Profesorul român din SUA care va construi un centru pentru copiii săraci: „Vreau să-i ajut pe cei abandonaţi la periferie de către societate“

Profesorul român din SUA care va construi un centru pentru copiii săraci: „Vreau să-i ajut pe cei abandonaţi la periferie de către societate“

Daniel Prelipcian la catedră în timp ce predă un curs de macroeconomie. FOTO: Arhvă personală

Daniel Prelipcian (38 de ani) predă macroeconomie şi justiţie criminală la John Jay College of Criminal Justice şi la Borough of Manhattan Community College, ambele în Statele Unite, şi se poate considera un om realizat, dar nu uită de unde a pornit. Daniel, care provine dintr-o familie numeroasă, cu nouă copii, intenţionează să se implice în ajutorarea comunităţii de romi de la Pata Rât.

Daniel Prelipcian, acum în vârstă de 38 de ani, a învăţat încă din copilărie valoarea muncii, iar la scurt timp după ce a împlinit 18 ani, a plecat la muncă în străinătate, pentru a-şi face un rost. Aşa a ajuns în Spania, unde a pornit de jos, într-un domeniu greu - construcţiile - ajungând însă la un moment dat să deţină propria firmă. 
 
„Am locuit în Spania din 2001 şi până în martie 2009. Când eram în România, dorinţa mea era să învăţ o limbă latină în afară de limba maternă. Italiana era prima pe listă, dar întâmplarea a făcut să ajung în Spania, iar acolo am învăţat limba spaniolă. În Spania am muncit la o firmă de construcţii. Firma era deţinută de un român, Cornel Moiseanu, care mi-a devenit un foarte bun prieten. Apoi, pentru o scurtă perioadă, am lucrat ca administrator pe şantier la o firmă spaniolă, iar după un timp, pentru aproape şase ani, am avut propria firmă“, povesteşte Daniel. 
 

A ajuns în SUA prin loteria vizelor

 
A urmat o nouă provocare, cel puţin la fel de mare. În 2008, a câştigat la loteria vizelor şi a primit undă verde pentru a începe o nouă viaţă în SUA. A ajuns acolo în 2009, fără să ştie ce-l aştepta şi fără să stăpânească limba. Iar contactul cu realitatea a fost destul de dur. Dacă până atunci trăia cu imaginea Americii promovată în producţiile de la Holywood, o ţară în care totul era numai vise, lapte şi miere, în scurt timp a realizat că lucrurile nu stau chiar aşa. 
 
„Până când am ajuns acolo, am văzut şi privit America prin prisma ochilor celor din Hollywood, pentru care totul arăta foarte frumos şi atrăgător – oameni veseli, politicoşi, care se îmbrăcau cu haine frumoase, conduceau maşini scumpe şi locuiau în case luxoase. Dar acum m-am izbit de un zid mare, de realitate. Chiar de a doua zi, în preajma blocului unde am locuit pentru o perioadă, am văzut oameni săraci, îmbrăcaţi sărăcăcios, cerşetori la colţul străzii, iar unele clădiri nu arătau diferit sau ca şi cum ar fi fost mai bine întreţinute decât unele din Spania sau din România“, rememorează Daniel.
 
După ce a ajuns să stăpânească suficient de bine limba engleză, a decis că a sosit momentul să-şi urmeze un vis pe care nu şi-l putuse îndeplini până atunci. Aşa că unul dintre cele mai fericite momente ale vieţii sale a fost atunci când a fost acceptat la facultate. S-a întâmplat după doar şase luni de la data în care a pus piciorul pe pământ american, după ce a traversat Oceanul.â
 
„Pe data de 21 ianuarie 2010, mă aflam cu alţi studenţi într-o sală de studii la John Jay College of Criminal Justice. Părea că sunt într-un vis, parcă nu era real, dar acea zi va rămâne pentru mine una pe care mi-o voi aminti cu nostalgie. Asta şi pentru că ani în şir s-au scurs de când dorinţa de a face o facultate părea imposibil realizat, iar nimeni nu ştia cât de mult mi-am dorit“, explică românul. 
 

Studii de drept şi masterat în economie

 
În 2014, a absolvit Facultatea de Justiţie Penală Internaţională (International Criminal Justice) la John Jay College of Criminal Justice din New York, dar nu s-a oprit aici. A fost acceptat la celebra Columbia University, unde a urmat un masterat în Dezvoltarea Economiei şi a Politicii (Economic and Political Development), absolvind în 2017. Şi tot din 2017, predă cursuri de justiţie penală şi economie la Borough of Manhattan Community College şi la John Jay College of Criminal Justice. 
 
 
 
„În acest semestru predau macroeconomie, înţelegerea datelor economice din SUA – Understanding US Economic Data – şi criminologie. În trecut, am ţinut şi cursuri despre poliţia din SUA – Policing, iar semestrul trecut am predat despre sistemul de corecţie – Corrections in the United States, materie care studiază problema celor peste două milioane de deţinuţi în sistemul de justiţie din SUA. Statele Unite ale Americii deţin 5% din populaţia lumii, dar au în închisori 25% din deţinuţii din întreaga lume“, subliniază profesorul român.
 

Două călătorii revelatorii

 
Dedicat meseriei de profesor, Daniel îşi face, totuşi, timp şi pentru altfel de planuri. Are un proiect îndrăzneţ pentru copiii din România. Ideea i-a venit după ce a participat la două proiecte în Peru şi Ecuador, în fapt două campanii umanitare derulate în cele două ţări sud-americane. 
 
„În Peru am lucrat cu copiii dintr-o comunitate din sudul ţării. Această comunitate era compusă din aproximativ 15 familii şi era situată la aproximativ 5.000 de metri altitudine. Era foarte frig, iar copiii erau îmbrăcaţi foarte sărăcăcios. Şcoala avea o singură cameră, iar când am intrat prima dată am realizat că nici măcar nu aveau căldură. Când m-am întors din sud în capitală, la Lima, am contactat câţiva prieteni din New York şi le-am cerut să facă o donaţie pentru a le cumpăra haine şi încălţămite acestor copii. Cu ceea ce am primit şi cu ceea ce am economisit, am cumpărat haine pentru toţi aceşti copii, iar în ultima vizită pe care le-am făcut-o, am oferit haine, încălţăminte, şi dulciuri, pe care le-au primit cu drag. Când m-am întors la New York, am făcut o nouă campanie de strângere de fonduri. De această dată am pus două treimi din banii necesari şi i-am trimis unei organizaţii să le cumpere încă un rând de haine de iarnă şi dulciuri pentru a le oferi de Crăciun“, adaugă românul. 
 
A doua călătorie revelatorie pentru el a fost în Ecuador. A mers în această ţară pentru a studia mai multe comunităţi care au fost afectate de cutremurul de 7,8 pe scara Richter care a avut loc la data de 16 aprilie 2016 şi care s-a soldat cu aproape 700 de morţi.
 
Daniel alături de copiii din Ecuador. FOTO: Arhivă personală
 
 
„Obiectivul nostru a fost să înţelegem ce impact a avut organizaţia non-guvernamentală TECHO Ecuador în a oferi ajutor de urgenţă celor care au fost afectaţi de cutremur. Am vrut să înţelegem cum arăta viaţa oamenilor din comunele afectate de cutremur înainte de cutremur, cum a fost imediat după şi cum este acum. A fost un studiu interesant, am avut ocazia să cunosc încă o ţară din America Latină care din unele puncte de vedere se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi România: lipsa de infrastructură, lipsa de locuri de muncă, preţuri mari, sărăcie, şi corupţie“, punctează profesorul român.
 

Ajutor pentru romii de la Pata Rât

 
Daniel Prelipcian intenţionează să-şi folosească experienţa acumulată de-a lungul timpului pentru a sprijini copiii sărmani din România. Pentru început, s-a gândit să se implice în ajutorarea romilor de la groapa de gunoi a Clujului, Pata Rât. Ideea i-a venit după ce a avut ocazia să vizioneze un reportaj despre felul în care un olandez, Bert Looij, a reuşit să-i ajute pe romii din zonă.
 
Gestul lui Looij, care şi-a lăsat în urmă cu 20 de ani Olanda natală pentru a se implica, împreună cu soţia sa, în viaţa romilor, l-a impresionat pe Daniel.
 
Profesorul are însă şi un proiect important, despre care vorbeşte mai puţin, pentru că este încă într-un stadiu incipient. „Intenţia mea este să ajung anul acesta în ţară, iar primul lucru pe listă este să ajung la Pata Rât şi să mă întâlnesc cu această familie de oameni minunaţi pentru a afla mai multe despre situaţia de acolo, dar şi cum aş putea să mă implic în proiect. De asemenea, de ceva timp cochetez şi cu ideea de a construi un centru în România, unde să pot să ofer copiilor abandonaţi, celor fără părinţi, dar şi celor care nu au posibilitatea de a primi o educaţie, un loc unde să fie îngrijiţi, să primească hrană, şi o educaţie. Însă deocamdată sunt abia într-o fază incipientă, acum lucrez doar la detalii“, a mai afirmat profesorul. 
 
Centrul doreşte să-l construiască în judeţul Suceava, comuna Satu-Mare, acolo unde a crescut. „Am achiziţionat un teren cu ani în urmă şi acum mi-ar fi de mare folos. Desigur, Pata Rât e o alta variantă. Încă nu ştiu cu exactitate ce capacitate va avea centrul, dar mă gândesc să aibă loc acolo undeva în jur de 50 de copii. Dorinţa mea este ca în acest an, 2019,  să obţin toate actele şi aprobările necesare pentru acest proiect, iar în martie 2020 să demarez construcţia. Cred că sună destul de ambiţios, dar voi face tot ceea ce pot ca proiectul să demareze cât mai curând. M-am gândit să cer şi sprijinul unor fundaţii americane, dar încă nu ştiu dacă voi apela la ele. Ceea ce doresc e ca pe parcurs, centrul să se poată întreţine singur, fără a fi nevoit să apelez la alte organizaţii ca să le cer sprijinul financiar.“
 

Vrea să se întoarcă definitiv în România

 
Deşi s-a realizat în Statele Unite ale Americii, Daniel se gândeşte serios la revenirea în ţară. Nu acum, nu pe termen scurt, ci mai degrabă într-un viitor ceva mai îndepărtat. 
 
„Intenţionez să mă întorc în România într-o zi. Provenind dintr-o familie numeroasă, încă de când eram copil am înţeles că trebuie să muncesc, să fiu responsabil, să fiu mulţumit cu ceea ce primesc şi să am respect pentru oameni şi Dumnezeu. Consider că am o datorie faţă de societatea unde am crescut. Dorinţa mea este să le întind o mână celor neajutoraţi, abandonaţi, şi «uitaţi» sau poate intenţionat uitaţi şi abandonaţi la periferie de către societate“, a conchis profesorul.

Din nouă fraţi, doar unul a rămas în România

 
„Suntem nouă fraţi, şase băieţi şi trei fete. Un frate a studiat lăcătuşerie mecanică la Timişoara, iar acum locuieşte în Spania. Sora cea mai mare a devenit asistentă medicală la Brăila, iar acum locuieşte la Londra. Un frate a studiat teologie, filozofie, pshiologie şi jurnalism în Bucureşti şi lucrează ca pastor în Canada. Fratele cel mai mic a studiat teologie în Valencia, Spania, dar acum trăieşte la Londra. O altă soră studiază la Londra pentru a deveni asistentă medicală. Un alt frate lucrează ca şef de şantier la o firmă în judeţul Suceava, altul munceşte la o firmă de termopane în Spania, iar una dintre surorile mele se pregăteşte şi ea să facă studii în domeniul medical şi locuieşte la Londra. Practic, unul singur mai locuieşte în România, patru trăiesc la Londra, doi în Spania, unul în Canada, iar eu în SUA.“
 

„Ne zbatem, facem multă vâlvă, dar nu progresăm“

 
În viziunea lui Daniel Prelipcian, România poate fi comparată din multe puncte de vedere cu statele subdezvoltate din America Latină. Deranjant este, observă Daniel, că ţara bate pasul pe loc din foarte multe puncte de vedere. Infrastructura este prima care sare în ochi, adaugă el, iar la acest capitol, România este mult rămasă în urmă. Iar acest lucru se răsfrânge şi asupra altor aspecte, culminând cu faptul că, din cauza stării precare a şoselelor, au loc multe accidente care duc la decese şi la alte nenorociri.
 
„Se pare că ne confruntăm cu o mare dilemă. Ne asemănăm bine cu fabula lui Alexandru Donici, «Racul, broasca şi ştiuca», pe care am îndrăgit-o în copilărie. Ne zbatem, facem multă vâlvă, dar nu progresăm, iar în România durează foarte mult ca să se realizeze câte ceva. De exemplu, anul trecut, după 20 de ani de când am plecat din România, pentru prima dată am decis să fac un tur printr-o parte a ţării ca să văd ce s-a mai schimbat. Am plecat cu maşina de la Suceava spre Roman, Bacău, Braşov, Transfăgărăşan, apoi m-am întors prin Sibiu, Alba Iulia, Turda, Cluj-Napoca, Dej, Bistriţa şi Suceava. Infrastructura lasă de dorit. Îmi amintesc şi că atunci când locuiam în Spania şi veneam în vacanţă trebuia să străbat Spania, Franţa, Germania, Austria şi Ungaria, peste 3.000 de kilometri, dar aproape acelaşi timp îmi lua să străbat aproximativ 600 de kilometri de la Arad la Suceava. La acest capitol suntem repetenţi“, mai spune Daniel.
 

Dilema roşiilor importate

 
Nu i-a scăpat nici faptul că în România, ţară membră a Uniunii Europene, încă există numeroase oraşe fără apă curentă, canalizare şi gaze, în timp ce oamenii plătesc taxe şi impozite fără a beneficia de niciun fel de servicii. Agricultura este la rândul ei în picaj, observă el. Dintr-o ţară care producea suficient pentru a se întreţine şi a şi exporta cantităţi importante de produse agricole, România a ajuns în situaţia în care importă aproape orice. Însă Daniel nu se mulţumeşte să amintească problemele, ci a arată şi cine sunt cei care poartă vina pentru această situaţie: politicienii aflaţi la conducerea ţării. 
 
„M-am întrebat cum este posibil ca un kilogram de roşii importat din Italia să fie mai ieftin decât cel produs în România. Cei care importă roşii din Italia nu plătesc taxe la vamă? Cine autorizează aceste importuri? Şi ce se întâmplă cu agricultorii din România care cultivă fructe, sau legume? Atunci poate că am găsit un răspuns la întrebarea de ce am întâlnit o armată de români în Spania care făceau muncile pe care localnicii nu le voiau, acceptând să fie umiliţi şi plătiţi mai prost decât spaniolii, doar pentru a câştiga o bucată de pâine.
Am fost şi eu printre ei, cu mulţi dintre ei am împărţit aceeaşi bucată de pâine, poate chiar aceeaşi farfurie de ciorbă. Locuiau în câte un apartament minuscul şapte sau opt ca să poată economisi şi să trimită bani acasă. Iar când îi întrebam dacă se vor întoarce în România vreodată, niciunul nu mi-a spus că nu. Cei mai mulţi mi-au zis că dacă economia se va îmbunătăţi şi dacă vor avea acces la o slujbă stabilă, pentru a putea să le ofere o educaţie copiilor, se vor întoarce acasă. Aceşti tineri care s-au răspândit în toată Europa şi peste oceane ar fi putut să fie doctorii, inginerii, arhitecţii şi profesorii României, iar ţara să beneficieze de ei. Însă suntem departe de a asta, o spun cu durere în suflet“, a mai afirmat Daniel.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: