Relaţia lui Florin Piersic cu politicienii, explicată de asociatul lui: Iliescu i-a folosit fraudulos imaginea, Năstase l-a momit în PSD, Boc i-a înşelat încrederea

Relaţia lui Florin Piersic cu politicienii, explicată de asociatul lui: Iliescu i-a folosit fraudulos imaginea, Năstase l-a momit în PSD, Boc i-a înşelat încrederea

Florin Piersic la inaugurarea cafenelei "La Mărgelatu" din cinematograful "Florin Piersic".

Florin Piersic a fost întotdeauna discret în ceea ce priveşte relaţiile sale cu politicienii. Mulţi dintre aceştia, printre care Ion Iliescu, Adrian Năstase sau Emil Boc, s-au folosit de imaginea lui şi apoi au uitat de el, după cum a dezvăluit pentru „Adevărul” Florin Ille, asociatul şi unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Piersic.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Florin Piersic este scârbit de ceea ce se întâmplă. Valorile în România nu sunt respectate”, arată clujeanul Florin Ille, asociatul lui Florin Piersic la firma Florin Piersic SRL, administratorul firmei şi unul dintre cei mai buni prieteni de-ai actorului. Ille spune că acum, în condiţiile în care mai sunt câteva luni până ce maestrul împlineşte vârsta de 80 de ani (27 ianuarie 2016), unul dintre politicienii care au profitat de pe urma imaginii şi a prieteniei lui Piersic, Emil Boc, trebuie să rezolve o mare nedreptate căreia i-a căzut victimă actorul. 
 

„Şmecheria” lui Gheorghe Funar 

 
Ille povesteşte că, în timpul ultimului mandat al lui Gheorghe Funar la Primăria Cluj-Napoca (2000-2004), Consiliul Local a emis o hotărâre prin care lui Florin Piersic i-a fost atribuit fostul club „Libertatea” din centrul oraşului (Piaţa Muzeului-nr), o sală cu 250 de locuri, pentru a realiza un „cafe teatre” după modelul unor astfel de localuri din Paris. Florin Ille şi Florin Piersic sunt asociaţi în firma Florin Piersic SRL, având ca obiect de activitate, conform Registrului Comerţului, „activităţile de creaţie artistică”. „Domnul Funar a atribuit acelaşi spaţiu şi sindicatului Libertatea, şi unei alte persoane fizice, în timp ce respectiva clădire era în proces de retrocedare. Aceeaşi minciună o trăim după ce domnul Boc a devenit primarul acestei urbe”, povesteşte Ille.
 
„Piersic i-a ajutat ca un gest de prietenie în campania elecotrală. Şi-a pus prietenia în palma lor, fără să le ceară nimic” 
Florin Ille, asociatul lui Florin Piersic

Emil Boc

Piersic, mesaj de suflet pentru alegerea lui Boc 

 
Ille susţine că Florin Piersic i-a susţinut şi pe Emil Boc, şi pe Alin Tişe la alegerile din 2004. „În acea perioadă găsiţi un spot publicitar în care în stânga domnului Piersic este Alin Tişe, iar în dreapta este Emil Boc. Florin Piersic se adresează electoratului cu un mesaj de prietenie, de suflet, în care îi îndeamnă, în virtutea unor considerente care la timpul respectiv stăteau în picioare, să-i voteze pe aceşti doi oameni. Unul ajunge preşedinte de Consiliu Judeţean, iar celălalt ajunge primar”, povesteşte Ille.
 
El spune că Emil Boc ştia despre iniţiativa eşuată a lui Funar privind clubul „Libertatea”. „Aceşti doi oameni, naşul şi cu finul, Emil Boc şi Alin Tişe, i-au spus lui Piersic: <<Domnule Piersic, maestre. Noi vom merge din birou în birou, din şedinţă în şedinţă, şi vom rezolva problema”, mai arată Ille. Contactat de Ille, primarul Emil Boc ar fi spus: „Vă rog să identificaţi în oraş nişte locaţii care s-ar preta pentru o activitatea pe care doriţi s-o desfăşuraţi în sensul în care această activitate să fie benefică urbei şi vom rezolva”. Ille precizează că Florin Piersic nu a cerut niciodată nimic de la cei doi politicieni. „Eu am cerut, nu Florin Piersic; am cerut un parteneriat cu statul din care să câştige şi statul, şi noi, şi toată lumea. Piersic i-a ajutat ca un gest de prietenie în campania electorală. Şi-a pus prietenia în palma lor, fără să le ceară nimic”, explică asociatul actorului. 
 
 
„Domnul Piersic nu este un om bogat, este un actor societar al Teatrului Naţional Bucureşti cu o pensie, vă spun, la nivelul unui sergent major de miliţie trecut în rezervă şi fără nicio contribuţie pentru Statul Român – 2.156 de lei”
 
Florin Ille, asociatul lui Florin Piersic
 

Florin Piersic are pensie de sergent major de poliţie 

 
„Domnul Piersic nu este un om bogat, este un actor societar al Teatrului Naţional Bucureşti cu o pensie, vă spun, la nivelul unui sergent major de miliţie trecut în rezervă şi fără nicio contribuţie pentru Statul Român – 2.156 de lei. Eu o consider o pensie redusă faţă de parlamentari sau alte categorii sociale care nu au făcut nimic pentru ţara asta şi au nişte venituri foarte mari. Nu poţi să compari un om cu o viaţă atât de plină de bucurii oferite poporului român cu nişte oameni care s-au jucat de-a poliţiştii sau de-a războiul. Nu am eu nimic cu ei, dar cine a hotărât aceste pensii trebuia să se gândească şi la asta. Printre cei care trebuiau să se gândească la oamenii precum Florin Piersic este şi acest Alin Tişe”, mai precizează Ille. 
 

Cafeneaua şi muzeul Florin Piersic

 
Problema nu a fost rezolvată, iar Emil Boc a plecat, în 2008, la Bucureşti în funcţia de premier. O oportunitate pentru rezolvarea acesteia s-a ivit în 2011, când primar al Clujului era Sorin Apostu. În 2011, cinematograful Republica din centrul Clujului a fost renovat şi România Film, în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca, au început demersurile pentru schimbarea denumirii în cinema „Florin Piersic”.
 
„Înainte cu câteva luni de zile, lui Florin Piersic i s-a făcut o promisiune: <<Noi (Florin Piersic-nr) vă dăm denumirea, brandul, dumneavoastră, ne puneţi la dispoziţie spaţiul acelei cafenele>>. Consiliul Local şi Primăria trebuiau să intre în parteneriat cu noi; ei să doteze acel spaţiu şi să-l exploatăm în comun”, povesteşte Ille. Cei doi asociaţi doreau realizarea unei cafenele literare unde să se recite poezie, să aibă loc lansări de carte şi să se amenajeze un Muzeu Florin Piersic. 
 

Episodul Apostu 5%

 
Discuţiile s-au purtat cu Sorin Apostu şi cu directorul România Film – un apropiat al PDL pus pe linie politică- Marius Iuraşcu. „La un moment-dat, Apostu mi-a spus să găsesc un investitor care să renoveze holul şi cafeneaua cinematografului, pentru că nu mai sunt bani la Primărie pentru asta”, relatează clujeanul. Acesta a luat legătura cu oficialii clubului de fobal Universitatea Cluj, care au fost de acord să facă investiţia. „M-am dus cu preşedintele clubului la Apostu. <<Nu se poate! Nu se poate. Acest club Universitatea este capitalul politic al lui Alin Tişe>>, mi-a zis el. Veniţi cu altcineva”, detaliază clujeanul.
 
Apoi, Ille a găsit un alt investitor – pe Eugen Vereş, coproprietar al companiei Brantner-Vereş. Răspunsul a fost acelaşi: “Nu se poate! Nu se poate! Pentru că Eugen Vereş e prieten cu Alin Tişe. De fapt, pe oricine puteam să duc, şi pe mama. El vroia să dea spaţiul lui Călin Aşchilean şi pe Laczi Adam, membru PDL şi director la Casa de Cultură a Studenţilor. Călin Aşchilean renovase Casa de Cultură şi sala cinematografului Florin Piersic. Toate petrecerile organizate de Sorin Apostu aveau loc la restaurantul lui Aşchilean -  Aroma (un local de lux din Cluj-Napoca-nr)”. Spaţiul a fost în fina închiriat celor doi apropiaţi ai PDL. Ille spune că Aşchilean i-a  propus să-i dea 5% din încasările cafenelei, însă a refuzat categoric. Apostu a fost condamnat la închisoare pentru acte de corupţie. 
 
 

„Florin Piersic este îngreţoşat” 

 
Ille susţine că actul prin care spaţiul cafenelei şi holul cinematografului Florin Piersic au fost închiriate către cei doi apropiaţi ai PDL va expira în curând, motiv pentru care îi solicită lui Emil Boc să-şi respecte promisiunea făcută faţă de Florin Piersic. Totuşi, Ille nu a făcut încă nicio solicitare oficială. „Vreau să trag un semnal pentru ca odată pentru totdeauna să înţeleagă şi aceşti oameni politici că nu pot să folosească chiar pe oricine şi nu pot să-şi bată joc chiar de oricine”, spune Ille.
 
Contactat de reporterul „Adevărul”, Florin Piersc nu a dorit să comenteze situaţia. L-am întrebat pe Ille ce părere are Piersic despre demersul său. „El este un om atât de deosebit care este deranjat şi îngreţoşat de faptul că oamenii uită de unde au plecat, uită ce au promis şi-şi văd doar de interesele lor proprii. Aici e marele necaz”, detaliză Ille. El mai spune că Piersic nu va cere niciodată nimic de la Emil Boc. Actorul a fost cel care a rostit cuvântul de introducere la lansarea volumului de poezii al Oanei Boc şi a participat şi la un eveniment caritabil organizat de aceasta.    
 

Ce spune Primăria

 
Purtătoarea de cuvânt a Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat pentru „Adevărul” că nu a existat niciun acord între municipalitate şi Florin Piersic privind cafeneaua „La Mărgelatu”. „Nu putea să existe un asemenea acord pentru că cinematograful şi spaţiul unde a fost amenajată cafeneaua aparţin RADEF, care decide cui închiriază spaţiile din cinematograf”, a arătat Buzatu. Ea a susţinut că Primăria a contribuit cu bani alături de RADEF la amenajarea cinematografului şi s-a implicat în redenumirea acestuia: „Noi am trimis la RADEF o propunere în care îi întrebam dacă sunt de acord cu schimbarea denumirii, pentru ca Primăria să demareze discuţiile cu Florin Piersic. L-am întrebat pe îndrăgitul actor, el a fost de acord. La conferinţa de presă organizată la cafenea, el şi-a dat acordul încă o dată. Primarul Sorin Apostul a spus că <<în interiorul cinematografului va exista o cafenea unde Florin Piersic va putea bea o cafea şi se va putea întâlni cu admiratorii ori de câte ori este la Cluj>>. Aceasta nu înseamnă că i-a făcut nimeni niciun fel de promisiune”. 
 

Ce spune RADEF

 
 „Nu s-a făcut nicio cerere la RADEF pentru cafeneaua Mărgelatu. Chiar dacă s-ar face, nu i-aş putea da curs. Conform Legii 303/2008, toate cinematografele din ţară au intrat, din momentul publicării în Monitorul Oficial, în domeniu public local şi trebuaiu predate primăriilor în termen de 6 luni de la apariţia Legii. Faptul că Primăria Cluj-Napoca nu a preluat cinematograful Florin Piersic este partea a doua. Eu nu mai am calitatea de administator total, nu pot să bag chiriaşi. Orice semăntură a mea e lovită de nulitate. Eu pot doar să gestionez în continuare clădirea până o preia Primăria”, a declarat directorul RADEF, Mihai Ţintea, pentru „Adevărul”. El i-a dat soluţia lui Piersic: „să vorbească cu Emil Boc să ne facă solicitare să predăm cinematograful şi apoi să vorbească cu el pentru închiriere”. 
 
„Eu nu am discutat cu domnul Ille, dar cu siguranţă voi face orice este posibil legal să realizăm o cafenea culturală Florin Piersic”.
 
Emil Boc, primarul Clujului
 

Emil Boc: „Voi face orice este posibil legal” 

 
Emil Boc a declarat pentru „Adevărul”: „Primăria va face solicitarea de predare a cinematografului către RADEF, iar dacă aceasta va fi aprobată, municipalitatea îl va prelua”. Pe de altă parte, el a mai precizat că „există o Ordonanţă de Urgenţă care nu permite acum predarea”. Directorul RADEF, Mihai Ţintea, îl contrazice pe primar arătând că Legea 303/2008 premite Primăriei Cluj-Napoca să preia cinematograful. Întrebat dacă a avut discuţii cu asociatul lui Florin Piersic în legătură cu cafeneaua din cinematograf, Boc a precizat: „Eu nu am discutat cu domnul Ille, dar cu siguranţă voi face orice este posibil legal să realizăm o cafenea culturală Florin Piersic”. 

Piersic i-a botezat fiul lui Alin Tişe

Tişe a folosit imaginea lui Piersic fără a cere voie 

 
Ille îi reproşează şi lui Alin Tişe că, în calitate de senator, nu a avut nicio luare de poziţie vizavi de ceea ce înseamnă actul de cultură. „Tu ai ajuns senator pentru că în ediţia de vineri, înainte de alegerile din 2012, a ziarului Ziua, care a fost tipărită în 250.000 de exemplare, pe prima pagină apare Alin Tişe ţinut de umeri de Piersic. El face un apel de ultimă oră către clujeni să-l aleagă pe Tişe. 300.000 de imagini cu Piersic şi cu Tişe au fost distribuite în campania electorală fără să aibă acceptul lui şi fără ca Piersic să ştie despre asta. S-a întâmplat, ok, a câştigat alegerile, să-i fie de bine. Dar lui Piersic i-a căzut greu, totuşi trebuia să-l întrebe şi pe el”, relatează clujeanul.
 
Ille mai spune că preşedintele Consiliului Judeţean Alin Tişe a declarat în 2008 că va redenumi amfiteatrul Hotelului Univers T în „Sala de spectacole Florin Piersic” şi va face, în parteneriat cu firma Florin Piersic SRL, un restaurant tradiţional, fapt care nu s-a întâmplat niciodată. În 2011, Florin Piersic i-a botezat copilul lui Alin Tişe. Senatorul nu a putut fi contctat pentru a comenta declaraţiile lui Ille.  
 

Cum l-a folosit Iliescu în campania electorală. Episodul "să-mi giugiuleşti barzoiul" 

 
Ille povesteşte că în 1996, când a fost aniversarea de 60 de ani a lui Piersic, Ion Iliescu a procedat la fel ca Alin Tişe. „Florin primeşte pe 26 ianuarie, el fiind născut pe 27, un telefon de la Sorin Opaţchi, consilierul lui Ion Iliescu care-i spune: <<Domnule Piersic, domnul preşedinte doreşte să vorbească cu dumneavoastră>>. Crezând că i se face o farsă, Piersic i-a spus: <<Să-mi giugiuleşti bărzoiul>>. Atunci, Iliescu l-a invitat la Cotroceni şi l-a sărbătorit. Dar să vedeţi ce a făcut Iliescu. Toate imaginile, tot ce s-a întâmplat la Controceni la acea recepţie au fost folosite în campania electorală din 1997. A apărut un clip electoral în care Iliescu apărea în imagini cu Florin Piersic”, povesteşte Ille. Istoria s-a reptat şi în 2012. „Această clasă politică nu a făcut decât să dezmăgească, să mintă, să dezinformeze, să inducă în eroare şi să profite de oameni. Este dureros”, mai spune Ille. 
 
“La care Piersic a spus: <<Puştiule, nu doresc nimic. Eu sunt Florin Piersic. Eu dacă aş face acest lucru tatăl meu s-ar întoarce în mormânt>>”
 
Florin Ille, asociatul lui Florin Piersic

Incidentul Năstase: "Puştiule, eu sunt Florin Piersic"

 
În anul 2000, a existat propunerea ca firma celor doi asociaţi, Ille şi Piersic, să intre în parteneriat public-privat pentru administrarea unui hotel din Cluj. Cu această ocazie, cei doi au ajuns în biroul premierului Adrian Năstase. „Năstase a zis: <<Domnu Piersic, uitaţi care-i situaţia. Se rezolvă, nu e nicio problemă, dar de mâine dumneavoastră sunteţi vicepreşedintele partidului, sunteţi imaginea noastră. Doriţi un portofoliu de ministru la Cultură? Doriţi o ambadasă? Doriţi o reprezentanţă diplomatică? Se rezolvă >>. La care Piersic a spus: <<Puştiule, nu doresc nimic. Eu sunt Florin Piersic. Eu dacă aş face acest lucru tatăl meu s-ar întoarce în mormânt>>”, povesteşte Ille. El precizează că tatăl lui Florin Piersic a făcut puşcărie din cauza regimului comunist. 
 
Citeşte şi
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările