Rezident străin la Cluj: „În Mauritius este un singur specialist în chirurgia plastică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Yusuf Abbas, rezidențiat departe de casă.
Yusuf Abbas, rezidențiat departe de casă.

Yusuf Abbas este unul din cei mai buni rezindenţi străini ai profesorului Dan Georgescu, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică a Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca. Yusuf este din Mauritius şi a făcut medicina în Ungaria, deoarece în ţara sa nu există studii superioare de medicină, ci doar o specializare medicală de scurtă durată, de tipul colegiilor medicale din România.

„Cei care vor să practice medicina în ţara mea trebuie să meargă în Franţa sau în Ungaria sau în România pentru a face studiile. Pur şi simplu nu avem facultate de medicină  în ţară", a spus Yusuf Abbas. După finalizarea studiilor de şase ani în Ungaria, Yusuf a fost convins de prietenii din ţara lui să vină în România să se specializeze  pentru că şcoala românească de medicină este foarte bună.  Rezidenţiatul în chirurgie plastică durează şase ani în România, iar Yusuf este acum în anul cinci.

Doreşte ca după finalizarea cursurilor să meargă acasă, unde să-şi deschidă un cabinet privat. „M-ar costa cam 100 de mii de euro să deschid un cabinet acolo şi să practic tot ce am învăţat aici. Nu este decât un singur specialist în chirurgie plastică la un milion şi jumătate de locuitori, cât are ţara mea. Mai sunt chirurgi esteticieni specializaţi în Franţa, dar sunt totuşi foarte puţini".  

Costul unui asemenea cabinet nu e foarte ridicat în opinia tânărului şi crede că îşi va putea permite să-l deschidă. „Yusuf e hotărât să facă treabă acasă la el. Eu i-am propus să rămână aici în România, pentru că e foarte bun, poate obţine cetăţenia română şi să lucreze cu mine. Dar el vrea să plece pentru că are altă structură, e mai preocupat de afaceri. Dar nu-i nimic rău în asta. Poate ne invită şi pe noi pe insulă la plajă odată", spune profesorul Dan Georgescu râzând.

Tânărul e încântat de felul în care se face medicină în România. Poate opera la scurt timp după ce începe rezidenţiatul şi asta este un lucru bun pentru el. „În străinătate trebuie să stai cam doi ani şi să te uiţi şi abia apoi începi să participi tu însuţi ca rezident la operaţii. La noi sistemul e mai bun, noi acordăm mult mai mult credit, mai multă încredere tinerilor şi de asta sunt şi ei mai siguri pe ei şi sunt capabili să pună un diagnostic corect după foarte scurt timp de la începerea rezidenţiatului", spune profesorul Dan Georgescu.

Chirurgia plastică este dificilă ca specialitate medicală, iar Yusuf  este impresionat de cazurile extrem de complexe pe care le-a întâlnit în cei şase ani de când e în România. „Chirurgia plastică e tot ce mi-am dorit să fac. Mi-a rămas în minte o operaţie la care am participat alături de profesorul Dan Georgescu, era o operaţie de reconstrucţie a vaginului unei fetiţe care suferea de o malformaţie congenitală. A fost o operaţie extrem de dificilă, dar a fost un succes şi fetiţa e bine acum", îşi aminteşte Yusuf Abbas.

Tânărul plăteşte 3.000 de euro anual pentru a face rezidenţiatul în România, dar crede că pentru tot ce învaţă aici, nici un efort financiar nu e prea mare.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite