Primul român care a pornit în înconjurul lumii singur într-o barcă. Până acum, a parcurs peste 15.000 de mile marine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Drugan (64 de ani) este primul român care a pornit să facă înconjurul lumii, de unul singur, cu o barcă. Navigatorul a parcurs în jur de două treimi din traseu şi estimează că va fi acasă în prima jumătate a anului viitor.

25Sorin Drugan Navigatie solitara jpg

De meserie inginer electronist, Sorin Drugan a fost pasionat de sporturile nautice dintotdeauna. Nu întâmplător le-a transmis şi copiilor săi microbul navigaţiei şi setea de aventură pe nesfârşitele întinsuri de apă ale Terrei. De altfel, familia Drugan deţine SetSail, o firmă al cărui obiect de activitate este organizarea de cursuri de navigaţie şi închirierea de ambarcaţiuni.

O familie de skipperi: Sorin Drugan încadrat de soţia şi de fiica sa şi alături de fiul său

Sorin Drugan a cochetat cu ideea de a face înconjurul lumii cu o barcă încă din 2005, dar a durat mai bine de 10 ani până să-şi pună ideea în practică. Prima aventură mai serioasă a lui Sorin Drugan a fost în 1984, iar peste exact 20 de ani a traversat singur Marea Neagră:

„În 1984 am mers pe distanţa Constanţa-Burgas, iar în 1990 am mers până în Istanbul. În 2004, am traversat în solitar Marea Neagră. A durat şase zile să ajung din Constanţa în Batumi (n.r. – în Georgia), după care mi-a luat cu o zi în plus să mă întorc, fiindcă vântul era mai slab“.

Înconjurul lumii, într-un Jaguar 27 din 1977

Sorin Drugan este şi deţinătorul recordului naţional pentru cea mai lungă perioadă de navigaţie în solitar fără oprire cu o barcă, doar împins de vânt. Asta după ce a traversat în 71 de zile Oceanul Atlantic, din Gibraltar până în portul Saint-Louis (insula Marie-Galante), la sud de Guadelupa. A plecat din Gibraltar acum aproape doi ani, pe 2 decembrie 2017, şi a parcurs singur pe velierul său peste 4.000 de mile, până ce a atins din nou ţărmul, la data de 10 februarie 2018. Traversarea Atlanticului a fost doar o parte dintr-un program şi mai ambiţios. De fapt, Sorin Drugan a pornit într-o aventură vastă şi de durată: înconjurul lumii. 

A pornit la bordul velierului Aiax, o ambarcaţiune de tip Jaguar 27, construită în 1977 în Anglia. „Am cumpărat barca în 2002, din Grecia. E un Jaguar 27, una dintre perlele englezilor. Are şi un motor de 15 cai putere, însă eu fac acest tur al lumii fără să-l folosesc, utilizând doar pânzele vasului“, povesteşte navigatorul român. Asta înseamnă că este la cheremul vântului şi al valurilor şi că se deplasează cu viteze mici – doar 3-4 kilometri pe oră. Totodată, asta înseamnă şi multă, multă aventură şi suspans.

A naufragiat doar în România

Recunoaşte că, în general, a avut multă şansă, pentru că a fost ocolit de uragane nimicitoare. A prins câteva furtuni cu valuri enorme care l-au pus la grea încercare, dar a supravieţuit. Mereu şi-a calculat proviziile în aşa fel încât să nu rămână fără apă sau mâncare în mijlocul oceanelor.

„Un skipper competent nu pleacă niciodată la drum fără provizii suficiente şi ocoleşte pe cât posibil furtunile“, subliniază Sorin Drugan. N-a avut întâlniri periculoase cu rechinii: „Ei atacă numai în apă, n-a fost cazul cu mine“. Dar asta nu înseamnă că nu a fost niciodată în pericol. „Am întâlnit balene ucigaşe, orci, unele au trecut pe sub barca mea, dar nu m-au atacat niciodată“, continuă el. 

Nu a avut probleme nici cu naufragiile – cel puţin nu acum, când a pornit în jurul lumii. În trecut însă Sorin Drugan a fost naufragiat, chiar pe plaiurile danubiano-pontice. „Am eşuat de două ori, dar culmea, în România! Am eşuat la Vadu, la noi, dar de fiecare dată am revenit pe mare cu barca într-o stare bună de navigabilitate“.

În ceea ce priveşte furtunile de genul celor care scufundă vapoare de mii de tone, spune că a reuşit să le evite până acum: „Furtuni uriaşe vezi doar în filme. Dacă este să le vezi în realitate, le vezi pentru prima şi ultima oară, nu mai apuci să le şi povesteşti“.

Conserve, carne, piureuri, orez 

Drumul său în jurul lumii nu a fost tocmai lin, ba chiar a fost pus serios în dificultate de câteva ori. I s-a întâmplat chiar ca barca să i se defecteze, iar odată ajuns pe ţărm să fie nevoit să aştepte în van sau să parcurgă distanţe mari pentru a-şi găsi piese de schimb. Aşa a pierdut aproape două luni în Caraibe până când a reuşit să procure toate piesele necesare pentru a-şi continua în siguranţă călătoria.

Tot în aşteptarea unor piese de schimb a petrecut o lună în Insulele Marchize, când s-a angajat în traversarea Pacificului. „Mi-am reparat barca şi am dus-o în Trinidad, am stat vreo două luni în Caraibe ca să am toate piesele şi să o pot repara. În 15 februarie am reuşit să mă întorc în Trinidad, apoi am pornit-o spre Panama, iar pe 7 martie am început traversarea Pacificului. A durat cam două luni până când am ajuns în Arhipeleagul Marchize, trecând printre Insulele Galapagos. În Marchize, a trebuit iarăşi să stau o lună din cauză că am aşteptat alte piese. Aşa e cu birocraţia asta, pierzi enorm de mult timp, bani şi alte resurse“, explică Drugan.

Cu altă ocazie, după o furtună, i s-a udat o bună parte din provizii, iar mâncarea s-a stricat, ceea ce i-a stricat iarăşi planurile de călătorie. „De regulă, îmi iau provizii pentru circa 60 de zile, înainte să opresc şi să mă aprovizionez din nou. Asta înseamnă multe conserve, carne, piureuri, orez, dar şi sucuri, bere şi alte băuturi – şi bineînţeles, apă. Îmi iau şi fructe, şi legume, pe cât se poate, deşi sunt de regulă perisabile, nu ţin prea mult. Chiar am păţit-o odată: o furtună a făcut ca proviziile mele să se ude, nu le-am mai putut mânca pe o parte dintre ele“, povesteşte skipperul.

Următoarea destinaţie: India, via Singapore

Ultima parte a traseului, până la momentul relatării, a fost lipsită de incidente. Din Insulele Marchize, unde a fost ţinut pe loc de problemele cu piesele de schimb, a plecat spre Samoa, parcurgând încă 2.000 de mile marine. Pe 21 iulie, a pornit din Samoa spre Papua Noua Guinee, unde a ajuns în a doua jumătate a lunii septembrie, după o oprire în Insulele Solomon, la Guadalcanal, într-un loc încărcat de istorie, dar şi de drame. Până acum, el a parcurs mai bine de 15.000 de mile marine şi mai are cam 8.000 până acasă, în România. Sorin Drugan este optimist şi este convins că va reuşi să ajungă în ţară până în mai 2020. Cu o condiţie, totuşi: să nu mai apară evenimente neprevăzute, în special cele legate de uzura unor piese la barcă. 

„Până prin mai voi ajunge acasă, cred eu. Acum voi merge spre Singapore, apoi voi traversa Oceanul Indian, voi ajunge în India. De acolo voi continua traversarea Oceanului Indian şi voi ajunge în Golful Aden, în Somalia. Sper doar să nu mă întâlnesc aici cu piraţii – e o zonă bântuită şi azi de piraţii somalezi. Apoi, voi ajunge în Marea Roşie, voi opri în Egipt şi voi trece prin Canalul Suez de unde voi ajunge în Mediterana, iar de acolo în Marea Marmara şi, în fine, în Marea Neagră şi, practic, acasă“, explică Drugan care este traseul său în continuare.

CIFRĂ

2017 este anul în care Sorin Drugan şi-a început călătoria în jurul lumii în solitar.

  Furtuni uriaşe vezi doar în filme. Dacă este să le vezi în realitate, le vezi pentru prima şi ultima oară, nu mai apuci să le şi povesteşti. Sorin Drugan, skipper
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite