Reportaj în „dormitorul“ teroriştilor europeni: „Sunt bombe rătăcitoare, care pot în orice moment să explodeze“

Reportaj în „dormitorul“ teroriştilor europeni: „Sunt bombe rătăcitoare, care pot în orice moment să explodeze“

Generaţia a treia de musulmani belgieni este prinsă între două culturi: cea musulmană şi cea europeană. FOTOGRAFII: Remus Florescu

Pentru a înţelege cum a ajuns Europa scena unor masacre comise în numele războiului sfânt trebuie să înţelegem ce s-a întâmplat în cartierul Molenbeek din Bruxelles. „Adevărul“ a fost acolo: vă prezentăm un serial în patru episoade, o incursiune în „dormitorul“ teroriştilor europeni.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Tinerii bruxellezi se simt sfidaţi de politica mondială şi vor să ia măsuri, să comită acte teroriste. Potenţialii terorişti sunt recrutaţi printre tinerii aflaţi în dificultate, acasă la ei sau pe stradă. Tineri fără un loc de muncă, care îşi petrec timpul pe stradă şi duc o viaţă solitară. Situaţia lor familială nu este dintre cele mai bune, nu au niciun viitor, iar şanse au şi mai puţine. Sunt bombe rătăcitoare care pot în orice moment să explodeze. Niciodată nu vor putea să scape de frustrarea lor socială. Cu excepţia cazului în care sunt capabili să răspândească teroarea prin actele lor. Voinţa nu le lipseşte. Şi niciun serviciu de securitate nu îi poate detecta sau reţine“, acest adevărat curs de recrutare de terorişti i-a fost ţinut unei jurnaliste belgiene, Hind Fraihi, care a realizat un reportaj sub acoperire în Molenbeek, cartierul bruxellez numit şi „dormitorul teroriştilor europeni“.
 
Tot aici, în Molenbeek, reporterul „Adevărul“ a realizat cu câteva zile înainte de atentatul de la Nisa, o serie de articole al căror scop este de a încerca să explice cum a ajuns Europa scena unor atentate teroriste care rivalizează cu cele mai macabre scenarii de filme. „Adevărul“ va prezenta în următoarea perioadă serialul „Reportaj în «dormitorul» teroriştilor europeni“, format din patru părţi.  
 

Au fost avertizaţi de 11 ani

 
Citatul cu care începem seria de reportaje în Molenbeek apaţine şeicul sirian Ayachi Bassam, un extremist musulman la iniţiativa căruia a fost fondat în 1997 Centrul Islamic Belgian, o asociaţie care în 2001 organiza tabere paramilitare în Munţii Ardeni, pentru a face propagandă Al Qaeda, şi care trăia liniştit în Bruxelles, fără a fi deranjat de autorităţile belgiene. 
 
Declaraţia a fost făcută în 2005 şi inclusă într-o carte care a apărut un an mai târziu („Sub acoperire în micul Maroc“, semnată de jurnalista Hind Fraihi) şi care a tras un puternic semnal de alarmă: în Molenbeek tinerii sunt recrutaţi pentru organizaţii teroriste pe străzi şi în moschei, fără ca nimeni să conştientizeze pericolul. Reacţia autorităţilor şi a societăţii belgiene la cartea incendiară? Împotriva jurnalistei s-a declanşat un adevărat război mediatic, ea fiind considerată xenofobă şi acuzată că este orbită de senzaţionalism. Autorităţile au rămas autiste. De atunci s-au întâmplat atentatele de la Charlie Hebdo, Bataclan, Aeroportul Zaventem, staţia de metrou Maelbeek şi, zilele trecute, Nisa. Hind Fraihi a vorbit pentru "Adevărul" despre apariţia fenomenului terorist în sânul Europei şi despre modul în care este perceput acum. 
 
Pont de l’ Avenir (Podul viitorului), pe care se află Christophe Devriendt, este locul unde se face legătura între Bruxelles şi Molenbeek. FOTO: Remus Florescu 
 

Ciocnirea celor două Europe 

 
„Promenada englezilor“ din Nisa, care a devenit, cu ale sale hoteluri elegante, cu palmierii exotici şi cu litoralul ca o carte poştală, scena coşmarului pus în scenă de Ziua Franţei, aduce aminte de „Podul viitorului“ din Bruxelles, care desparte Molenbeek, „dormitorul teroriştilor europeni“, de centrul capitalei Belgiei, a cărei Grand Place a fost descrisă de Victor Hugo drept cea mai frumoasă piaţă de pe continent. 
 
Atât promenada din Nisa, cât şi podul bruxellez au făcut legătura între două Europe care au trăit, mult timp, vieţi paralele şi, acum, se ciocnesc din ce în ce mai des şi mai sângeros. Europa bunăstării, cu oameni zâmbitori şi amabili, care au salarii bune şi siguranţa zilei de mâine, şi Europa emigranţilor musulmani radicalizaţi, născuţi, crescuţi şi educaţi în şcolile europene, a căror lipsă acută de sens şi de perspectivă în viaţă îi face să devină ţinte uşoare pentru propaganda jihadistă. 
 
Reporterul „Adevărul“ a mers în deja celebrul cartier belgian tocmai pentru a afla cum ajunge un cetăţean european terorist şi dacă puteau autorităţile să prevadă şi să evite dramele care lovesc acum Europa. Cartierul Molenbeek din Bruxelles este locul spre care toţi ochii s-au îndreptat acuzator după antentatele de la Paris şi din Bruxelles, fiind considerat „adăpostul“ teroriştilor europeni, deoarece mulţi dintre autorii atentatelor care au zguduit Europa proveneau de aici.  
 

„În partea asta este centrul Bruxellesului, iar în cealalată e Molenbeek. Canalul peste care trece acest pod a fost de sute de ani o graniţă între cele două zone”

Christophe Devriendt, jurnalist
 

 „Bruxelles-ul se termina aici“ 

 
„În partea asta este centrul Bruxellesului, iar în cealalată e Molenbeek. Canalul peste care trece acest pod a fost de sute de ani o graniţă între cele două zone. În Evul Mediu, Bruxelles-ul se termina aici“, explică jurnalistul belgian Christophe Devriendt (39 de ani), stând, într-o după-masă ploioasă, tipic bruxelleză, pe Pont de l’ Avenir (n.r. - Podul viitorului). Bruxellesul belgian se termină şi acum, în 2016, la fel ca în Evul Mediu, la acelaşi canal. După ce treci podul, pe măsură ce te afunzi în cartier, auzi cum franceza este încet-încet înlocuită de arabă, vezi din ce în ce mai multe femei care poartă hijab, controversatul văl care le acoperă o parte din faţă, vezi magazine pe care scrie cu caractere arabe şi care-şi expun marfa în stil specific, afară, pe trotuar. 
 
Bărbatul care a acceptat să mă însoţească în „dormitorul teroriştilor“ povesteşte: „Acum sute de ani, Bruxellesul era o zonă mlăştinoasă în jurul căreia erau mai multe râuri mici, «beek» însemnând în olandeză «râu mic». Denumirea mai multor cartiere bruxelleze este formată cu ajutorul acestui cuvânt: Schaaerbeeck, Eterbeek, Maalbeck, Molenbeek. Iar «Molen» înseamnă «moară» în olandeză“. 
Atât oraşul Bruxelles, cât şi Molenbeek, sunt comune ale Regiunii Capitalei Bruxelles. Fiecare dintre cele 19 comune are propriul primar şi sunt şase zone de poliţie. Cele mai cunoscute comune sunt „oraşul Bruxelles“, care este şi capitala Belgiei, şi, practic, şi „centrul“ UE, aici fiind găzduite principalele instituţii europe, şi Molenbeek, zonă celebră din cauza terorismului. Molenbeek este şi cartierul unde jurnalistul Cristophe Devriendt locuieşte de mai bine de zece ani. Născut în partea olandeză a Belgiei, el a venit în capitală pentru a-şi urma visul. A preferat zona datorită chiriei mici şi a ajuns să-şi cumpere un apartament aici. Pentru el, Molenbeek este „acasă“.
 
„Exact cum gherila se ascundea în junglă, la fel şi jihadiştii se simt în siguranţă în dezorganizarea din Molenbeek. Autostrada şi gara internaţională aglomerată sunt la o aruncătură de băţ. Este baza perfectă din punct de vedere logistic“. 
Teun Voeten, antropolog, locuitor al Molenbeekului
 
 

„Casele fantomă”, din care s-a păstrat doar faţada fără geamuri şi ferestre, sunt o mărturie a decăderii economice a zonei. FOTO: Remus Florescu 
 

În Molenbeek ca în jungă?

 
Trecând „graniţa“ invizibilă dintre Bruxelles şi Molenbeek îmi amintesc interviul dat presei locale de antropologului şi fotograful de război Teun Voeten, care a locuit 9 ani în cartier: „Exact cum gherila se ascundea în junglă, la fel şi jihadiştii se simt în siguranţă în dezorganizarea din Molenbeek. Autostrada şi gara internaţională aglomerată sunt la o aruncătură de băţ. Este baza perfectă din punct de vedere logistic“. 
 
Dacă cineva se aştepată să vadă în Molenbeek o junglă urbană, care colcăie de terorişti se înşală. Împreună cu Christophe, părăsim „Podul viitorului“ şi intrăm, însoţiţi de o ploaie măruntă, interminabilă, în Molenbeek. Sare în ochi o clădire pe a cărei faţadă a fost pictată o corabie cu pânze care pluteşte pe o mare zbuciumată. „Le phare du Kanal“ (n.r. - Farul canalului), asta scrie pe una dintre ferestrele clădirii. Cafeneaua din buza Molenbeekului este o imagine care-ţi inspiră siguranţă. 
 
Urmează o clădire rezidenţială elegantă, construită în ultimii ani. „Întotdeauna a fost Molenbeek de o parte şi Bruxelles de cealaltă parte; industrializarea a fost unul dintre cele mai importante lucruri bune care s-au întâmplat în Molenbeek. Timp de 150 de ani, aici a fost un cartier bogat, cu foarte multe fabrici. Decăderea a început prin 1960, din cauza decăderii industrializării. Multe companii au dat faliment. Există multe case părăsite ca acestea“, spune Christophe, arătând, vizavi de o clădire impunătoare, faţada unei case ale cărei ferestre şi uşi au fost înlocuite cu placaje. Imobilul nu are acoperiş, iar în partea de sus şi în anumite zone se observă că dincolo de ziduri există doar un pâlc de vegetaţie, o mică junglă care pare că vrea să iasă în stradă. 
 

A treia generaţie de marocani bruxellezi

 
Întorcându-se spre clădirea elegantă, jurnalistul explică: „Acestea sunt clădiri noi, dar de 20 de ani aici era un «waste land» (n.r. - o ţară a nimănui, o ţară a deşeurilor). A fost o criză mare, care a afectat populaţia marocană de aici. Marocanii au venit aici în anii `60 să lucreze. După ce industrializarea nu mai era pe val, mulţi au rămas fără slujbe“, continuă belgianul. 
 
Despre prima generaţie de marocani bruxellezi, Christophe crede că „au fost oameni de treabă, nu protestau, îşi vedea de treabă. Cei născuţi în a doua generaţie au început să fie mai critici, însă problema este a treia generaţie. Părinţii lor s-au născut aici, dar nu s-au adaptat. Aceşti copii, născuţi în anii `80-`90 sunt prinşi între două culturi“. De ce? „Ei nu au asimilat cultura belgiană pentru că, după mine, Belgia nu era atât de deschisă faţă de ei. Politicienii belgieni au dorit ca marocanii să muncească, nu să se integreze. Se poate discuta foarte mult despre asta. Partidele de dreapta spun: «Le-am dat nişte şanse», iar partidele de stânga «Nu îndeajuns de multe». Eu sunt de stânga“, spune, zâmbind, Christophe. 
 
“Faptul că Molenbeek este un teren fertil pentru terorism este şi din cauza implicării Arabiei Saudite”
 
Cristophe Devriendt, jurnalist
 

Una dintre cele mai radicale moschei din Molenbeek. Construirea ei a fost finanţată de Arabia Saudită. FOTO: Remus Florescu

 

Seminţele terorismului

 
După ce trecem de o fostă fabrică transformată în clădire rezidenţială şi o altă „casă fantomă“, din care a mai rămas doar faţada, ajungem la un imobil îngrijit, cu poartă albă, interfon şi geamuri termopan, spre care se îndreaptă mai mulţi bărbaţi. De departe iese în evidenţă un bărbat cu barbă albă, cu manta albă şi cu capul acoperit. „Este una dintre moscheile musulmane considerate ca fiind printre cele mai radicale“, îmi spune Christophe. În Molenbeek poţi să te afli în faţa unei moschei, fără nici măcar s-o ştii, deoarece foarte multe sunt găzduite în clădiri absolut obişnuite. La o populaţie de circa 100.000 de locuitori, din care între 40% sunt musulmani, funcţionează circa 22 de moschei oficiale. Nu există nicio cifră exactă, pentru că sunt foarte multe locaşuri clandestine.
 
Cele mai multe moschei din Molenbeek au fost construite cu banii din Arabia Saudită, despre care jurnalistul Christophe Devriendt spune că este „cea mai ipocrită ţară din lume. Ei sponsorizează terorişti, dar regele nostru îi vizitează, miniştrii noştri, politicienii europeni îi vizitează pentru că sunt bogaţi şi politicienii vor să aibă benzină ieftină. Faptul că Molenbeek este un teren fertil pentru terorism este şi din cauza implicării Arabiei Saudite, care e interesată să-i înveţe pe musulmanii din Belgia wahabismul (n.r. - mişcare politico-religioasă musulmană din Arabia Saudită care are ca scop restaurarea islamismului în puritatea sa originală). Toată lumea vorbeşte despre Statul Islamic, dar în Arabia Saudită Statul Islamic e la putere“. 
 
„Dacă acum 11 ani au spus că sunt un reporter senzaţionalist şi au râs de ceea ce am scris, acum văd o schimbare de atitudine. Trendul majoritar politic spune că trebuie să spunem lucrurilor pe nume şi nu mai putem ignora problema. E o mică schimbare a mentalităţii, dar cred că e mult prea devreme să vedem schimbări în strategie”
Hind Fraihi, jurnalistă 
 

„Nu mai putem ignora o problemă care s-a dezvoltat în decenii“

 
Moscheile reprezintă un element de legătură între cele două lumi – cea europeană şi cea musulmană, însă relaţia nu este echilibrată. Invocând principiul libertăţii religioase, autorităţile belgiene au ales pentru decenii la rând să nu le intereseze ce se predică în moscheile din Molenbeek. Era practic imposibil pentru opinia publică să ştie ce se întâmplă la 15 minute de mers de centrul Belgiei şi la 30 de minute de mers de capitala Europei, zona din Bruxelles care adăposteşte instituţiile europene: Parlamentul, Comisia, Consiliul European. Molenbeek era o pată gri pe harta  celui mai important oraş european. 
 
De aceea, dezvăluirile jurnalistei Hind Fraihi (foto) sunt esenţiale pentru a înţelege fenomenul. Ea a locuit timp de două luni în Molenbeek, sub pretextul că este studentă la sociologie şi vrea să scrie o lucrare despre radicalizarea tinerilor din zonă. Faptul că este musulmană i-a permis să meargă în moschei, să afle părerile şi gândurile sincere ale tinerilor, ale imamilor radicali, ale oamenilor obişnuiţi. A urmărit naşterea pericolului terorist din stadiul larvar până astăzi şi înţelege fenomenul mai bine decât mulţi politicieni care iau decizii în acest domeniu. Acesta este motivul pentru care am început seria de materiale dedicate terorismului din Molenbeek cu un citat din cartea jurnalistei şi de aceea am întrebat-o dacă s-a schimbat ceva din modul de abordare opac al autorităţilor din 2006 şi până săptămâna trecută, când a avut loc atentatul de la Nisa. 
 
„Dacă acum 11 ani au spus că sunt un reporter senzaţionalist şi au râs de ceea ce am scris, acum văd o schimbare de atitudine. Trendul majoritar politic spune că trebuie să spunem lucrurilor pe nume şi nu mai putem ignora problema. E o mică schimbare a mentalităţii, dar cred că e mult prea devreme să vedem schimbări în strategie, schimbări care contează“, a spus Hind Fraihi. Cât despre ce ne rezevă viitorul în ceea ce priveşte terorismul, jurnalista crede că „e o problemă multidimensională, care s-a dezvoltat în decenii şi va dura mult timp pentru a repara aceste probleme, din păcate“.  
 

Molenbeek, un viespar de teroare

 
Conform publicaţiei Le Monde, asasinii care l-au ucis pe comandatul anti-taliban Ahmed Shah Massoud au provenit din Molenbeek. Hassan El Haski, unul dintre teroriştii care au pus bombe în cele patru trenuri din Madrid (199 de morţi), era din Molenbeek. Bărbatul care a împuşcat în 2014, patru persoane la Muzeul Evreiesc al Belgiei, aflat în Piaţa Sablon din Bruxelles, Mehdi Nemmouche, a trăit în Molenbeek o vreme. Ayoub El Khazzani, bărbatul care a rănit patru persoane în 2015 într-un tren Thalys care făcea legătura între Paris şi Amsterdam, a locuit o vreme la sora sa din Molenbeek.  Poliţia fraceză crede că armele folosite în luarea de ostateci de la „Porte de Vincennes“, care a avut loc în aceeaşi zi cu atentatul de la Charlie Hebdo, proveneau din Molenbeek.  O parte dintre teroriştii care au comis atacurile din Paris, în noiembrie 2015, au fost originari din Molenbeek, cartier în care a fost prins Salah Abdeslam, unul dintre complici. Familia lui Abdeslam locuia la câteva străzi de locul unde a fost prins teroristul.
 

Ce puteţi citi în al doilea episod din „Reportaj în «dormitorul» teroriştilor“

 
În articolul de mâine veţi putea citi despre viaţa ascunsă a moscheilor din Molenbeek şi veţi fi conduşi în „bârlogul“ teroristului Salah Abdeslam, unul dintre membrii comandourilor teroriste care au ucis la Paris 130 de oameni, în noiembrie anul trecut. 
 

Citeşte şi celelalte trei episoade ale serialului "Reportaj în <<dormitorul>> teroriştilor europeni"

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Jurnalistul Cristophe Devriendt, pe „Podul viitorului“, care face legătura între Molenbeek (stânga) și restul orașului Bruxelles (dreapta) FOTOGRAFII: REMUS FLORESCU

Imagini din aceeasi galerie
  • Jurnalistul Cristophe Devriendt, pe „Podul viitorului“, care face legătura între Molenbeek (stânga) și restul orașului Bruxelles (dreapta) FOTOGRAFII: REMUS FLORESCU
  • Dacă treci Podul Viitorului spre Molenbeek ești întâmpinat de două imobile moderne: un spațiu de coworking pe fațada căruia a fost pictat un vapor pe o mare învolburată și o clădire rezidențială elegantă.
  • Vis-a-vis de clădirea rezidențială elegantă este o fostă fabrică de textile care după ce a intrat în faliment a fost transformată în spațiu de locuit. 
  • Casele fantomă - care au rămas doar cu fațada, iar în spate crește vegetația, sunt o dovadă a decăderii economice prin care a trecut cartierul 
  • Peisajul Bruxelles-ului belgian începe să se schimbe pe măsură ce intri în Molenbeek. 
  • În Molenbeek poți să bei fără probleme o bere belgiană. 
  • Clădirea din dreapta, cu ușă albă, găzduiește una dintre cele mai radicale moschei din Molenbeek.
  • Bărbatul cu barbă, îmbrăcat în alb, care intră în moschee s-a arătat deranjat de prezența unei camere de fotografiat în apropierea moscheei. 
  • Foarte multe magazine din Molenbeek au inscripții bilingve. Spre deosebire de magazinele belgiene, cele administrate de musulmani își prezintă marfa direct pe trotuar.     
  • În partea bruxelleză a  Podului Viitorului a rămas un fost fort de apărare - care păzea orașul de atacurile dușmanilor. Acum fortul este unitate de primire a emigranților. 
  • În partea bruxelleză a  Podului Viitorului a rămas un fost fort de apărare - care păzea orașul atacurile dușmanilor. Acum fortul este unitate de primire a emigranților.  
  • Hind Fraihi, jurnalista belgiană care a dezvăluit în urmă cu 11 ani radicalizarea Molenbeekului. FOTO: Arhivă personală
Distribuie imaginea
citeste totul despre: