Primul caz de intoxicaţie cu ciuperci a apărut la Cluj. Medicii avertizează să nu se achiziţioneze ciuperci de pe marginea drumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul caz de intoxicaţie cu ciuperci din acest an a fost înregistrat în judeţul Cluj. Este vorba de un copil în vârstă de 9 ani din judeţul Satu Mare, care se află internat la Spitalul de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj atrage atenţia consumatorilor să nu achiziţioneze ciuperci de la persoanele care le comercializează pe marginile de drum sau în locuri neautorizate.

Potrivit DSP Cluj, intoxicaţiile cu ciuperci recoltate din flora spontană se produc prin nedeosebirea corectă a tipurilor de ciuperci, cât şi prin fenomenul de încrucişare cu spori între ciupercile comestibile şi cele otrăvitoare.

„Simptomele intoxicaţiilor cu ciuperci pot să apară după o perioadă de incubaţie scurtă, de la 15 minute la trei ore, sau după o perioadă de incubaţie lungă, cel puţin 12 ore de la consumul ciupercilor. Printre simpome se numără scăderea tensiunii arteriale, halucinaţii, tulburări nervoase, salivaţie abundentă, dureri abdominale, greţuri, vărsături, tulburări gastrointestinale, micşorarea pupilei, transpiraţii, icter , hemoragii, afecţiuni hepatice", a declarat Dorina Duma, director executiv la DSP Cluj.

Pentru prevenirea incidentelor provocate de consumul de ciuperci de origine necontrolată, Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Cluj recomandă consumul exclusiv de ciuperci din crescătorii autorizate şi nu din flora spontană a pădurilor şi achiziţionarea ciupercilor numai din surse autorizate.

În cursul anului 2009, conform evidenţelor statistice ale Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, au fost înregistrate 56 cazuri de intoxicaţii acute cu ciuperci (18 copii şi 38 adulţi) cu domiciliul în judeţul Cluj. Din cazurile menţionate, 23 % au prezentat gravitate maximă necesitând hemodializă şi s-au înregistrat 4 cazuri de deces la copii. În cursul anului 2010 s-au înregistrat un număr de 32 cazuri de intoxicaţii acute cu ciuperci, dintre care 22 copii şi 10 adulţi. În anul 2011, un număr de 8 copii au fost spitalizaţi pentru intoxicaţie cu ciuperci.

          
             

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite