Reacţia premierului Spaniei după moartea cumplită a unei românce. Fata, bătută crunt de iubit, la un grătar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mădălina Neacşu şi-a găsit sfârşitul după ce a ieşit cu iubitul ei la un grătar. FOTO: EL Espanol
Mădălina Neacşu şi-a găsit sfârşitul după ce a ieşit cu iubitul ei la un grătar. FOTO: EL Espanol

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a reacţionat dur după ce o româncă a fost ucisă de partenerul ei, tot român, la Torrejón de Ardoz.

Sanchez a scris pe contul său de Twitter despre acest caz şi despre un altul, exprimându-şi indignarea. Premierul iberic a mai afirmat că va lupta şi i-a îndemnat pe oameni să lupte până când violenţa domestică va fi eradicată.

„Două femei au fost ucise de partenerii lor în ultimele zile. Ei continuă să ucidă, însă noi nu vom permite. Vom lupta cu #violencemachista până când va fi eradicată din societatea noastră, vom apăra neobosit viaţa femeilor. Toată compasiunea mea pentru familiile amândurora”, a scris Sanchez, pe pagina sa de Twitter. Tot aici, el a distribuit o postare a Delegaţiei Guvernului împotriva violenţei domestice.

„Confirmăm decesul a două femei, una de 20 de ani la Barcelona şi alta de 31 de ani în Torrejón de Ardoz, presupuse ucise de partenerii lor. Numărul femeilor ucise în urma cazurilor de violenţă de gen se ridică la 23 în 2020 şi 1056 din 2003 până în prezent”, este mesajul redat şi de premier.

Ce s-a întâmplat

Ştirea privind moartea Mădălinei Neacşu, o tânără româncă de 31 de ani, a şocat comunitatea din Torrejón de Ardoz, un mic orăşel spaniol unde locuia. El Espanol notează că tragicul eveniment a avut loc luni seara, atunci când Mădălina şi iubitul ei, Paul, tot român, au decis să facă un grătar la marginea localităţii, în parcul industrial Las Monjas. Doar că lucrurile au degenerat, iar între cei doi pare că a izbucnit un conflict, din cauze încă necunoscute, iar bărbatul şi-a bătut cu bestialitate partenera, după care a sunat la Ambulanţă, afirmând că Mădălina s-ar fi înecat cu un os de peşte.

Imagine indisponibilă

Paul este descris de cunoştinţele sale drept un bărbat liniştit, iar oamenii sunt surprinşi că a devenit principalul suspect în acest caz. FOTO: El Espanol

Românca a fost dusă de urgenţă la Spitalul Torrejón, unde a fost intubată cu prognostic sever. Deşi Paul afirmase că iubita lui se înecase cu oase de peşte, medicii au descoperit o cu totul altă realitate şi au anunţat imediat Poliţia. Astfel, s-a constatat că Mădălina a suferit leziuni cerebrale grave, sângera din ureche şi respira greu. Potrivit afirmaţiilor medicilor, victima se afla în comă cu leziuni incompatibile cu viaţa din cauza unei fracturi de craniu, iar o zi mai târziu, marţi 14 iulie, a decedat.

Între timp, Paul a fost arestat preventiv şi este considerat suspect în moartea Mădălinei. Jurnaliştii spanioli scriu că românul nu avea niciun fel de antecendete. „Nu l-am văzut niciodată violent, deşi poţi să cunoşti pe cineva de o viaţă, dar să nu ştii ce fel de om e de fapt. În faţa noastră nu a provocat niciodată probleme. A fost o persoană foarte muncitoare, normală. Dar poate când bei ceva, nu ştiu ... sunt oameni care se schimbă”, a declarat pentru sursa citată una dintre cunoştinţele celor doi români. 

Legat de Mădălina, această sursă are mai puţine date: „A lucrat în Segovia, iar cineva spunea ca ea este mama unei fete. Nu există însă niciun fel de fotografii cu ele pe reţelele de socializare, pentru a confirma aceste afirmaţii, dar este posibil ca Mădălina să fi fost mamă. Acum, Paul a stricat viaţa a două familii”, a adăugat colegul bărbatului.

Citeşte şi

 

Crimă în stil mafiot comisă de un român din Franţa. L-a executat pe amantul soţiei sale cu trei focuri de armă, apoi l-a jefuit

 

Tinerii care au transformat o fată în torţă vie şi au incendiat un restaurant românesc din Paris au recunoscut fapta. Motivul pentru care au dat foc clădirii

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite