Primul român absolvent de Medicină la Cambridge: „Sistemul britanic e excelent pentru pacienţi, dar nu neapărat şi pentru medici“

Primul român absolvent de Medicină la Cambridge: „Sistemul britanic e excelent pentru pacienţi, dar nu neapărat şi pentru medici“

Mihai Bica a studiat Medicina la celebra universitate Cambridge, dar asta nu l-a oprit să se întoarcă acasă

Mihai Bica este primul român care a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Cambridge, însă a ales să se întoarcă definitiv în ţară. Tânărul medic face o comparaţie între sistemul de sănătate din România şi cel din Marea Britanie şi spune că sunt capitole la care ţara noastră e mai performantă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mihai Bica (26 de ani) s-a hotărât pe ultima sută de metri să dea admiterea la Medicină – şi nu oriunde, ci la prestigioasa Universitate Cambridge din Regatul Unit. Apropiaţii i-au spus că este o nebunie, mai ales că niciun român nu reuşise să obţină o diplomă de medic la Cambridge. Mihai Bica a fost primul.
 
Tânărul povesteşte cât de complicată a fost admiterea, dar şi ce au însemnat cei şase ani de studiu. Contrar trendului, a ales să revină în România şi explică raţiunile care au stat la baza acestei decizii. În prezent, este rezident în Cardiologie la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu“ din Bucureşti şi se declară mulţumit de mediul în care profesează. 
 
Subliniază însă că statul român nu trebuie să mai stea pe gânduri: e necesar să facă eforturi uriaşe pentru a salva sistemul de sănătate, ale cărui slăbiciuni au ieşit la iveală mai mult ca oricând odată cu pandemia de COVID-19. Totodată, avertizează că marile probleme abia acum urmează. Asta pentru că, spune el, spitalele se vor confrunta cu un val uriaş de bolnavi ale căror afecţiuni s-au agravat în perioada de carantină, în care nu au avut acces la un tratament adecvat.

„Weekend Adevărul“: Ai absolvit Medicina la Universitatea Cambridge, dar ai ales să profesezi în România. Cum de ai luat această decizie, în condiţiile în care cei mai mulţi medici români preferă să emigreze?

Mihai Bica: Au fost mai mulţi factori, dar m-aş referi la doi dintre ei. Dacă aş fi fost britanic, cu siguranţă aş fi continuat să muncesc acolo, dar a contat mult faptul că familia mea este aici – mi-a fost dor de casă. În plus, am considerat că mă pot realiza şi în România. Nu cred că pentru a mă dezvolta şi pentru a creşte din punct de vedere profesional este neapărat nevoie să rămân în Marea Britanie. Aşa am hotărât să mă întorc şi să încerc să pun în practică tot ce am învăţat acolo.
 
De ce ai ales sa studiezi Medicina?
De fapt, eu mi-am dorit mult timp să devin arhitect şi mă gândisem foarte serios la asta. Voiam să dau la Arhitectură, tot la Cambridge. Îmi doream la Cambridge fiindcă îmi plăcea această universitate, a doua cea mai bună din Marea Britanie şi din Europa, dacă nu cumva cea mai bună, la concurenţă cu Oxford.
Apoi, îmi plăcea mult matematica, eram cu adevărat bun la asta. Abia spre sfârşitul liceului, prin clasa a XI-a, mi-am schimbat opţiunea. Atunci am mers la olimpiada de biologie, am ajuns în faza naţională, şi am început să mă gândesc tot mai serios la Medicină. Am luat-o pe cont propriu, m-am ambiţionat şi m-am pregătit singur. Sigur că eram conştient că va fi foarte greu. Toţi cei cu care am vorbit mi-au spus că nu e o idee bună să dau la Medicină şi cu atât mai puţin la Cambridge, unde nu mai fusese acceptat niciun român înaintea mea. Dar n-am ţinut cont de opiniile lor şi m-am pus pe treabă. Singur, aşa cum am ştiut şi cum am putut. Dar uite că am reuşit în cele din urmă. 

Admiterea la Cambridge, o operaţiune descurajantă

Cât de dificilă a fost admiterea? Ce paşi ai avut de urmat?
Au o procedură mai greoaie, mai complicată, e greu să fii admis. Trebuie să întruneşti mai multe condiţii pentru a fi acceptat la Medicină şi probabil că tocmai acest lucru i-a descurajat pe mulţi. După ce mi-am fixat obiectivul de a da admiterea, am fost la ei, la ziua porţilor deschise, pentru a vedea ce condiţii trebuie să îndeplinesc. În primul rând, trebuia să fii olimpic, iar eu mă încadram. Dar asta nu era suficient.
 
 
 
În casa a XII-a, am dat un examen special, Oxbridge, pe care l-am luat. A fost un examen complicat, compus din trei probe. Primul test a fost menit să evidenţieze în ce măsură aveam o gândire critică, rapidă. Apoi a urmat un adevărat tir de întrebări din matematică, biologie şi chimie, la care, de asemenea, trebuia să răspund foarte repede. La toate astea s-a adăugat un eseu filosofic, care mi s-a părut cel mai greu. La final am primit o ofertă condiţionată din partea lor, în care mi se specifica faptul că sunt admis, dar cu condiţia să iau cel puţin 9,50 la Bacalaureat. Am reuşit chiar mai bine de atât, 10 la matematică şi 9,90 la chimie. Nici asta nu a fost tot. Nu era suficient faptul că aveam Bacalaureatul, a trebuit să mai dau un examen suplimentar la biologie. Apoi a mai avut loc un interviu în urma căruia mi s-a spus că am fost, în sfârşit, admis.
 
Cum au fost anii studenţiei în Marea Britanie?
Au fost ani frumoşi, ani în care am învăţat foarte multe şi a trebuit să răspund unor provocări pe care nu mi le-aş fi imaginat. E un sistem foarte bine pus la punct, cu profesori de excepţie, iar studenţii erau la un nivel înalt. Pot spune că aveam cursuri extrem de concentrate, care ţineau mai puţin de o oră, dar în care profesorii îţi ofereau enorm de multă informaţie. Pe lângă cursuri, mai erau sesiunile de supervizare, în care profesorii se asigurau că fiecare student a înţeles tot ce i s-a predat. Aici, profesorii dădeau dovadă de o răbdare incredibilă, aplecându-se asupra fiecărui detaliu şi fără să lase absolut nicio neclaritate. La toate astea se adăugau săptămânal eseurile, extraordinar de grele, prin care trebuia să arătăm că am asimilat materia. Au existat perioade cu multe nopţi nedormite şi multă muncă. Apoi, la finalul anului trei, am avut un interviu extraordinar de greu, care i-a făcut pe foarte mulţi colegi, aproape jumătate, să renunţe. Eu am trecut cu bine şi am absolvit facultatea, apoi am mai rămas un an în Anglia şi ulterior m-am întors aici, pentru rezidenţiat.
 
Din punct de vedere financiar, cum te-ai descurcat?
Am avut noroc că statul britanic mi-a asigurat finanţarea, asta însemnând circa 9.000 de lire sterline anual. Apoi, ultimii doi ani de facultate au fost plătiţi de stat. Dacă e să trag linie, am rămas cu o datorie la statul britanic de 40.000 de lire sterline, însă ratele sunt foarte mici şi dobânzile la fel. 
Un medic începător are salariul comparabil cu al unui angajat care aranjează fructele într-un supermarket. În primul an ai un salariu de 2.000 de lire sterline, bani care nu au cum să-ţi ajungă dacă trăieşti în Londra sau într-un alt oraş mare. 

Greutăţile unui tânăr medic în Marea Britanie

Să presupunem că ai fi ales să continui în Marea Britanie. Ce paşi are de urmat acolo un tânăr absolvent care vrea să aibă o carieră în Medicină?
În Anglia e ceva mai complicat pentru tinerii medici. Acolo nu există un rezidenţiat aşa cum este în România, iar după ce termină cei şase ani de facultate mai urmează cinci ani în care sunt plimbaţi prin diverse specializări şi diverse spitale. La capătul celor cinci ani te aşteaptă încă un proces de selecţie, după care se fac şase ani de specializare. Revenind la primii cinci ani, problema e că în toată această perioadă medicii schimbă spitalele şi oraşele, iar o dată la patru luni schimbă şi specializarea. E foarte dificil să faci asta, din toate punctele de vedere. Şi mai e un aspect. Ca medic tânăr lucrezi câte 14 ore pe zi, timp de patru zile pe săptămână, de la 6.00 la 20.00 sau chiar de la 6.00 la 22.00. E adevărat că îţi rămân libere vineri, sâmbătă şi duminică, dar unii dintre medici decid să lucreze şi în aceste zile pentru a mai aduna ceva bani. Îmi amintesc că în primul an după facultate aveam zilnic cam 120-150 de pacienţi, ceea ce e foarte mult, mai ales că mulţi dintre ei erau în stare gravă, în post-operator.
 
O altă problemă e că salariile tinerilor medici sunt mici. Un medic începător are salariul comparabil cu al unui angajat care aranjează fructele într-un supermarket. În primul an ai un salariu de 2.000 de lire sterline, bani care nu au cum să-ţi ajungă dacă trăieşti în Londra sau într-un alt oraş mare. Ba e chiar imposibil, dacă mai trebuie să plăteşti şi o chirie. Mulţi dintre tinerii medici britanici stau cu părinţii tocmai din această cauză. Nu degeaba foarte mulţi medici renunţă în această perioadă. Şi mai sunt unii dintre ei, am înţeles că circa 80%, potrivit statisticilor, care aleg să-şi pună capăt carierei şi să opteze pentru un sistem care le permite să câştige mai bine, circa 55 de lire pe oră, dar care le compromite şansele de a se dezvolta profesional. Nu prea au de ales, pentru că în Marea Britanie un apartament ieftin sau o garsonieră costă între 150.000 şi 200.000 de lire, dar o casă decentă, într-o zonă bună, ajunge chiar la un milion de lire. 
 
Şi totuşi e unul dintre cele mai bune sisteme de sănătate din lume.
Este adevărat, însă în orice sistem există şi minusuri. Pentru pacienţi, sistemul britanic este excelent, dar nu neapărat şi din perspectiva medicilor. E un sistem gratuit 100%, e mândria englezilor încă de după război, însă, în timp, lucrurile au început să nu mai funcţioneze la fel de bine ca atunci când a fost pus la punct. Resursele financiare sunt tot mai puţine, medicii sunt şi ei tot mai puţini, iar populaţia este îmbătrânită şi sunt foarte mulţi  pacienţi. Că sistemul nu e grozav din perspectiva medicilor o arată faptul că în 1977 a fost o grevă uriaşă a doctorilor englezi, după care în 2016 a fost o nouă grevă de amploare. 
 
Dar raportat la sistemul românesc de sănătate cum arată cel britanic?
Evident că lucrurile merg cu mult mai bine în Marea Britanie, chiar dacă există şi acolo atâtea probleme. Dar cred că e suficient să spun că în Anglia rata de încredere a populaţiei în medici este printre cele mai mari, în timp ce în România e una dintre cele mai reduse. Nu putem compara felul în care arată spitalele, dotările, aparatura, dar calitatea umană, da. Pentru că şi aici, în România, există medici buni şi foarte buni care îşi fac treaba şi care nu sunt cu nimic mai prejos decât cei din Marea Britanie. Şi aş spune chiar că în România, din anumite perspective, e chiar un pic mai bine pentru medic. Mă refer la faptul că deşi salariile sunt mai mici, nu există chiar acele discrepanţe din Marea Britanie. Plus că, în România, un medic are un volum mai mic de pacienţi, aproape la jumătate, aşa că te poţi ocupa mai bine de ei. Sigur că în România există dificulăţile logistice la care m-am referit, dar, în acelaşi timp, cred că şi la noi sunt destule spitale unde îţi poţi face treaba şi te poţi dezvolta profesional, iar eu am această şansă la Institutul „C.C. Iliescu“, unde îmi fac rezidenţiatul şi specializarea pe Cardiologie. 
 
 

„Pandemia va trece, dar ne vom confrunta cu probleme mai grave decât COVID-19“

Ţi-a fost greu să te acomomodezi la sistemul de sănătate din România?
N-a fost atât de dificil, deşi eu am avut multe probleme cu sistemul medical românesc, însă am realizat că există şi spitale în care poţi avea condiţii comparabile cu cele din Vest. Acum lucrez la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu“ şi pot spune că momentan sunt foarte încântat. Mă înţeleg foarte bine cu colegii şi putem face multe lucruri bune. Din ce înţeleg – şi mă refer la Cardiologie, fiindcă e domeniul meu – sunt medici foarte buni şi la Cluj, şi la Târgu Mureş, cele mai importante două centre de Cardiologie din România, alături de Bucureşti. Mă gândesc la Institutul Inimii din Cluj, dar mai sunt şi alte locuri în ţară unde avem medici de calitate şi spitale bune.
 
Odată cu pandemia de COVID-19 medicii din România au trecut printr-un test extrem de dur. Cum au stat lucrurile la Institutul „C.C. Iliescu“?
A fost greu pentru noi toţi şi încă mai este, dar peste tot în lume medicii au fost nevoiţi să se lupte cu acest virus. La noi lucrurile merg înspre bine, dar nu avem timp să ne bucurăm de acest lucru. Pandemia va trece, dar deja începem să ne confruntăm cu alte probleme, unele mai grave decât virusul SARS-CoV-2. Asta pentru că, din păcate, în cele două luni în care situaţia a fost complicată din cauza COVID-19, foarte mulţi pacienţi care suferă de alte boli nu şi-au mai putut face tratamentul, iar afecţiunile lor s-au complicat şi au devenit cronice. 
 
Deja încep să ne vină tot mai mulţi bolnavi a căror stare s-a agravat, iar alţii nici măcar nu vin, pentru că încă se tem să intre în spitale.
A fost toată nebunia asta cu pandemia, oamenii nu au auzit decât de COVID-19 toată ziua şi asta a lăsat urme.
 
Deja încep să ne vină tot mai mulţi bolnavi a căror stare s-a agravat, iar alţii nici măcar nu vin, pentru că încă se tem să intre în spitale. A fost toată nebunia asta cu pandemia, oamenii nu au auzit decât de COVID-19 toată ziua şi asta a lăsat urme. Acum începem să avem un val de bolnavi cu boli cronice, nu va fi simplu. Şi asta nu e tot. După acest val de pacienţi cu boli cronice, ne aşteptăm la un val de oameni cu boli psihice. Unii s-au îmbolnăvit în timpul carantinei, iar în cazul altora bolile s-au agravat cât timp nu au avut acces la tratament. Va fi foarte greu, pentru că se va vedea acum că multe dintre bolile netratate în timpul carantinei sunt de fapt cu mult mai periculoase decât COVID-19.
 
Ai un canal de educaţie medicală pe YouTube, în care faci referire şi la dezinformările şi teoriile conspiraţiei apărute în pandemie. Cum ţi-a venit această idee?
Am fost inspirat de alţi medici, dar şi pentru că mi-am dat seama cât de periculos poate fi pentru unii oameni „să se trateze“ urmând sfaturile unor persoane mai puţin calificate. Mai grav este când chiar anumiţi medici ajung să posteze pe Internet informaţii dubioase. Există şi exemplul acelui medic care a spus, în cadrul unui interviu, că oamenii ar trebui să-şi spele cu detergent până şi verdeţurile, atunci când se întorc de la piaţă, de teama coronavirusului. O exagerare imensă, iar astfel de exagerări le fac rău şi oamenilor, care oricum au fost terorizaţi în perioada asta cu atâtea şi atâtea zvonuri şi informaţii contradictorii. Sigur, le fac rău şi acelor medici care le lansează. Orice om serios şi-ar pune întrebări citind aşa ceva, iar astfel îşi pierd şi mai mult încrederea în medicină. Eu cred că trebuie să fim foarte atenţi cu toţii la informaţiile care circulă în această perioadă. 
 
 

Primul român absolvent de Medicină la Cambridge

Numele: Mihai Teodor Bica
Data şi locul naşterii: 9 noiembrie 1993, Bucureşti
Studiile şi cariera: În 2018, a absolvit Facultatea de Medicină a Universităţii Cambridge din Marea Britanie, fiind primul român care a reuşit această performanţă.  În Anglia, a urmat cursuri de specializare în ginecologie, cardiologie şi chirurgie generală.  Şi-a început rezidenţiatul în cardiologie în România, în februarie 2020, la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu“ din Bucureşti.
Locuieşte în: Bucureşti
 

Vă mai recomandăm şi:

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: