Profesor achitat după ce Andrei Marga i-a cerut daune morale de 100.000 de lei. Cornel Sârbu l-a numit pe fostul ministru colaborator al Securităţii şi agent străin
0L-a acuzat pe fostul ministru Andrei Marga că a fost agent al unui serviciu străin, că a fost colaborator al Securităţii şi că l-a mituit cu funcţii pentru a nu-i investiga trecutul. Pentru aceste afirmaţii, fostul rector al UBB i-a cerut profesorului clujean Cornel Sârbu daune de 100.000 de lei. Instanţa a decis că dascălul este nevinovat.
Tribunalul Maramureş a pronunţat zilele trecute hotărârea definitivă şi irevocabilă în procesul în care fostul ministrul şi preşedinte al Institutului Culutral Român, Andrei Marga, l-a acţionat în judecată pe profesorul Cornel Sârbu, de la Facultatea de Chimie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai pentru afirmaţii care ar fi depăşit limitele libertăţii de exprimare şi ar fi adus atingere dreptului său la demnitate, onoare şi reputaţie.
Marga a cerut şi daune morale în cuantum de 100.000 lei. În cadrul unui interviu publicat în data de 4.09.2012,Sârbu a făcut următoarele afirmaţii despre Marga: „l-a mituit cu o funcţie, ca să nu-i mai cerceteze trecutul”; „fusese iniţial în solda unui serviciu străin, fapt care i-a atras urmărirea şi, ulterior, racolarea de către Securitate”; „Marga a fost foarte activ. Eu vă spun fără rezerve. Menţiunea că are trei nume de cod conspirative este semnificativ”; „Marga a fost întâi agent al unui serviciu străin şi apoi a devenit colaborator”; „Marga nu numai că dădea informaţii, dar el avea o plăcere deosebită să scrie note informative”. Instanţa a dat câştig de cauză profesorului Cornel Sârbu.
Motivarea instanţei
Adevărul vă prezintă fragmente din motivrarea hotărârii Tribunalului Maramureş: „În speţă, analizarea pretenţiilor reclamantului trebuie contextualizată calităţii acestuia de om politic, persoană publică având o vastă şi constantă activitate universitară, culturală şi politică - fost rector al Universităţii Babeş-Bolyai, fost ministru al Educaţiei, fost ministru al Afacerilor Externe şi propus pentru conducerea Institutului Cultural Român - respectiv împrejurării că interviul ce cuprinde afirmaţiile ori opiniile al căror caracter defăimător a fost reclamat, a fost difuzat de mass media”. În continuare se face referire la decizia CNSAS privind colaborarea lui Marga cu Securitatea.
Instanţa de judecată a reţinut că este necontestat faptul că intervenientul Marga Aandrei a fost recrutat ca informator în august 1977 cu numele conspirativ „H.”, la dosar regăsindu-se note informative semnate cu acest nume, dar şi note informative din perioada 1986-1987 semnate cu numele „M.” care a fost identificat ca aparţinând tot intervenientulului, dar, deşi activităţile desfăşurate de informator erau apte de încălcarea unor drepturi fundamentale (libertatea de exprimare sau dreptul la viaţă privată), intervenientul nu a denunţat atitudini sau activităţi potrivnice regimului comunist, din modul de redactare a notelor informative putându-se observa chiar o tendinţă de a proteja subiecţii de eventualele repercusiuni.
Decizia CNSAS
CNSAS: Marga nu a fost colaborator al Securităţii, dar a dat note informative
„Prin decizia nr. 1516/10.05.2007, Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a stabilit, pe baza materialului probator avut la dispoziţie la data de 10.05.2007 (dosar informativ nr. I 245, perioada 1984-1989) că Andrei Marga nu a fost agent/colaborator al poliţiei politice comuniste. Ulterior, prin adeverinţa nr. 2914/06.11.2012 (după apariţia interviului dat de pârât), Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, având în vedere calitatea domnului Marga Aandrei de Ministru al Afacerilor Externe, identificarea unor documente noi şi neprocesate cu privire la relaţia acestuia cu Securitatea (identificarea sursei „H.”) a concluzionat că reclamantului nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii. Prin sentinţa nr. 2226 din 03.07.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 489/2/2013, în contradictoriu şi cu intervenientul Marga Aandrei , s-a respins contestaţia formulată de SC E. E. şi C., împotriva adeverinţei anterior evocate. Instanţa de judecată a reţinut că este necontestat faptul că intervenientul Marga Aandrei a fost recrutat ca informator în august 1977 cu numele conspirativ „H.”, la dosar regăsindu-se note informative semnate cu acest nume, dar şi note informative din perioada 1986-1987 semnate cu numele „M.” care a fost identificat ca aparţinând tot intervenientulului, dar, deşi activităţile desfăşurate de informator erau apte de încălcarea unor drepturi fundamentale (libertatea de exprimare sau dreptul la viaţă privată), intervenientul nu a denunţat atitudini sau activităţi potrivnice regimului comunist, din modul de redactare a notelor informative putându-se observa chiar o tendinţă de a proteja subiecţii de eventualele repercusiuni. Instanţa a mai reţinut inexistenţa probelor care să susţină ideea de activitate informaţională continuă, ci dimpotrivă. Aşadar, nu s-a dovedit faptul că, în sensul legii, - art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 -reclamantul–recurent a avut calitatea de colaborator al Securităţii”, se arată în motivare.
Astfel, jurisprudenţa CEDO a relevat că aspectul obiectiv al afirmaţiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanţe, elementul determinant trebuie să fie buna-credinţă a autorului afirmaţiilor care afectează reputaţia persoanei vătămate. Când persoana nu poate dovedi întrutotul exactitatea afirmaţiilor făcute, este necesară analiza atitudinii subiective a acesteia,
motivare Tribunal
Sârbu nu e vinovat pentru că a fost de bună-credinţă
„Acest fapt nu poate însă, prin el însuşi, să confere fundament juridic acţiunii promovate de reclamant, având drept finalitate angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, deoarece o atare răspundere presupune întrunirea cumulativă a patru elemente-condiţii, în sensul prevederilor art. 1357 Cod civil: fapta ilicită; prejudiciul; raportul de cauzalitate între acestea; vinovăţia făptuitorului”, arată instanţa. Judecătorul cotinuă arătând că nu se poate reţine reaua-credinţă a pârâtului: „Astfel, jurisprudenţa CEDO a relevat că aspectul obiectiv al afirmaţiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanţe, elementul determinant trebuie să fie buna-credinţă a autorului afirmaţiilor care afectează reputaţia persoanei vătămate. Când persoana nu poate dovedi întrutotul exactitatea afirmaţiilor făcute, este necesară analiza atitudinii subiective a acesteia, atât în raport cu adevărul afirmaţiilor sale (dacă a cunoscut sau nu că acestea sunt false şi dacă a depus diligenţele necesare, în circumstanţele date, pentru a le verifica autenticitatea) cât şi a scopului demersului (dacă a urmărit o informare a opiniei publice sau a avut doar intenţia de a afecta în mod gratuit reputaţia). (...) Pornind de la această determinare convenţională a noţiunii de bună credinţă, căreia i se poate recunoaşte un sens autonom, se constată că reaua-credinţă a pârâtului nu poate fi reţinută în speţă”, se arată în instanţă.
Analiza afirmaţiilor
În continuare instanţa analizează fiecare declaraţie a profesorului Sârbu în parte:
„Afirmaţia că reclamantul avea o plăcere deosebită să scrie note informative a fost susţinută prin trimiterea la declaraţia colonelului M., confirmată prin depoziţia martorului L. V. , care a relatat că l-a perceput pe respectivul colonel ca fiind întotdeauna foarte sincer şi l-a auzit personal afirmând că reclamantul a scris note informative pentru Securitate, pe care le scria cu plăcere, că era foarte activ şi avea mai multe nume conspirative. Acest colonel a răspuns multă vreme de învăţământ la Cluj, sens în care susţinerile sale au putut în mod rezonabil să pară pârâtului fundamentate şi exprimate în cu-noştinţă de cauză, dată fiind activitatea didactică de amploare desfăşurată de reclamant.
Afirmaţia că reclamantul a fost agent al unui serviciu străin şi apoi a devenit colaborator, a fost susţinută în cuprinsul articolului prin indicarea sursei informaţiei – colonelul de securitate M. G.
În acest context, se observă din chiar cuprinsul articolului că pârâtul nu face distincţia legală între noţiunea de colaborator şi informator, percepându-le ca având ace¬eaşi semnificaţie („el a semnat mai multe dosare de informator” (…) „a devenit colaborator”). De asemenea, din răspunsurile pârâtului la întrebările nr. 7, 8 din interogatoriu rezultă o concluzie similară. Semnificaţia pe care legea o stabileşte pentru noţiunea de colaborator este clară, dar nu se poate reţine reaua-credinţă a pârâtului în echivalarea a-proximativă a acesteia cu cea de informator, pârâtul activând în domeniul chimiei, nu în cel juridic. Întrucât se analizează exercitarea unui drept fundamental, cel la liberă exprimare, iar chestiunea discutată era una de interes general, este excesiv a se pretinde pârâtului să utilizeze terminologia exactă pentru ideea pe care dorea să o semnaleze publicului”, se mai arată în instanţă.
„Afirmaţia că reclamantul l-ar fi numit pe pârât în funcţia de director la Direcţia Relaţii Internaţionale pentru a nu mai cerceta problema colaborării cu Securitatea a numitului E. C. a fost, în contextul articolului, una circumstanţiată. Percepţia „mituirii” cu această funcţie este una personală a pâ¬râ¬tu-lui, o concluzie trasă în urma analizării circumstanţelor, aşadar o judecată de va¬loare în sensul jurisprudenţei CEDO (în acest sens, de exemplu cauza Vides Aizsardzibas Klubs impotriva Letoniei). (...)
Pentru afirmaţia că reclamantul ar fi fost iniţial „în solda unui serviciu stră¬in, fapt care i-a atras urmărirea şi ulterior racolarea de către Securitate”, în cuprinsul articolului pârâtul a indicat cele relatate ca fiindu-i cunoscute de la colonelul M.
Afirmaţia că „M. a fost foarte activ. Eu vă spun fără rezerve. Menţiunea că are trei nume de cod este semnificativă!” a fost preluată de pârât din informaţiile comunicate de colonelul M., martorul L. V. confirmând că la rândul său le-a auzit de la acesta”, , explică judecătorii
Reţinând aşadar că nu există faptă ilicită şi nici rea credinţă din partea pârâtului, în mod corect acţiunea formulată de reclamant va fi respinsă
Decizia instanţei
A greşit, dar a fost de bună credinţă
„Întrucât s-a învederat că sursa informaţiilor deţinute de pârât, colonelul de securitate M., a decedat, era o sarcină probatorie nerezonabilă pentru pârât să facă dovada cu acurateţe şi în detaliu a fiecăreia dintre afirmaţiile sale; susţinerea recurentului că acesta trebuia să verifice veridicitatea înainte de a face publice informaţiile este corectă, dar pârâtul a furnizat, în sensul jurisprudenţei CEDO, baza factuală, şi anume discuţiile purtate cu acest colonel, la unele asistând şi martorului L. V. , care a perceput astfel nemijlocit o mare parte din susţinerile numitului Muşuroaie, invocate de către pârât. Reţinând aşadar că nu există faptă ilicită şi nici rea credinţă din partea pârâtului, în mod corect acţiunea formulată de reclamant va fi respinsă”, conchide judecătorul Tribunalului.
Citeşte şi
Se încarcă comentariile...
