cremona, cu toate că un medic şi doi notari au atestat că femeia este lucidă.

Românca obţinuse moştenire de la pensionara pe care o îngrijise, dar rudele femeii au susţinut că aceasta nu mai era în deplinătatea facultăţilor mintale când i-a făcut actul de donaţie, scrie cremonaoggi.it.  

Judecătorul a găsit-o vinovată, zilele trecute, pe Cornelia Rob, o îngrijitoare română trimisă în judecată pentru că ar fi profitat de Selene, o cremoneză în vârstă de 84 de ani, rezidentă în districtul Zaist, care a decedat în mai 2019. 

Autorităţile au considerat că în 2014, bătrâna Selene din Cremona ar fi fost capabilă să înţeleagă şi a dorit să-şi desemneze îngrijitoarea drept singurul beneficiar al moşternirii lăsate prin testament, dar acest lucru nu a mai corespuns realităţii în 2017, când i-a dat efectiv casa.

Pentru cei patru veri ai Selenei, reprezentaţi de avocatul Francesco Chiodi, judecătorul a dispus despăgubirea morală de 500 de euro fiecare şi evacuarea casei, în care românca, după ce a primit-o în dar, a continuat să locuiască. 

Casa, conform sentinţei, va trebui să revină titularului de drept. Acum, pe baza condamnării, rudele bătrânei ar putea decide să conteste actul de donaţie.

Judecătorul a mai dispus, prin sentinţă, transmiterea documentelor către Parchetul public pentru a evalua expertiza lui Lucia Tonghini, medicul generalist al Selenei, care a semnat, în noiembrie 2017, un certificat care atesta că femeia nu avea „niciun semn clinic al unor modificări psiho-fizice actuale sau anterioare”.

Sergio Monchieri, psihiatrul chemat să depună mărturie la ultima şedinţă de judecată, a susţinut că expertiza medicului generalist a fost „un fals intelectual”. Potrivit expertului, femeia prezenta o deficienţă cognitivă şi nu mai era lucidă. Certificatul întocmit de medicul Lucia Tonghini a fost definit de avocatul Chiodi drept „o batjocură”.

Considerată lucidă de un medic şi doi notari 

Medicul generalist al bătrânei Selene, chemat să depună mărturie la proces în octombrie 2020, a negat că pacienta sa din 2000 până în 2018 ar fi avut probleme cognitive. 

„În 2012 a avut ischemie, dar şi-a revenit”, a explicat Tonghini. „A rămas cu un deficit de mers, care apoi s-a agravat. De asemenea, suferea de un sindrom depresiv, dar era foarte lucidă. A fost întotdeauna o femeie cu un caracter puternic”, a specificat doctoriţa.

Potrivit medicului, Selene şi inculpata îi ceruseră o certificare care ar fi trebuit folosită pentru bancă. „Nu ştiam nimic despre donaţie”, a spus Tonghini, „am aflat despre asta numai după investigaţiile care sunt în curs”.

Selene a fost considerată lucidă şi de doi notari: Laura Genio, care se ocupase de actul de donaţie al proprietăţii, întocmit în biroul său în noiembrie 2017, şi de Massimo Galli, care se ocupase în schimb de partea testamentară.

„Eu eram singura care avea grijă de ea”

Plângerea a fost făcută de verii bătrânei, care bănuiau că românca o influenţa pe bătrâna de 84 de ani ale cărei conturi bancare le gestiona. Procuratura vorbeşte despre retragerea unor sume de 15.000 de euro şi 100.000 de euro din contul curent, de la bancomat. Pentru judecător, însă, toate aceste operaţiuni au fost în regulă, cu excepţia donaţiei proprietăţii.

„Doamna Selene mi-a lăsat totul pentru că eu eram singura care avea grijă de ea” - astfel a motivat donaţia îngrijitoarea născută în România, care s-a mutat în Italia de 17 ani, obţinând chiar cetăţenia italiană.

„Trebuie să eliminăm ideile preconcepute privind îngrijitorului străin care fură", a declarat avocatul apărării, Rosaria Buondonno, în discursul său. „Între clientul meu şi femeia în vârstă a existat o relaţie de familie, de mamă şi fiică”, a spus ea.

„Niciodată în viaţa mea nu m-aş fi aşteptat să ajung să am un proces”, a spus  îgrijitoarea. „Dacă aş fi ştiut, nu aş fi vrut acea donaţie”.

Motivarea sentinţei va fi depusă în termen de 90 de zile. 

Vă mai recomandăm:  

Motivul pentru care o româncă este „vânată” de Mafia italiană. „Au snopit-o şi au vrut să-i dea foc, acum vor să se răzbune”

Coşmarul unui tânăr român răpit, jefuit şi bătut crunt de o bandă de italieni. „Ne plictiseam şi am zis să-i dăm o lecţie”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite