Proiectul de ierarhizare a universităţilor, „o absurditate academică“. „Ministrul PSD vrea să demonstreze că o echipă de Liga a III-a e mai bună decât Barcelona“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel David, prorectorul pentru cercetare şi competitivitate al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, spune că proiectul de ierarhizare a universităţilor din România, pus în dezbatere publică recent de către Ministerul Educaţiei, este un demers absurd din punct de vedere academic.

Ministerul Educaţiei a pus, zilele trecute, în dezbatere un proiect de clasificare/ierarhizare a universităţilor din România considerat de Universitatea Babeş-Bolyai (UBB), într-un comunicat de presă, drept „un demers absurd din punct de vedere academic”.

„Solicităm Guvernului României să nu permită un astfel de demers care urmăreşte înlocuirea realităţii academice cu clasamente/ierarhii politice. Riscul nu este atât pentru universităţile tradiţionale din marile centre academice ale ţării  – care, aşa cum au supravieţuit de-a lungul vremurilor persecuţiilor unor regimuri totalitare, vor supravieţui şi acestui asalt efemer, trist şi dezamăgitor -, cât pentru competitivitatea României şi imaginea acesteia în spaţiul european/internaţional”, au precizat oficialii de la universitatea clujeană.
 

Prorectorul pentru cercetare, excelenţă şi competitivitate  al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, a explicat pentru „Adevărul” care sunt cele mai controversate prevederi ale proiectului ministrului Educaţiei, Valentin Popa, şi de ce acestea vor avea ca efect forţarea marilor universităţi, care sunt mai vocale şi mai critice la adresa Guvernului, să fie mai obediente.

„O realitate academică corectă va fi înlocuită cu o realitate politică”

Ce se va întâmpla dacă Ministerul Educaţiei va adopta noul proiect de clasificare a universităţilor?

Simplu şi direct spus, dacă se va face acest clasament după această metodologie greşită, o realitate academică corectă va fi înlocuită cu o realitate politică. Vom găsi marile universităţi ale ţării în prima jumătate a clasamentului, dar pe la jumătate, cu siguranţă nu printre primele universităţi din ţară. Acest lucru are două consecinţe majore.

Imagine indisponibilă

Prima este o chestiune de prestigiu şi de imagine, calci în picioare sute de ani de istorie a acestor mari universităţi şi performanţa lor actuală în ranking-urile internaţionale, generând o discrepanţă între cum sunt tratate în ţară (incorect) şi cum sunt tratate în afara ţării (corect şi cu respect). 

„Apoi, se poate folosi acest clasament pentru a dirija banii pentru finanţarea învăţământului superior către universităţile care sunt mai uşor de controlat politic. Aici e miza mare. Se loveşte şi în „oxigenul” de care au nevoie marile universităţi pentru competiţia internaţională în care sunt implicate – zona de finanţare”

Daniel David, prorector UBB (foto sus)

Imagine indisponibilă

UBB a fost pedepsită anul acesta pentru că a fost universitatea din Romnia clasată pe primul loc în clasamentele internaţionale: i s-au tăiat din locurile bugetate. FOTO: Remus Florescu

Care este situaţia acum?

Cred că e momentul să facem un demers de clasificare corect, care să normalizeze sistemul de educaţie, deoarece nici acum nu există o situaţie normală. 

Astfel, nu numai că nu primim fonduri în plus datorită faptului că suntem printre primele universităţi din România în ranking-urile internaţionale, dar ne mai şi sunt luaţi din bani. Aşa am păţit în primăvară/vară, când am fost anunţaţi că ne vor fi tăiate locurile pentru studenţi.

Noi (UBB) suntem primii din România în ranking-urile universităţilor şi în loc să primim locuri în plus, nu ne-au fost date nici pe cele pe care le-a avut anii trecuţi. Este absurd. 

Ţin minte că s-au invocat argumente false: Banca Mondială ar fi susţinut că sunt prea multe locuri la ştiinţe socio-umane şi că trebuie să taie din ele. Banca Mondială a spus cam aşa: „Da, sunt multe locuri pe ştiinţele socio-umane, dar problema este cauzată de faptul că sunt multe locuri de acest tip la universităţile particulare. Întrebarea este: „De ce ai acreditat atât de multe universităţi particulare cu astfel de specializări?” când tot banca Mondială spune - calitatea acestor programe nu este afectată în marile universităţi ale ţării. Ministerul a omis partea aceasta din raportul Băncii Mondiale şi a redus locuri de la UBB şi de la Universitatea Bucureşti. 

Din păcate, aşa cum apare acum metodologia prezentată de Minister, aceasta va patologiza şi mai tare mediul academic. De exemplu, nu e normal să tai locuri la cele mai bune universităţi ale ţării, nu este normal să le ţii în subfinanţare cronică, nu este normal să duci tinerii din zone defavorizate tot în zone care nu-s de vârf, eu i-aş duce în Bucureşti/Cluj/Iaşi/Timişoara,  ce folos este dacă îi muţi dintr-un sat într-un orăşel mic; dar dacă îi duci în capitală sau în marile centre urbane ale ţării, deja pot începe să vadă lumea altfel şi au alte şanse. 

Cum demonstrezi că o echipă de Liga III este mai bună decât Barcelona

Care sunt principalele probleme concrete ale clasificării propuse de Ministerul Educaţiei?

În primul rând, ministerul a propus două tipuri de criterii: „competitivitate şi excelenţă”, care, cu acest nume, se găsesc în toate ranking-urile internaţionale, respectiv de „acreditare”, care se referă la standardele pe care trebuie să le îndeplinească o universitate pentru a fi acreditată. Problema este că în clasamentele internaţionale, criteriile de competitivitate şi excelenţă reprezintă aproximativ 80% din indicatori, în timp ce în clasamentul propus de Minister, numai circa 20% sunt indicatori de competitivitate, restul sunt de acreditare. Elementele comune între metodologia noastră şi cea internaţională reprezintă cam 20% dintre indicatori, restul fiind indicatori locali care perturbă lucrurile. 
 

Mai mult, indicatorii de competitivitate sunt astfel concepuţi încât anulează diferenţele de valoare. 

Imagine indisponibilă

Vreau să demonstrez că echipa X din liga a III-a din România e mai bună decât Barcelona. Pot să fac asta? Da!. FOTO: Guliver Gettymages

Puteţi să ne daţi un exemplu?

Voi folosi un exemplu din fotbal pentru a înţelege ce încearcă ministerul să facă: să presupunem că vreau să demonstrez că echipa X din liga a III-a din România e mai bună decât Barcelona. Pot să fac asta? Da! De exemplu, pun la categoria indicatori de competitivitate numărul de victorii, sună bine, dar dacă  nu spun că victoriile din Liga Campionilor sunt mai importante decât cele din Liga a 3-a din România, s-ar putea ca echipa românească să aibă mai multe victorii decât Barcelona. Prin prisma acestor criterii s-ar putea ca echipa din Liga 3 să fie considerată mai bună decât Barcelona. 

Un criteriu foarte important în clasificarea universităţilor din întreaga lume este numărul de articole publicate în reviste ştiinţifice. În proiectul Ministerului nu se accentuează suficient publicaţiile din revistele de top (evaluate prin factorul de impact/scorul de influenţă), în comparaţie cu cele locale, ceea ce e echivalentul cu a compara o victorie în Champions League cu una din liga a III-a. Se amestecă de asemenea publicaţiile ştiinţifice cu cele comerciale. La asta se adaugă, în mod ciudat şi fără un argument clar, indicatorul „academic” legat de contribuţiile/vizibilitatea universităţii în mass-media (important în sine, dar nu ca un indicator academic de clasificare a universităţilor!).

Cum vi se pare introducerea indicatorilor de acreditare printre criteriile de ierarhizare a universităţilor ?

În ceea ce priveşte indicatorii de acreditare, aceştia n-au ce căuta într-un demers de clasificare şi ierarhizare. Revenind la exemplul din fotbal, astfel de indicatori ar fi pentru o echipă să aibă teren de fotbal, să aibă cel puţin 11 jucători, să aibă ghete şi echipamente, antrenor cu licenţă etc. Dacă analizăm după acest criteriu atât Barcelona, cât şi o echipă din Liga a III-a sunt relativ apropiate ca valoare. Astfel se anulează indicatorii de competitivitate. În această logică universităţile româneşti sunt deja la fel, marea majoritate având titlul de „grad de încredere ridicat”!

„O asemenea clasificare poate afecta competitivitatea ţării”

Să luăm două instituţii, Universitatea Bucureşti şi Universitatea Suceava, ce se va întâmpla cu ele după ce va fi adoptată această clasificare?

Nu vreau sa vorbesc despre universităţi specifice! Spun doar că dacă universităţile sunt apropiate în clasament – iar actuala metodologie ignoră diferenţele de competitivitate dintre universităţile tradiţionale şi cele mici/mijlocii (aşa cum au obţinut toate grad de încredere ridicat!) - Ministerul va putea începe să dea aceeaşi finanţare pentru cele două universităţi. Se vor putea da un număr similar de locuri la licenţă şi la doctorat.

În principiu, se poate ajunge la tăierea de locuri de la universităţile mari, iar asta înseamnă tăiere de resurse, pentru că aceasta este cea mai importantă sursă de venituri a Universităţii, care într-un final va duce la blocarea investiţiilor, a dezvoltării universităţii, diminuarea calităţii serviciilor etc. 

Nu cred că universităţile mari sunt superioare celor mici/medii, dar nici nu sunt la fel, ci sunt diferite. Aşadar, nevoile de finanţare sunt diferite (poate nu doar în valoare, ci şi în modalitatea de funcţionare). Dar putem gândi raţional finaţarea, după logica în care nimeni nu este lăsat pe dinafară, dacă facem o clasificare raţională.

Pe termen lung o asemene clasificare poate afecta competitivitatea ţării: dacă vor să vină studenţi străini să studieze la noi se vor uita la cele mai bine clasate universităţi în ranking-uile internaţionale, dar dacă vor da de clasificarea naţională şi o să vadă UBB-ul sau UB-undeva la mijloc se vor gândi că ceva nu e în regulă cu ţara asta.  

Studenţii vor fi mai slab pregătiţi

Cum va afecta această clasificare rezultatul final al activităţii universitare – absolvenţii?

Simplu şi direct spus, vor avea resurse mai puţine şi, în consecinţă, vor fi mai slab pregătiţi. Mai mult, văzând analizele critice ale  studenţilor faţă de universităţile publice (ex. locuri în cămine, facilităţi pentru persoane de nevoi speciale, etc.), nici nu vom fi capabili să rezolvăm mai repede şi mai bine problemele administrative semnalate de aceştia.

De ce nu va putea deveni Universitatea Suceava la fel de bună ca UBB sau ca UB şi să avem mai multe universităţi de top în ţară? 

Din nou mă provocaţi cu exemple concrete şi iar am să le refuz. Discutând însă la modul general, orice universitate trebuie să-şi calibreze misiunea în funcţie de nevoile zonei şi de potenţialul de dezvoltare. Când potenţialul de dezvoltare depăşeşte nevoile zonei, atunci o universitate poate să-şi definească misiunea la nivel mai larg, naţional şi internaţional. 

Universităţile din oraşele mici/mijlocii au o funcţie cheie acolo  - să dezvoltate cultural zona şi să asigure o relaţie directă şi flexibilă cu piaţa muncii. Raţional vorbind, oraşele mici/mijlocii nu au forţa socio-economică pe care o are un oraş ca Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi sau Timişoara Cluj (şi aş mai adăuga imediat Braşov, Constanţa, Craiova, Oradea, etc.), iar asta are implicaţii asupra potenţialului de dezvoltare al universităţilor. Dacă tu eşti o ţară raţională trebuie să te gândeşti să atragi în universităţile tale, dacă nu premianţi Nobel măcar nişte oameni de valoare care activează în străinătate. Unde va merge un astfel de individ presupunând că universităţile ar avea aceeaşi misiune? Ar alege adesea marile oraşe ale ţării. Aşadar, aici trebuie dezvoltate universităţile naţionale, celelalte trebuind însă susţinute la rândul lor pentru a-şi realiza performant misiunea la nivel local/regional. 

cercetare foto pexels.com

Cercetare de top se face doar în 4-5 universităţi din Româia. 

„Poţi să controlezi resursele şi să le dai celor care te ascultă”

Care este interesul ministrului Educaţiei să facă această schimbare de clasament?

Nu ştiu dacă este un interes. Cred că vorbim despre o structura colectivistă unde diferenţa sperie, diferenţa nu este acceptată. Apoi, când ţii lucrurile nediferenţiate poţi să controlezi resursele şi să le dai celor care te ascultă. E o chestie de control şi de a încerca să sugerezi micilor universităţi că-s la fel de competitive ca cele mari. Că-s la fel de importante, aş fi de acord, dar că-s la fel de competitive academic este o absurditate, iar rankingurile internaţionale – mai obiective decât noi – ne-o arată anual. 

Spuneaţi că se urmăreşte astfel alocarea de resurse „celor care te ascultă”. Ce va însemna asta pentru marile universităţi?

La va forţa să fie mai obediente pentru că vor depinde mult mai mult de finanţarea de la buget. Acum există o independenţă mai mare pentru că sunt mai multe locuri, mai mulţi studenţi mai mulţi bani şi există prestigiu. Dacă vei vrea să faci o investiţie va trebui să mergi la minister să ceri. E şi atac la prestigiu, atunci când zici spre exemplu că  Universitatea din Bucureşti nu merită grad de încrede ridicat, în timp ce majoritatea celor de stat – fie acestea mici/medii/mari – îl au! 

Nu ar trebui şi zonele mai defavorizate să beneficieze de universităţi foarte bune?

Ba da, eu aş vrea o universitate în fiecare centru de judeţ, deoarece astfel culturalizezi zona,  ai o bibliotecă mai de anvergură academică, organizezi conferinţe academice şi, în principiu, dinamizezi lucrurile. Astfel elimini discrepanţele şi inegalităţile regionale. Nu poti dezvolta doar marile centre urbane şi să sărăceşti restul României. Dar acest lucru trebuie făcut raţional, altfel devine caraghios şi chiar periculos. Spre exemplu, acea universitate trebuie focalizată pe licenţă (eventual pe câteva programe de master cu importantă locală/regională), pe nevoile pieţii muncii din oraşele respectiv, pe nevoile culturale de acolo.

Dacă ai însă ambiţii ai să faci studii doctorale şi post-doctorale şi să fii world class, comparandu-te cu Harvard University, lucrurile devin caraghioase! Wordl class înseamnă tradiţie, înseamnă o anumită mărime, înseamnă capital uman şi socio-economic, etc. Cine va veni din străinătate să se mute într-un orăşel din România, mai ales ştiind infrastructura din ţara noastră. Trebuie să fim raţionali. Omul va analiza ce viaţă culturală are acolo, ce legături de infrastructură are cu lumea. Nu poţi peste noapte să devii universitate world class. Nu poţi să susţii 50+ universităţi de stat care pretind toate să fie tratate la fel.

Trebuie susţinute 4 -5 universităţi mare în competiţia internaţională să ajungă în Top 500, iar celelalte trebuie susţinute pentru a performa regional/local. Nu poţi să dotezi cu laboratoare performante în cercetare şi în acelaşi domeniu toate cele 50+ universităţi de stat. Niciunde nu se întâmplăastfel.

În Statul New York ai zeci de instituţii de tip college, focalizate pe nevoile locale/regionale, dar ai 4-5 universităţi de referinţă internaţională. College-urile sunt esenţiale pentru licenţă, dar când se pune problema de cercetare avansată,. inovativă care să schimbe lucrurile aia se face la cele mai mari universităţi. Aici e problema, oamenii au uneori un orgoliu nerealist, alimentat de politicienii care le dau iluzii deoarece astfel, universităţile mari, care sunt mai vocale, pot fi criticate din diverse zone. 

Cine este Daniel David 

Potrivit Thomson ISI/Web of Science, Daniel David (43 de ani) este psihologul român cu cel mai mare impact în literatura de specialitate naţională şi internaţională, prin numărul de citări în comunitatea ştiinţifică. Din 2007 este şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca. În ianuarie 2013, a fost numit director responsabil cu cercetarea la faimosul Institut american „Albert Ellis“ din New York. Universitarul este autor al volumului „Profilul psihologic al poporului român“. David este şi prorectorul pentru cercetare, excelenţă şi competitivitate  al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Citeşte şi

Cum poate ajunge România o „ţară ca afară“. Inovaţia radicală propusă de un reputat profesor universitar: „Va avea impact asupra întregii societăţi“

România nefericită: de ce sunt românii condamnaţi să nu trăiască cea mai bună dintre vieţile posibile

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite