Profesorul trăsnit, care găteşte turceşte şi conduce o facultate, îndrăgostit de lumea otomanilor: „Istanbulul e fermecător, cald şi suprinzător. Da, ca o femeie“
0
Din „inima” Ardealului, profesorul Călin Felezeu predă Istoria Islamului la facultate, dar găteşte turceşte de te lingi pe degete şi spune bancuri. După peste trei decenii în sistemul de învăţământ e încă fascinat de România şi le arată tinerilor că Istoria e o lecţie de viaţă, nu o înşiuire plicticoasă de cifre care trebuie tocite.
Lecturile din copilărie, atât de captivante încât uita de şcoală, şi filmele istorice i-au alimentat copilului Călin Felezeu pasiunea pentru istorie. Acum are 55 de ani, are propriii copii, este profesor universitar, istoric turcolog cunoscut şi decan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul UBB.
Casa de pe linia de frontieră
Povestea familiei sale pare desprinsă din romanele istorice. Unul dintre bunici, cel dinspre mamă, şi-a găsit sfârşitul la Canal, asta după ce într-un singur an şi-a pierdut 3 copii - doi înecaţi în Dunăre, în acelaşi loc, de parcă ar fi căzut peste ei vreun blestem, iar fata cea mare, al treilea copil, a pierit când a născut. Bunicul mort la Canal provenea dintr-o familie de mocani din Sibiu care s-au mutat în sud. După ce i-au murit cei 3 copii s-a recăsătorit, iar un fiu de-al său a venit în Ardeal. La fel şi mama istoricului. Celălalt bunic, cel dinspre tată, şi-a luat inima-n dinţi în 1906, a trecut Oceanul să se căpătuiască şi după 8 ani s-a întors la Turda, şi-a cumpărat boi şi s-a căsătorit.
”Lui îi plăcea să gătească. Cred că pe el îl moştenesc. De la el am prins câteva mici ponturi şi poante”, spune Felezeu.
În cartierul Între Români din Turda, unde a copilărit, există şi azi o bisericuţă numită Biserica Dintre Români, unde, la 1847, a fost ales episcop al Transilvaniei Andrei Şaguna. ”În zona acelei biserici am copilărit. Acolo, şi în cimitir. Împreună cu colegii de an, de clasă, de generaţie, cunoaşteam fiecare centimetru pătrat din cimitir. În zona unde au stat bunicii mei a fost linia de demarcaţie dintre trupele româno-ruse şi horthysto-germane. Primele erau spre Cheile Turzii, iar celelalte - pe promotoriul cimitirului, iar casa bunicilor, la mijloc”, povesteşte Felezeu. Bunicul de la Turda i-a povestit cum un obuz a explodat chiar în faţa pivniţei, o schijă a intrat într-o fiică de-a sa - o fostă Miss Transilvania la sfârşitul anilor 30 - care a murit pe dealul Feleacului, în drum spre spital. ”Două schije au mers spre taică-mi-o care a avut marele noroc să aibă în faţa lui nişte perini (n.r. perne) ce au oprit impactul”, mărturiseşte istoricul.
Călin Felezeu, gătind cafea turcească FOTO: Raluca Felezeu
”Herodot”-ul care a stat la ”Bastilia” din Cluj
Tatăl său, notar şef la Turda mult timp, şi-ar fi dorit ca fiul să-i calce pe urme, dar pasiunea pentru istorie a fost
prea mare. Citea mult şi se uita la filme istorice (”Mihai Viteazu”, ”Cidul”). Prima lectură, cap-coadă, a fost la începutul clasei I - ”Cuhulin, viteazul din Ulster”. A dat apoi de legendele lui Alexandru Mitru. ”Pielea mea a zis că nu e chiar aşa de frumos. Pentru «În Ţara legendelor» am mâncat bătaie de la tata că am chiulit de la şcoală. Dimineaţa m-am apucat să răsfoiesc cartea, m-a prins şi nu m-am mai dus la şcoală”, povesteşte istoricul, căruia profesorii din gimnaziu îi ziceau ”Herodot”, cum e denumit cel considerat ”părintele istoriei”. Însă cartea care l-a făcut să se îndrăgostească de Orient a fost ”Istoria turcilor”, de Mustafa Ali Mehmed.
Liceul l-a făcut la Cluj, la actualul ”Gheorghe Şincai” şi cum tatăl său vroia să aibă o educaţie bună l-a dat la internat, care îşi câştigase, datorită rigorii aproape milităreşti, porecla de Bastilia.
Într-o după-amiază din apropierea Crăciunului, în primul său an de liceu, a ajuns la actualul Librarium (n.r. fosta Librăria Universităţii”), unde a dat peste ”Căderea Constantinopolului”, de Eugen Burada şi Vintilă Corbul.
”Nu auzisem de cartea asta şi nici de autori. A fost ca un magnet. Te făcea să trăieşti exact ce se povestea. Atunci mi-am jurat în barbă, cum se zice, că dacă voi reuşi într-ale istoriei mă voi face turcolog şi neapărat voi sta o anumită perioadă la Istanbul”, povesteşte Felezeu.
Şi a stat 2 ani la Istanbul, dar mult mai târziu, între iulie 2005 până în martie 2007, cât timp a fost director adjunct la ICR. A văzut toate locurile despre care citise în cartea care a declanşat devenirea lui ca turcolog. A scris cărţi de istorie, subliniind rolul turcilor în istoria românilor, şi de Didactica Istoriei şi ca să le arate tuturor, mai ales tinerilor, că istoria merită învăţată.
Aromă de cafea turcească FOTO: Raluca Felezeu
Visul turcesc
Dacă studenţii visează, de regulă, să meargă în Occident, fie şi în vacanţă, nu doar la studii, Felezeu îşi dorea să cutreiere Orientul. Şi a făcut asta. Povesteşte că nicăieri nu a mâncat struguri mai dulci ca-n Turkmenistan şi pilaf mai gustos ca-n Uzbekistan, dar şi că nu a găsit oraş care să-l surprindă continuu ca Istanbulul. A scris cărţi de Istorie a otomanilor (subliniind rolul rol în istoria românilor) şi de Didactica Istoriei şi ca să le demonstreze tuturor, mai ales tinerilor, că istorie e o experienţă care merită înţeleasă, a organizat la începutul acestui an, la Turda, o lecţie deschisă împreună cu reputatul profesor Tasim Gemil, cu care a creat, la UBB, primul Institut de Turcologie şi Studii central-asiatice din ţară.
”Istoria înseamnă propria ta rădăcină. Ce face o plantă fără rădăcină? Moare? Istoria a fost stigmatizată de-a lungul timpului, iar elevii o percep ca pe o înşiruire nemărginită de date, dar ea e altceva, e o lecţie de viaţă, e o experienţă a unor generaţii anterioare, şi fiecare generaţie, la rândul ei, transmite mai departe o experienţă pe care noi trebuie să o preluăm şi să o ducem mai departe. Fără această experienţă nu există progres, iar fără progres, societatea se prăbuşeşte”, se justifică profesorul.
Impactul serialului cu Suleiman Magnificul, ”Sub domnia iubirii”, l-a făcut pe Felezeu să organize e o lecţie deschisă despre acest mare sultan care, potrivit istoriei, a avut 13 campanii de război, deci a stat mai mult pe câmpul de luptă decât în harem, cum reiese din film - fapt ce a determinat ca serialul să fie aspru criticat în Turcia.
”Colegi profesori se uitau şi mă întrebau dacă e adevărat. De multe ori le ziceam că nu a fost chiar ca-n film. Şi e greu să explici că ăia nu erau chiar aşa îmbrăcaţi, că femeile nu erau aşa decoltate, că nu se pătrundea aşa în harem şi multe-multe alte lucruri”, spune el.
Ca discuţia să aibă efectul dorit s-a costumat în Suleiman, iar reputatul istoric Tasin Gemil în şeic. Au purtat straie de epocă, originale 100%, făcute la Istanbul. Şi ideea a fost de impact: sala arhiplină şi zeci de întrebări despre otomani după eveniment, la orele de curs, i-au spus dascălii de istorie din Turda.
Când era el profesor de istorie la Curtea de Argeş a făcut un experiment similar. Pe vremea comuniştilor a vrut să le predea altfel elevilor despre relaţiile feudalo-vasalice. S-a costumat într-un senior medieval, iar un amic de-al lui, profesor de Engleză, în vasal. Şi-a făcut o sabie din lemn, pe care a vopsit-o să pară din bronz, şi-a pus scaunul pe catedră şi a început. ”Când colegul meu era îngenuncheat în faţa mea şi făcea semnul crucii, a intrat pe uşă directoarea şcolii, inspectoarea şi...şi a ieşit o lecţie pe care şi foştii elevi şi-o aduc aminte”, explică profesorul.
Aromele Orientului
Multe mâncăruri i-au plăcut în capitala Turciei, mâncăruri care au intrat şi în bucătăria noastră, în cea balcanică, chiar şi în cea maghiară- gulaşul, spre exemplu.
”Ciorba e o mâncare de bază pentru că se face la ceaun şi duce la socializarea mesenilor. Ienicerii aveau ca simbol al armei lor cazanul de mâncare şi lingura de lemn. Aveau un cazan ritualic, din argint masiv, pe care, dacă-l răsturnau, însemna că tagma ienicerilor se revolta împotriva sultanului şi-şi cereau anumite drepturi”, explică Felezeu.
Ce îl fascinează la mâncarea turcească e că toţi, cu mic cu mare, se strâng în jurul mesei. ”E un obicei mai vechi, când în peregrinările lor, campau şi se strângeau în jurul ceaunului. Era şi satisfacerea foamei, dar şi şi necesitatea organică de a socializa”, zice Felezeu (foto dreapta sus, credit foto: Vladimir Piteiui).
Savoarea mâncării e una din amintirile din Istanbul, oraş unde, în fiecare zi, descoperea ceva nou. ”Totdeauna, Istanbulul era fermecător, cald şi neaşteptat de suprinzător. Da, ca o femeie”, crede istoricul Călin Felezeu.
Aromă din Turcia FOTO: Raluca Felezeu
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
