Replică tăioasă pentru Boc de la primarul unei localităţi de lângă Cluj. „Unde sunt metroul, trenul metropolitan şi centura?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Boc
Emil Boc

Confruntat cu nemulţumirile clujenilor care i-au reproşat că nu a construit creşe şi grădininţe, primarul Emil Boc a găsit vinovaţii: primarii comunelor limitrofe. Numai că unul dintre ei i-a dat replica şi a explicat că arătându-i pe alţii cu degetul Boc nu face decât să acopere eşecul administraţiei sale.

Emil Boc nu a reuşit să le explice clujenilor de ce din 2004 şi până acum municipalitatea nu a avut pe lista de priorităţi şi construirea unor creşe şi grădiniţe. Şi nici nu a încercat să o facă. La nemumăratele reproşuri primite din partea unor părinţi, Boc a răspuns că nici localităţile din jurul Clujului nu au creşe şi le-a enumerat pe cele cu probleme. 

„Cum e posibil ca localităţile din jurul Clujului să nu aibă creşe? La Baciu nu există niciuna. Comuna Baciu, fă domne o creşă, pentru Dumnezeu! Sunt zeci de mii de oameni în Baciu. Floreştiul are o singură creşă la toată populaţia de acolo, Apahida la fel. Noi stăm la încasat. De aceea este nevoie de legea zonelor metropolitane, să putem să ne uităm şi dincolo de graniţele municipiului”, a spus joi primarul.

Primarul comunei Baciu, Balazs Janos, nu a pierdut ocazia şi i-a dat un răspuns tăios. El i-a reamintit lui Emil Boc că oricum locuitorii din zona limitrofă Clujului nu pot să-şi trimită copiii la creşele din Cluj şi a amintit că în comuna pe care o conduce va avea nu una, ci două creşe.

O replică neaşteptată

„Totul e o mare poveste. De ce credeţi că i-ar păsa primarului din Cluj-Napoca câte creşe avem, atâta timp cât nimeni din zona metropolitană nu îşi poate înscrie copilul la nicio creşă din Cluj? Am mai auzit că manifestă mare interes faţă de urbanismul din comunele limitrofe, nu cumva sa ne trezim cu blocuri de 20 de etaje. Serios? Şi atunci cum se face că doar Clujul are aşa ceva?

Vrei să fii băgat în seamă în zona metropolitană? Pentru Dumnezeu „domne”, fă ceva pentru zona metropolitană! Unde este trenul metropolitan, unde este centura de sud? Unde este metroul? Spor la vopsit asfaltul în metropola de cinci stele în culori de altfel simpatice. În rest … să auzim de bine, fiecare cu ai lui”, a contraatacat Balazs pe Facebook.

Totuşi, Boc a ţinut să aibă ultimul cuvânt. „În Baciu, la ieşirea din Cluj, sunt 20.000 de oameni şi nu ai nicio creşă? Ar trebui să mai întrebaţi şi în altă parte. La Floreşti au o creşă, e puţin, dar au ceva. La Baciu nu au nimic. Ce contre? Eu întreb: sunt creşe în Baciu? Da sau nu. Ce opţiuni au oamenii care locuiesc acolo”, a declarat edilul Clujului, la Ziua Live. 

Contraatacul lui Boc

Apoi, primarul Clujului a explicat cum vede rezolvarea situaţiei. „Primarul rămâne primar, doar că se impune un plan de dezvoltare unitară. Se decide că este nevoie de o creşă în Baciu? Punem toţi bani din zona metropolitană şi construim una. Nu se afectează independenţa primarului. Am făcut toate demersurile pentru centură, pentru tren metropolitan, de cinci ani lucrez la asta. Cu colaborarea primarului din zonă. Toţi primarii din zona metropolitană au fost solidari”, a continuat Boc.

Însă nici de această dată nu a explicat ce măsuri vor fi luate, în condiţiile în care, în 2021, 61% dintre copiii înscrişi nu au prins un loc la creşă la Cluj. Asta înseamnă că aproape părinţii a 1.000 de copii, mai exact 996, în creştere faţă de anii anteriori, nu au avut cu cine să-i lase şi au fost obligaţi fie să-i dea la creşele private, fie să le plătească bone.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite