VIDEO Câteva sute de oameni protestează în centrul Clujui. „Ordonanţele le oprim în stradă, iar Revoluţia o facem la vot”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de clujeni au ieşit în stradă şi au pornit într-un marş prin centrul oraşului. Manifestanţii cer demisia Guvernului şi îi solicită ministrului Justiţiei să renunţe la ordonanţa de urgenţă anunţată recent.

UPDATE 20.40: Deputatul USR Emanuel Ungureanu le-a transmis un mesaj procurorilor DNA, solicitându-le să lupte împotriva politicienilor corupţi. „Am auzit în aceste zile că procurii DNA ar fi timoraţi. Vreau să le amintesc acestor procurori care au salarii foarte bune că sunt oameni cu copii mici în această  stradă, persoane aflate în scaunul rulant. Mesajul meu pentru ei e să se ridice, să-şi facă datoria faţă de popor, să se bucure de imunitatea şi de banii pe care îi au şi de pensiile speciale pe care o să le aibă la o anumită vârstă foarte tânără. Şi să lupte cu hoţii care ne încalecă în fiecare zi. Tupeul pesediştilor trebuie lovit cu curajul procurorilor şi a oamenilor din sistemul judiciar care trebuie să se ridice în aceste zile”, a spus Ungureanu.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, printre protestatarii de la Cluj

UPDATE 20.20: Lumea scandează „Fără ordonanţe” şi „Jadarmeria apară hoţia”. Printre manifestanţi de află şi deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Clujenii îi cer ministrului Justiţiei să renunţe la ordonanţa de urgenţă 

UPDATE: 20.10: Oamenii scandează împotriva Guvernului şi împotriva premierului Dăncilă. „Ne e silă de Dăncilă” şi „Proasta satului în fruntea statului” sunt scandările favorite ale mulţimii.

UPDATE 20.00: Un protestar clujean a explicat motivele care l-au făcut să iasă în stradă. „Mafioţii au acaparat ţara şi ne decimează încet, încet. Ceea ce se vede foarte bine, cu referendumul, cu ameninţări, cu hărţuieli şi aşa mai departe. Iar acum sunt pe cale să facă ceva şi mai grav decât vestitul ONG pentru care am ieşit. Lipsa de acţiune sau statul ăsta deoparte nu duce la nicio îmbunătăţire a situaţiei, din păcate duce doar la dictatură. Dacă noi nu ne trezim acum, o să trăim încă 20 de ani în dictatură”, a spus clujeanul, care a făcut un apel la oameni să iasă în stradă într-un număr cât mai mare.

Protestatar clujean: „Dacă nu ne trezim acum vom trăi 20 de ani în dictatură”

UPDATE: 19.45 Coloana de manifestanţi a ajuns în faţa Prefecturii Cuj.

Imagine indisponibilă

Coloana de manifestanţi a ajuns în faţa Prefecturii Cluj

UPDATE 19:30 Câteva sute de oameni s-au adunat până la această oră la Monumentul Memorandiştilor.

Circa 500 de clujeni protestează în centrul oraşului

Ştirea iniţială:

Un mesaj legat de un protest în Cluj a fost postat pe pagina de Facebook a grupului Umbrela Anticorupţie Cluj.

„Cluj-Napoca,

Ministrul Justiţiei a anunţat public că are pregătită ordonanţa de urgenţă ce permite politicienilor corupţi să scape de  sentinţele date de «completele de judecată nelegal constituite».

Ce înseamnă asta?  Scenariul în care Liviu Dragnea scapă de singura  condamnare definitivă pe care o are devine realitate. Şi împreună cu el, încă câteva sute de cercetaţi şi condamnaţi penal. Daca credem cu adevărat că noi şi tara noastră merităm alt viitor, atunci trebuie să luptam! Nici o naţiune nu şi-a primit statul de drept pe tava. Îi putem învinge daca ne scuturăm de oboseală şi lipsa de speranţă!  Deci, ce facem? Ne aşezam în lume aşa cum e, sau muncim pentru o tara aşa cum ar trebui să fie? Dacă suntem mulţi: Ordonanţele le oprim în strada,  iar Revoluţia o facem la vot!”, se arată în mesajul de pe Facebook.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite