„Regele salvărilor“ din România. Cine este investitorul din Cluj ajuns cel mai mare furnizor de ambulanţe din ţară

„Regele salvărilor“ din România. Cine este investitorul din Cluj ajuns cel mai mare furnizor de ambulanţe din ţară

Deltamed furnizează de la ambulanţe, maşini de pompieri, maşini de descarcerare, food truck-uri, la cabinete stomatologice mobile şi până la gulere cervicale, termometre sau teste pentru COVID-19. FOTO: broşură Deltamed

Clujeanul Vasile Dan Gorgan (53 de ani) a devenit un personaj controversat după ce a început să câştige licitaţii pe bandă rulantă pentru livrarea de ambulanţe. „Adevărul” prezintă cum a ajuns milionar în topurile Forbes, cu casă de 2,6 milioane de euro, de ce a cercetată DNA o licitaţie câştigată de compania acestuia, la ce firmă e asociat cu fiul vitreg al lui Dan Ioan Popescu şi ce relaţie are cu Raed Arafat.

Ştiri pe aceeaşi temă

O mică localitate din apropierea Clujului a devenit, de ani buni, centrul producţiei de ambulanţe din România. Din 2007 şi până astăzi, firma Deltamed a produs aici peste 2.000 de ambulanţe, adică o ambulanţă la două zile, devenind cel mai important furnizor pentru medicina de urgenţă din ţară. În şapte hale, care însumează 15.000 de metri pătraţi, 100 de muncitori produc şi repară ambulanţe care au ajuns în toate colţurile ţării.
 
Compania nu se rezumă la livrarea de ambulanţe, ci poate furniza orice produs de la gulere cervicale şi cizme de protecţie, la centre mobile de recoltare de sânge, motociclete medicalizate, maşini de pompieri până la echipamente medicale de urgenţă pentru elicoptere. 
 
Clujeanul Vasile Dan Gorgan, proprietarul unei firme de distribuire de echipamente medicale destinate serviciului de urgenţe, a creat un mic imperiu în prăfuita localitate Gilău, din apropiere de Cluj-Napoca, începând cu 1997. Acest succes s-ar fi datorat prieteniei cu secretarul de stat Raed Arafat, conform mai multor publicaţii, care au susţinut că fondatorul SMURD ar avantaja firma lui Dan Gorgan la mai multe licitaţii. DNA a început mai multe investigaţii în legătură cu licitaţiile câştigate de Deltamed, dar până acum nu a fost nimeni trimis în judecată.  
 
Ascensiunea Deltamed datează din anul 2000 când a început colaborarea cu Miesen şi Binz, cei mai importanţi producători de ambulanţe din Germania la vremea respectivă. Clujeni au echipat circa 700 de ambulanţe pentru germani. Apoi a urmat o colaborare cu Dlouhy – liderul de piaţă din Austria, pentru ca din 2007, Deltamed să înceapă să producă singură ambulanţe. Termenul corect nu este să producă, ci să recaroseze, având în vedere că firma ia o autoutilitară obişnuită şi o dotează pentru serviciul de urgenţă.
 
Deltamed a răspuns, la solicitarea cotidianului „Adevărul”, punct cu punct, la toate acuzaţiile care i-au fost aduse. Pe, scurt, clujenii susţin că Deltamed e singura firmă din România care recarosează ambulanţe (celelate făcând asta în colaborare cu parteneri străini) şi licitaţiile câştigate au fost verificate inclusv de către DNA, fără a fi găsite probleme.
 
Deltamed are 7 halele în Gilău (15.000 mp) de unde în ultimii 13 ani au pornit 2.000 de ambulante în toată ţara - aproximativ o ambulanţă la două zile. 
 

„Regele salvărilor”
 

Cu o avere de 6 milioane de euro, Vasile Dan Gorgan ocupa locul 415 in Topul Forbes 500 Miliardari în 2014, fiind unul dintre cei mai discreţi oameni de afaceri din Cluj. „Anul trecut (2013), Deltamend, principala companie – dacă avem în vedere indicatorii financiari – din portofoliul omului de afaceri Vasile Dan Gorgan, considerat unul dintre cei mai discreţi investitori în servicii medicale din Romania, a înregistrat o cifra de afaceri de 14,3 milioane de euro şi un profit net de 0,6 milioane de euro, în uşoară creştere faţă de cele 13,4 milioane de euro, respectiv 0,38 milioane de euro din 2012.

Cumulat, veniturile din ultimii doi ani abia depăşesc cifra de afaceri din 2008, un an bun pentru Deltamed, cu un nivel al businessului de peste 26 de milioane de euro şi al profitului de 1,8 milioane de euro. Revenirea de după criza pare ca a avut loc, în cazul lui Vasile Dan Gorgan, în 2011, când cifra de afaceri a fost de 16,1 milioane de euro, în condiţiile în care in 2009 şi 2010, valorile au fost de 8,6 milioane de euro, respectiv doar 2,6 milioane de euro (...) Primul contract important câştigat de Deltamed a fost în 2000 şi a presupus furnizarea a 147 de ambulanţe pentru Ministerul Sănătăţii” – arăta în 2014, publicaţia financiară. 

În topul din 2011, Vasile Dan Gorgan era cotat cu 9-10 milioane de euro, iar în 2010, cu 12 milioane de euro. În topurile din ultimii ani, acesta nu a mai apărut.
 

Cele 2.000 de ambulanţe furnizate (cifră furnizată de firmă într-o broşură de prezentare), în proporţie covârşitoare către instituţii ale statului i-au adus lui Gorgan supranumele de „rege al salvărilor” în presă. 

Pe site-ul de prezentare al companiei se arată că lista cu principalii clienţi ai Deltamed include „Ministerul Sănătăţii, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, diverse unităţi SMURD, Aeroportul “Henri Coandă”, Aeroportul “Aurel Vlaicu”, agenţii şi servicii guvernamentale şi de stat, Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitara Euronest, Centrul Transilvaniei, Vest, Sud Muntenia, Sud Est, Transilvania de Nord, Bucureşti-Ilfov, companii private, asociaţii şi organizaţii nonguvernamentale.”
 

Dan Gorgan, patronul Deltamed FOTO Gazeta Cluj

„Cel mai important furnizor de soluţii pentru medicina de urgenţă din ţară”

 
Deltamed este „cel mai important furnizor de soluţii pentru medicina de urgenţă din ţară” – se arată pe o broşură de prezentare a firmei.

11.459 de contracte publice a derulat Deltamed conform site-ului de monitorizare a firmelor din România „Confidas”, în care se arată că Deltamed o cifră de afaceri raporată pe 2018 de 156 de milioane de lei, an în care a înregistrat un profit net de 12 milioane de lei, având 48 de angajaţi. 

„Conform site-ului www.e-licitatie.ro, Deltamed a câştigat, din 2007 până în 2019, singură sau în consorţii cu alte firme, contracte cu instituţii de stat, din care cu IGSU în cea mai mare parte, în valoare de 475 milioane de lei şi 278 milioane de euro. Cifra de afaceri a companiei, în perioada 2007-2019, a fost de 755,8 milioane de lei” – se arată într-o anchetă publicată de jurnalistul Stelian Negrea pe site-ul discoverproject.ro

O căutare cu numele Deltamed pe site-ul oficial – e-licitatie.ro – privind achiziţiile iniţiate din catalogul electronic relevă peste 800 de contracte de achiziţii finalizate doar în anul 2020.

Ieri, 12 mai, Deltamed a câştigat 7 achiziţii publice. Fie că vorbim despre test rapid COVID19 (8.500 de lei) pentru DGASPC Bacău, termometru profesional cu infraroşu (520 de lei) pentru comuna Piscu, piese de schimb pentru ISU „Podul Înalt” din Vaslui (4.998 de lei), acumulator coplus şi cablu ekg pentru Ambulanţa Olt (5.271 de lei), toate au fost livrate de Deltamed. 
 
Tot, ieri, Deltamed a câştigat trei achiziţii publice privind reparaţia unor ambulanţe - fie că vorbim despre reparaţia rampei pentru girofar a unei ambulanţe a ISU Satu Mare (1.639 de lei), reparaţia unei ambulanţe care aparţine de ISU Mureş (346 de lei) sau a unei ambulanţe care aparţine Serviciului de Ambulanţă Vaslui (2.308 de lei).
 
Puţine sunt zilele în care Deltamed nu câştigă câteva astfel de achiziţii publice directe.

Deltamed livrează tot ce este necesar în medicina de urgenţă din portofoliu făcând parte: 

-autospeciale (ambulanţe, vehicule pentru medici de urgenţă, puncte de comanda, vehicule pentru descarcerare şi/sau stingere incendii, alte vehicule speciale); Astfel că în 2009 a livrat primul Punct de Comanda Mobil pentru SMURD; 2011 – a livrat  6 Autospeciale de pompieri;  2011: primele 2 motociclete medicalizate din Romania, folosite de SMURD; 2012 - primul export de ambulante (Bulgaria);  2012 - prima ambulanta veterinara;  2014 - primele autospeciale pentru descarcerare de mare capacitate; 2015 - prima autospeciala de capacitate mărita pentru stins incendii;  2016 - primul food-truck; 2017 - primul cabinet stomatologic mobil; 2017:-primele containere multirisc si de cautare-salvare).

Deltamed livrează şi „mărunţişuri”, adică orice material sanitar îţi poţi imagina de la tărgi, gulere cervicale, ventilatoare, monitoare, truse de prim ajutor, căşti, staţii radio sau girofare, teste pentru COVID-19, măşti de protecţie etc. 
      

Dan Gorgan a scos la vânzare vila de 2,6 milioane de euro trecută în CF ca aparţinând firmei Deltamed. 

A scos la vânzare vila de 2,6 milioane de euro  

 
Ziar de Cluj publica, în 2018, un articol în care arătat că Dan Gorgan a scos la vânzare o vilă luxoasă pe care cerea 2,6 milioane de euro. Imobilul era trecut în Cartea Funciară ca fiind în proprietatea Deltamed şi era ipotecat pentru suma de 3,2 milioane de euro, a scris publicaţi amintită. 
 
Vila este „inteligentă”, putând fi controlată de pe telefon,  are un teren de aproape 6.000 de metri pătraţi, piscină tip „endless pool”, potecă pavată şi decorată cu podeţuri de inspiraţie japoneză, iaz populat cu crapi Koi, zona de barbecue. 
 
Anunţul de vânzare postat la o agenţie cunoscută din oraş suna astfel: 

„Aceasta proprietate deosebita e situata în cartierul Borhanci, într-o zona verde şi liniştită de case cu acces facil spre zonele de interes ale oraşului şi ţoaţă infrastructura (drum asfaltat, iluminat stradal) deja existenta până la limita de proprietate.

Dispunere: P+E şi un pavilion/anexa cu acces separat În suprafaţă utila de 539 mp se întinde pe o suprafaţă totala de teren de 5800 mp şi dispune de terase în suprafaţă de 125 mp. Construcţia finalizata în 2016 este una moderna, cu o structura P+E şi o compartimentare eficienta şi funcţională, gândită în spatii ample, cu suprafeţe vitrate mari. Proprietatea are un grad de insoririre foarte ridicat. 

Arhitectul Voicu Bozac împreună cu proprietarul au gândit o locuinţă extrem de funcţională, moderna, cu un exterior minimalist, terase generoase, elemente de design futurist, iluminat ambiental de cea mai buna calitate, faţade ventilate şi garaj. Casa este dotata cu tehnologie de ultima ora ce se aliniază cu succes ultimelor trend-uri în design şi tehnologie, iar finisajele, corpurile de iluminat şi elementele de mobilier sunt achiziţionate de la companii renumite în lumea designului de interior. 

Conceptul de "casa inteligenta" a fost implementat cu succes în aceasta locuinţă, tehnologia "smart" permiţând controlarea tuturor sistemelor din interiorul şi exteriorul casei de pe telefon sau tableta. Locuinţă dispune de 3 sisteme distincte pentru asigurarea confortului, un sistem de ventilaţie ce asigura 5 schimburi de aer pe ora, sistem de aer condiţionat integrat pentru a deservi întreagă locuinţă şi un sistem audio în interior şi exterior (în gradina) cu dolby surround. Sistemele se pot configura pe zone, în funcţie de preferinţe şi pot şi reconfigurate şi adaptate după preferinţe. Toate sistemele, inclusiv iluminatul poate fi controlat şi de pe display-urile fixe aflate în fiecare încăpere. Tot acest sistem de casa inteligenta vine cu o garanţie de 24 luni şi asistenta tehnica pentru noii proprietari. 

Spaţiul exterior este gândit că o zona completa de relaxare, în care arbuştii şi vegetaţia asigura intimitate fară a fura însă din panorama încântătoare ce înconjoară practic proprietatea.
În imediata vecinătate a casei regăsim piscina încălzită şi cu sistem endless pool, terasa aferenta, spatii ce pot fi utilizate atât ziua cât şi seara, datorita iluminatului ambiental executat strategic. 
Piscina, poteca pavata şi decorata cu podeturi de inspiraţie japoneza, iaz populat cu crapi Koi, zona de barbecue. 
 
Pavilionul cu suprafaţă utila de 55mp dispune şi de un drum de acces separat cu parcare proprie. Cuprinde o încăpere generoasa de 38mp cu suprafaţă vitrata mare, un spatiu de depozitare, o baie şi o terasa amenajata. Momentan destinaţia lui este aceea de camera hobby, dar poate fi uşor convertit în casa de oaspeţi sau orice alta destinaţie”.  
 
Dan Ioan Popescu, unul dintre cei mai bogaţi politicieni români, nu a reuşit să justifice cum au intrat în conturile sale suma de 900.000 de lei


Gorgan, asociat cu fiul vitreg al lui Dan Ioan Popescu 
 

Deltamed SRL aparţine lui Vasile Dan Gorgan, care este asociat cu 80% din părţile sociale, şi altor trei persoane Georgeta Daniela Gavrilă (10 %), Oşan Dan Ioan (5 %) şi Oşan George Mihai (5%). Administratori sunt Gorgan şi Gavrilă. 
 
Gorgan este asociat la alte trei firme Delta Defence Technology SRL (34 %),  DG Diagnostics Srl(30 %) şi Dg Instrumente Stiintifice SRL (100 % ). 

„Adevărul” a descoperit că la Delta Defence Technology SRL, firmă proaspăt înfiinţată în luna martie 2020, care nu are nicio activitate până acum, Gorgan apare ca asociat (34%) alături de Nicoletti Massimiliano (33%) - fiul vitreg al lui Dan Ioan Popescu - şi Liviu Mihai Irimescu (33%). Firma are ca obiect activitate „operaţiuni de mecanică generală”, iar la „descrierea activităţii” se arată: „operaţiuni de găurire, strunjire, frezare, erodare, rabotare, mortezare, filetare, lepuire, broşare, nivelare, debitare, rectificare, ascuţire, polizare, sudare, matisare (îmbinare) etc. a pieselor din metal şi activităţile de taiere şi gravare cu fascicul laser a metalelor.

Massimilianno Nicoletti este fiul vitreg al lui Dan Ioan Popescu. Mama acestuia este Elena Popescu, iar tatăl - un presupus conte italian, conform Libertatea.   Massimilianno Nicoletti este căsătorit cu Luiza Tănase (actuală Nicoletti), femeia cu care parlamentarul PSD Codin Ştefănescu  a avut o relaţie de 12 ani în urma căreia a rezultat o fetiţă.
 
Massimiliano şi Luiza Nicoletti sunt asociaţi la firma Inneres Auge Company SRL, al cărei obiect de activitate este editarea de produse software.

Massimiliano Nicoletti, fiul vitreg al lui Dan Ioan Popescu, este asociat la firma Redberg Consulting S.R.L. şi cu Sebastian Florin Popescu. Firma se ocupă cu activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management. 

Dan Ioan Popescu, fost deputat PSD, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, fost ministru al industriilor şi comerţului, ministru de stat în guvernarea PSD, a fost unul dintre cei mai bogaţi politicieni români. El a fost primul demnitar român cercetat pentru modul în care şi-a dobândit averea. În martie 2016, DIP a plătit către ANAF aproape 900.000 lei, bani confiscaţi de stat printr-o sentinţă definitivă a Curţii Supreme din noiembrie 2015, reprezentând cheltuieli nejustificate pentru achiziţionarea unor terenuri şi clădiri.
 
Presa a relatat în 2019, că în ciuda faptului că majoritatea firmelor la care era fie asociat, fie administrator, au dat faliment, Popescu are suficiente resurse pentru a iniţia, prin interpuşi, un proiect de milioane de euro: un bloc de 14 etaje în Herăstrău, cu destinaţie mixtă, de birouri şi hotel. „În martie 2010, Polienergy SA, firma înfiinţată de soţii Elena şi Dan Ioan Popescu, a fost preluată de Sodony Limited, un offshore din Cipru având ca proprietar o cutie poştală din Limassol, schimbându-şi totodată denumirea în Sodony Real Estate SA. Cu puţin timp înainte, în decembrie 2009, soţii Popescu majorau capitalul social al Polienergy SA prin aducerea ca aport în natură a terenului de 5.627 metri pătraţi situat pe strada Gara Herăstrău nr. 2A, adică unde urmează să fie ridicat blocul cu 14 etaje, teren dobândit de cei doi în 2003 de la Tecnoservice SA Bucureşti”, arată sursa citată. 
 

„RAED ARAFAT a semnat, la data de 07.11.2012, contractul subsecvent, fără viza de la juridic şi financiar, transformând preţul din lei, stabilit prin contactul cadru, în euro, la preţul de schimb din data semnării”- au arătat procuorii DNA.

Dosar la DNA privind achiziţia de ambulanţe de către Ministrul Sănătăţii 


DNA confirma, în 2015, pentru presa clujeană că s-a începută urmărirea penala in rem cu privire la achiziţia de ambulante de la Ministerul Sănătăţii, începută în 2010. 

Pe rolul DNA – Structura Centrală, se afla înregistrat dosarul penal nr. 367/P/2013, constituit că urmare a unei sesizări din data de 13.11.2013 a Ministerului Finanţelor Publice, privind aspecte de ordin metodologic în legătură cu aplicarea vizei de control financiar preventiv, în contextul achiziţiei de către Ministerul Sănătăţii a unor ambulante începând din anul 2010.

În acest moment, în cauza respectivă este începută urmărirea penală „în rem” (cu privire la faptă) etapa care nu are caracterul formulării unei acuzaţii împotrivă unei persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă. Prin urmare, nicio persoană nu are vreo calitate procesuală în acest dosar.”, se arata în răspunsul primit de la DNA.
„Evenimentul Zilei” titra în 2010: "Contractul-cadru vizat de DNA a fost câştigat de Porsche România, Deltamed SRL Cluj şi Dlouhy Gmbh, o firmă austriacă cu o experientă de peste 135 de ani în producţia de ambulanţe. Cele trei companii sunt legate una de alta. Dan Gorgan, era asociat, la momentul licitaţiei, cu CEO-ul companiei Dlouhy Gmbh, Martin Dlouhy. Totodată, Deltamed era subcontractor la Porsche. Ştiind că o să primească banii de la minister, patronul Gorgan spunea: „am făcut ambulanţele înainte de a semna contractul”. Adică, 203 de autospeciale".
 

DNA a clasat dosarul

 
Procurorul care a anchetat cazul în 2017, Marius Budăi arăta în documentele de urmărire penală, citate de Ziar de Cluj:

„în cursul anului 2011, Ministerul Sănătăţii a încheiat un contract cadru pentru perioada 2011-2015, urmând a fi semnate 5 contracte subsecvente, anuale, pentru achiziţionarea de ambulanţe. Ca urmare a licitaţiei desfăşurate la nivelul ministerului, trei dintre contracte au fost câştigate de către S.C. DELTAMED S.R.L. (CUI 9434372), iar două de către Porsche România, autoutilitarele furnizate de către această din urmă companie urmând a fi utilate tot de către S.C. DELTAMED S.R.L. 
 
La momentul semnării contractelor subsecvente, activitate la care a fost prezent şi secretarul de stat RAED ARAFAT, s-a constatat că suma era mai mare decât cea din contractul cadru, motiv pentru care funcţionarii din Ministerul Sănătăţii au refuzat să semneze.

RAED ARAFAT ar fi făcut presiuni şi ar fi proferat ameninţări la adresa acestora, motivând schimbarea preţului de creşterea cursului valutar pentru moneda euro, deşi preţul în contractul cadru a fost stabilit în lei fără a se face referire la moneda euro. Avocaţii S.C. DELTAMED S.R.L. au subliniat că modul de efectuare a plăţii în contract a fost o scăpare a lor, contractul subsecvent anului 2011 fiind semnat la sfârşitul lunii noiembrie 2011".

DNA mai arată că „În anul 2012, RAED ARAFAT a reluat presiunile pentru semnarea contractului subsecvent anului respectiv, dar angajaţii ministerului au refuzat să semneze contractul cu suma majorată în mod ilegal. Ulterior, ca urmare a interimatului funcţiei de ministru, lui RAED ARAFAT i-au fost delegate atribuţiile ministeriale, iar acesta a trimis din nou dosarul subsecvent la semnat, dar funcţionarii ministerului au refuzat, motivat, semnarea contractului. În această situaţie, RAED ARAFAT a semnat, la data de 07.11.2012, contractul subsecvent, fără viza de la juridic şi financiar, transformând preţul din lei, stabilit prin contactul cadru, în euro, la preţul de schimb din data semnării. Prin aceasta a rezultat o diferenţă de 5 milioane de lei faţă de suma convenită iniţial, prin contractul cadru.”
   

„Necreându-se nicio pagubă sau vătămare a unor drepturi nu poate reprezenta abuz în serviciu nici fapta secretarului de stat RAED ARAFAT”

 
Dosarul a fost până la urmă clasat deoarece „Din analiza răspunsurilor date de autoritatea contractantă este evidentă intenţia sa de a încheia contractele subsecvente acordului cadru la un preţ care se va actualiza în funcţie de cursul euro.  (...) De altfel, în baza controalelor efectuate în cauză de către reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi, ulterior, ai Ministerului de Finanţe, nu au fost identificate, prin asumarea de către secretarul de stat RAED ARAFAT a semnării documentelor intitulate „Acorduri cadru clarificatoare”, vreun prejudiciu adus fondurilor publice.

De asemenea, specialistul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care a realizat constatarea tehnico-ştiinţifică a precizat: „Totuşi având în vedere această clarificare (referitoare la reactualizarea preţului în funcţie de cursul euro) care a constituit o modificare a documentaţiei de atribuire şi nicidecum o clarificare de ajustare a preţului în sensul art. 97 din H.G. nr. 925/2006, a fost publicată în SEAP, în acest sens luând la cunoştinţă orice operator economic interesat, se menţine concluzia organelor de inspecţie fiscală că operaţiunile efectuate pe propria răspundere a ordonatorului de credite nu au produs pagube pe seama fondurilor publice.”

Concluzia DNA: „Necreându-se nicio pagubă sau vătămare a unor drepturi nu poate reprezenta abuz în serviciu nici fapta secretarului de stat RAED ARAFAT care şi-a asumat semnarea acordurilor cadru clarificatoare, nici fapta numitelor Bumbac Georgeta şi Angheloriu Gabriela care au refuzat să semneze documentele amintite şi nici faptele persoanelor care au întocmit documentaţia de atribuire, care aveau obligaţia prevăzută de art. 33 alin. 1 din O.U.G nr. 34/2006 de a stabili reguli clare şi aplicabile.”

Specialistul D.N.A. a precizat că una dintre oferte – cea a Porsche România S.R.L.- este neconformă, aspect care nu au fost observate de către membrii comisiei de atribuire.

Chiar şi în ipoteza în care concluziile specialistului D.N.A ar fi corecte nu pot fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât prin declararea unei oferte ca şi conformă, deşi ar fi fost în realitate neconformă, ori declararea unei oferte ca neconformă, deşi ar fi fost în realitate conformă, se încalcă doar prevederile art. 36 alin.2 lit a) din H.G. nr. 925/2006, potrivit căruia oferta este considerată neconformă când nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini. Or, potrivit deciziei nr. 404/2016, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos″ se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii″. Conform deciziei Curţii Constituţionale, abuzul în serviciu se poate referi doar la încălcarea unor prevederi din legislaţia primară (legi, ordonanţe, ordonanţe de guvern) şi nu la încălcarea unor prevederi din legislaţia secundară, cum este cazul H.G. nr. 925/2006.”

Astfel, cazul a fost clasat, dar controversele în legătură cu relaţia dintre Arafat şi Gorgan nu au încetat, deoarece Deltamed a continuat să câştige contracte cu Ministerul Sănătăţii şi alte instituţii ale statului. 
 

Cum a anulat Arafat o licitaţie de 600 de milioane de euro. Reacţia secretarului de stat
 

Libertatea relata zilele trecute că între decembrie 2019 şi februarie 2020, calculatoarele mai multor ofiţeri superiori de la inspectoratul de urgenţă au fost ridicate, printr-o hotărâre judecătorească, şi apoi percheziţionate informatic la secţia DNA militar. „Înainte de Crăciunul lui 2019, la sediul IGSU din bulevardul Lacul Tei a descins o echipă de la DNA militar, care a început să ridice calculatoarele şefilor instituţiei. Au căutat trei mari tipuri de contracte de achiziţii publice”, a spus pentru Libertatea, sub condiţia anonimatului, un ofiţer IGSU care a fost martor ocular la percheziţii. 

La cererea ziarului, DNA nu a negat şi nu a confirmat “existenţa sau inexistenţa” dosarului IGSU. Surse judiciare au confirmat pentru Libertatea existenţa dosarului. „În această perioadă au avut loc şi audieri, iar unii dintre ofiţeri au început să povestească la DNA cine i-a pus să întocmească favorabil pentru anumite firme caietele de sarcini şi cum s-a anulat câştigătorul unei licitaţii de 600 de milioane de euro pentru autospeciale, după ce n-a luat contractul cine trebuia”, au relatat oameni din IGSU pentru ziar.
De asemenea, Libertatea a publicat luni o anchetă în care Raed Arafat este acuzat că a intervenit pentru anularea unei licitaţii de 600 de milioane de euro câştigate de o firmă din Polonia. „De aici începe convorbirea lui Raed Arafat, în care el ameninţă că are puterea de anula o achiziţie pe bani europeni de 600 de milioane de euro, după ce fusese adjudecată de una dintre firmele concurente ale lui Deltamed, favorita contractelor din sistemul de urgenţă. Cum polonezii n-au cedat, peste 10 zile Arafat a anulat licitaţia”, relata publicaţia. 
 
Reacţia lui Arafat a venit pe FacebooK. „Azi dimineata Libertatea a publicat un articol in care ma acuza ca as fi "amenintat" o firma. Inregistrarea voce facuta de cineva in 2018 apare tocmai acum in contextul complex in care ne aflam. Subiectul este unul inchis din momentul din care doua instante s-au pronuntat in favoarea IGSU si nu in favoarea firmei. Ca sa fie mai usor de intele am realizat o scurta inregistrare prin care am explicat cele intamplate.”
 
 

Ce declara Gorgan în 2012 despre cum a fost ajutat de Arafat

 
În 2012, Gorgan a explicat pentru Ziua de Cluj cum a reuşit să câştige licitaţia din 2010 cu Ministrul Sănătăţii: 
 
„Noi am făcut cele 70 de ambulanţele înainte de a semna contractul. Am riscat falimentul", a mărturisit Gorgan. Acesta spune că a început din timp producţia de ambulanţe la fabrica din comuna Gilău şi pentru că termenul de livrare impus în contract era foarte scurt. "Cei de la MSP au pus termen de livrare de trei luni. În mod normal, o ambulanţă o facem în cinci zile. A fost un termen imposibil. De aceea la unele licitaţii suntem numai noi, pentru că pun termene imposibile pentru ceilalţi ofertanţi, care trebuie să se asocieze cu firme străine. Noi suntem singurii producători de ambulanţe din România. Ambulanţa se compune din duba goală, modificările interior/exterior şi montarea echipamentului medical. Nimeni în România nu le are pe toate trei. Rădăcini este dealer auto şi cumpără carosarea de la turci. AutoItalia colaborează cu o firmă italiană, Volanţi, iar Casa Auto cu o firmă nemţească, Miesen. Noi am carosat Mercedes, Volkswagen, acum facem ambulanţe Citröen. Atuul este că oferim totul la prima mână. Avem furnizori buni de echipament medical şi carosăm maşinile în fabrica din Gilău", spune Gorgan.
 
În articol Gorgan susţine că lucrează în domeniul aparaturii medicale din 1992, dar a precizat că „de când e la Ministerul Sănătăţii, a preferat să nu vorbim, că să nu apară interpretări", a spus Gorgan.  Acesta a explicat cum a fost ajutat de faptul că Arafat a cerut standarde mai ridicate pentru ambulanţe:

„Noi am fost ajutaţi de specificaţiile privind vehiculele medicale, făcute după Norma Europeană nr. 1.789, de care se ţine cont la licitaţii. Acum câţiva ani, specificaţiile erau pe o pagină. După ce a ajuns Arafat în comisii la MSP, au apărut specificaţii de 14-17 pagini. Cu cât s-au înăsprit standardele la ambulanţe, cu atât ne-a mers mai bine, căci Deltamed are certificare TÜV Austria pentru echipamentele montate pe ambulanţe. Ne-a ajutat conjunctura, dar am fost pregătiţi pentru ea", a declarat Gorgan. 
 
Dan Gorgan a fost surprins de Gazeta de Cluj, la ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa lui Raed Arafat, în 2014. FOTO: Gazeta de Cluj 

Ce spune Arafat despre relaţia cu Gorgan 

 
Secretarul de stat Raed Arafat nu a răspuns invitaţiei Adevărul de a furniza un punct de vedere privind relaţia cu Dan Gorgan şi Deltamed. Totuşi, de-a lungul timpului, el a făcut mai multe precizări privind la acuzaţiilei ce-i sunt aduse. Secretarul de stat a dat în judecată Ziar de Cluj care a scris mai multe articole pe tema relaţiei Deltamed/Gorgan – Arafat, motivând că-i sunt aduse prejudicii de imagine. Arafat a pierdut procesul. 
 
Arafat - a răspuns în 2015, pe Facebook, la una dintre cele mai grave acuzaţii care i-au fost aduse în Ziar de Cluj: 
 
„O să demonstrez în cele ce urmează că Raed Arafat şi-a favorizat un amic vechi de 20 de ani, legitimând un sistem incredibil de ingenios, de legal şi de eficient prin care SC Deltamed SRL din Cluj, firma prietenului sau din studenţie, Dan Vasile Gorgan, a castigat pe tava contracte de zeci de milioane de euro din licitaţii, furnizând sute de ambulante şi de "proiecte speciale" către SMURD.”

Arafat a precizat: „Domnul Vasile Gorgan nu era prieten de studenţie cu mine, studiile acestuia fiind de alta natura decât cele medicale, acesta nefiind cunoscut mie pe ţoaţă durata studiilor mele, neavând cu el nici o relaţie personala ce poate fi caracterizata că prietenie sau măcar că o cunştinţă. Şi la momentul actual nu pot spune că mă leagă cu Domnul Gorgan o relaţie de prietenie şi mai mult este o relaţie profesionala în prisma colaborării în cadrul unor relaţii contractuale intre firma acestuia şi instituţiile pe care le reprezint, sau care le-am reprezentat, fiind inevitabil să existe relaţii interumane cu persoanele cu care se colaborează, fară a însemnă acest lucru o relaţie de prietenie care să însemne favorizarea şi inleznirea obţinerii unor contracte sau facilitaţi pe bani publici sau privaţi. Cu alte cuvinte nu ne vizitam, nu petrecem timp liber împreună, nu mergem în vacanta împreună şi nu vorbim telefonic fară a fi în telgatura cu aspectele profesionale inter-instituţionale. Exista o relaţie de respect reciproc în care fiecare îşi cunoaşte limitele foarte bine, acesta cunoscând foarte bine că nu poate să mi solicite sau să se aştepte la favoruri din partea mea.”
 
Arafat a mai susţinut că „Contractele obţinute de firma Deltamed cu Ministerul Snatatii au făcut obiectul unor licitaţii publice foarte strict monitorizate şi care nu puteau fi direjate în mod favorabil D-lui Dan Gorgan sau firmei acestuia. Unele licitaţii câştigate de acesta chiar au fost monitorizate de personalul Ministerului de Finanţe încă de la momentul întocmirii caietelor de sarcini şi a specificaţiilor tehnice.

Subsemnatul nu a ocupat poziţia de decizie asupra desemnării câştigătorului sau asupra formei finale a specificaţiilor tehnice întrucât la licitaţii au existat comisii mixte care au inclus reprezentanţi şi al Ministerului Afacerilor Interne şi al Registrului Auto Roman, care au asistat la întocmirea specificaţiilor precum şi la evaluarea ofertelor după caz.
Aproape toate licitaţiile au fost contestate la CNCS de către firmele concurente iar câştigul de cauza a fost dat comisiilor Ministerului Snatatii.”

Dan Gorgan a fost suprins de Gazeta de Cluj participând, în 2014, la ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa lui Raed Arafat. 


Reacţia Deltamed faţă de acuzaţii aduse


„Adevărul” a trimis, marţi, mai multe întrebări lui Dan Gorgan privind relaţia sa şi a Deltamed cu Raed Arafat şi Ministerul Sănătăţii. Reprezentanţii companiei au răspuns punct cu punct la fiecare acuzaţie adusă. Ataşăm mai jos răspunsurile:
 
Este adevărat că domnul Gorgan şi domnul Arafat au avut o relaţie de prietenie încă din studenţie, care continuă şi acum?
 
În presa s-a reluat obsesiv tema unei „prietenii de decenii” care i-ar lega pe „cei doi foşti colegi”, „amici din studenţie’’, respectiv pe d-nul dr.Raed Arafat si dl.Dan Gorgan, fondatorul Deltamed. Aceştia nu doar că nu au fost colegi de facultate, dar nu au fost nici măcar colegi de universitate, unul absolvind Universitatea de Medicină şi Farmacie (în acea perioadă Institutul Medico-Farmaceutic), celălalt Facultatea de Fizică, în cadrul Universităţii Babes-Bolyai.

Nici măcar anii de studenţie nu li se suprapun, decât parţial. O simplă verificare printre foştii colegi de facultate şi prieteni din acea perioadă ai celor doi ar demonstra usor faptul că cei doi aveau cercuri diferite de prieteni. Niciun jurnalist nu a dorit însă să facă o astfel de verificare, preferând preluarea poveştii cu „prietenia din studenţie” în scop de cancan. Primul contact al celor doi a avut loc în anul 1993, când dl. Gorgan ocupa funcţia de tehnician service la o firmă din Cluj-Napoca, iar legătura dintre ei a rămas în tot acest timp una strict profesională, fără nici o componentă personală.
 
Prin urmare, nu a existat o relaţie de prietenie, cum de altfel nu a existat nicio altă relaţie de natură a determina câştigarea a zeci de contracte de furnizare de ambulanţe şi alte echipamente medicale, după cum se vehiculează în mod tendenţios în spaţiul public.
 
Răspunzând punctual întrebării dumneavoastră, menţionăm ca dl. Dan Gorgan şi dl.dr.Raed Arafat nu au avut şi nu au nici în prezent o relaţie de prietenie.  Cei doi se cunosc doar din conjuncturi profesionale, iar relaţia a rămas în decursul timpului la nivelul corespunzător acestora.
   
De ce câştigă Deltamed contracte pe bandă rulantă 
 
Se reclamă faptul că prietenia dintre domnul Gorgan şi secretarul de stat Raed Arafat ar fi dus la câştigarea de către firma Deltamed a zeci de contracte de furnizare de ambulanţe şi alte echipamente medicale. Cum comentaţi?
 
Oricât de mult s-ar încerca minimaliza eforturilor noastre în domeniul inovării-cercetării, proiectării şi productiei de vehicule speciale şi ambulanţe, ori s-ar reduce rolul nostru pe piaţa de profil, cu toată lipsa de modestie, putem spune că motivul care a dus la câştigarea mai multor contracte de furnizare de ambulanţe şi echipamente de către Deltamed se datoreaza faptului că piaţa carosierilor de profil este destul de restrânsă, produsele noastre fiind aliniate la standardul de calitate European pentru ambulante – EN1789. Practic, oferim produse la standarde de calitate europeană, la un preţ mai mic decât cel practicat pe piaţa occidentală.
 
Presupusa şi inexistenta relaţie de prietenie Arafat-Gorgan nu a avut nicio legătură cu modul profesional în care am înţeles mereu să ne derulăm activitatea.
 
În presa s-a încercat acreditarea ideii conform căreia licitaţiile organizate de Ministerul Sănătăţii (având ca subiect atât autospecialele, cât şi diverse echipamente), ar fi avut la bază favoritismul, prin publicarea unor caiete de sarcini ale căror cerinţe puteau fi îndeplinite doar de către Deltamed. Aceasta presupunere este falsă, iar simpla consultare a documentelor procedurilor din SEAP arata că la aceste licitaţii au existat mai mulţi participanţi, o parte dintre ei fiind susţinuţi de carosieri externi (în cazul autospecialelor), ale căror oferte au fost declarate admisibile. Prin urmare, condiţiile din caietele de sarcini erau accesibile si altora, nu doar companiei Deltamed.
 
La nivel european, numărul de firme care se ocupă de transformarea furgoanelor în ambulanţe e relativ redus, majoritatea ţărilor (cu mici excepţii) având câte unul sau chiar niciun astfel de producător intern. Până la apariţia pe piaţă a societăţii noastre, participanţii la aceste licitaţii erau doar importatorii/dealerii diferitelor mărci de furgoane care se calificau pentru a fi transformate în ambulanţe (care mai apoi importau ambulanţe carosate în străinătate pe furgoanele lor) şi carosierii străini.
 
E cât se poate de evident faptul că apariţia unui carosier intern a creat premisele achiziţionării unui număr mai mare de ambulanţe pentru un preţ mai scăzut. De foarte multe ori, Deltamed a câştigat licitatiile strict în funcţie de preţ, deşi au existat şi alţi competitori, şi alte oferte declarate admisibile.
 
Nu toate ambulanţele carosate de către Deltamed s-au livrat în temeiul unor contracte de furnizare câştigate de noi, uneori compania noastră funcţionând ca subcontractant al unor dealeri declaraţi câştigători, tocmai pentru că eram singurii carosieri din ţară acreditaţi la nivel european şi capabili, tehnic şi logistic, să producem acele ambulanţe. Deşi am câştigat mai multe licitaţii privind livrarea de ambulanţe, totuşi ideea de „monopol” nu poate intra în discuţie, compania noastră atribuindu-şi, spre exemplu, din ultima licitaţie de ambulanţe, doar un singur lot/contract din 4 posibile, restul fiind câştigate prin intermediul unei asocieri dintre Renault şi alţi carosieri.

Cum a sponsorizat Gorgan SMURD-ul
 
Se vorbeşte despre domnul Gorgan ca despre unul dintre finanţatorii principali ai fundaţiei SMURD. Cum comentaţi? Ce sume a donat domnul Gorgan direct sau prin Deltamed sau alte firme către fundaţia SMURD?
 
S-a mai scris despre „descoperirea unui mecanism” tripartit, intre „spitale si servicii de urgenţă, Ministerul Sănătăţii’’ – Fundaţia pentru SMURD – Deltamed, un presupus mecanism prin care societatea noastră, în baza încasărilor de la instituţiile publice amintite, ar fi efectuat sponsorizări către Fundaţia pentru SMURD. Această informaţie este falsă.
 
Din 2014 şi până acum, au existat doar două sponsorizări în bani pentru evenimente care au inclus, însă, filiala din Cluj a Societăţii de Medicină de Urgenţă şi Catastrofă: 7000 lei, în iulie 2016, pentru o conferinţă organizată cu ocazia aniversării a 80 de ani de atestare documentară a pompierilor militari în Cluj şi 22 de ani de la înfiinţarea SMURD Cluj, şi încă 2000 lei, în luna noiembrie 2018, pentru participarea la cursul internaţional de instruire în medicina de dezastre ITDM 2018.  Dacă aceste sume pot fi considerate ca reprezentând o finanţare considerabilă a Fundaţiei pentru SMURD – sau nu – vă lăsăm pe dumneavoastră să discerneţi. Noi considerăm că cele 2 sponsorizări absolut modice, făcute strict pentru susţinerea respectivelor evenimente, nu ne pot clasa în topul finanţatorilor vreunei astfel de instituţii de profil.
   
Despre anchetele DNA
 
În presă au apărut informaţii conform cărora DNA a făcut mai multe controale la IGSU; Ministerul Sănătăţii şi Deltamed în legătură cu potenţiale nereguli privind contractele de achiziţii publice câştigate de firmă fără a trimite în judecată pe nimeni. Există acum în derulare o anchetă privind activitatea Deltamed?
 
În ceea ce priveşte actualele intervenţii DNA, nu avem cunoştinţă să fim implicaţi în niciun fel în vreo anchetă aflată în derulare. Stăm însă la dispoziţia oricărui organ de cercetare pentru clarificări, cu maximă transparenţă, dacă acest lucru ne va fi solicitat.
 
În perioada 2014-2015 am primit de la Direcţia Naţională Anticorupţie solicitarea de a furniza dosare cu fotocopiile facturilor de aprovizionare de la furnizori, în legătură cu toate contractele încheiate cu Ministerul Sănătăţii în perioada 2011-2014, solicitare căreia am înţeles să ne conformăm. De atunci însă nu am mai primit niciun răspuns, nicio altă comunicare din partea DNA şi nici nu cunoastem stadiul de soluţionare al acelui dosar în care, de altfel, nu ştim să avem vreo calitate procesuală.
 
De-a lungul timpului, prin intermediul simplei expuneri publice şi a proiectelor realizate în slujba statului, bineînţeles că am devenit şi noi subiectul mai multor controale de la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (în perioada septembrie 2017–noiembrie 2019), în cadrul cărora ne-au fost solicitate spre verificare diverse documente şi informaţii extrase din datele contabile. Printre acestea, ni s-a solicitat chiar furnizarea de informaţii cu privire la sponsorizările efectuate către Fundaţia pentru SMURD şi SMUCR Cluj, din 2012 şi până la data controlului, dar şi documente cu privire la tranzacţii derulate cu diverşi furnizori cu care am colaborat pentru executarea unor contracte cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Am furnizat toate informaţiile cerute, iar raportul final denotă că nu au fost încălcate în niciun fel prevederile legale şi nici nu au existat consecinţe, ori măsuri ulterior acestor acţiuni.
 
Prin urmare, până în prezent nicio autoritate a statului nu a constatat încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la modul în care ne desfăşurăm activitatea.
 
Detlamed a precizat că nu există o „hărţuire” din partea organelor de cercetare în schimb: „Hărţuirea a fost însă resimţită dinspre sectorul mediatic. Începând cu anul 2012, am fost în repetate rânduri ţinta unor atacuri din partea unei anumite categorii de ziarişti, care au publicat până la ora actuală peste 20 de articole ce plasează în spaţiul public adevăruri trunchiate, scoase din context, insinuând că am fi gestionat afacerile în mod fraudulos, ceea ce vine în totală contradicţie cu principiile în baza cărora am ales întotdeauna să funcţionăm. Probabil că am nimerit în mijlocul unor jocuri politice sau de putere, transformându-ne pe nesimţite în „ţapul ispăşitor” şi ţinta unor alăturări atât de frecvent uzitate încât au devenit, în timp, aproape implicite.
 
Cu toate acestea, noi vom continua să facem ceea ce ne place şi ceea ce ştim cel mai bine: cercetare-dezvoltare, proiectare şi producţie de ambulanţe şi vehicule speciale, pentru situaţii de urgenţă şi nu numai, de cea mai înaltă calitate. Inclusiv pentru autorităţile contractante din România.”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările