Prima serie de absolvenţi ai Şcolii de aplicatori înfiinţată cu fonduri UE, pe lista de recrutare a EMS Floor Group

0
Publicat:
Ultima actualizare:
aplicatori ems floor group

Prima serie de elevi care au urmat stagii de practică în cadrul primei Şcoli de aplicatori în domeniul pardoselilor, deschisă în România de EMS Floor Group, cu finanţare europeană, au încheiat pregătirea şi, în măsura în care doresc, intră pe lista de candidaţi pentru recrutare ai companiei.

Aceştia au obţinut calificarea de ”Ajutor aplicator pardoseli pe bază de răşini sintetice” iar după angajare vor putea profesa în această meserie într-unul dintre şantierele companiei. În prezent, în cadrul proiectului  mai sunt în derulare stagii cu patru grupe de elevi, iar până la finalul anului şcolar 2020-2021 vor beneficia de pregătire practică încă cinci grupe. EMS Floor Group anunţă, totodată, că începând cu anul viitor va extinde curricula de practică şi la segmentul de aplicare de hidroizolaţii. 

EMS Floor Group, compania cu cel mai mare număr de aplicatori de pardoseli pe bază de răşini sintetice din România, ce activează la nivel european, a deschis în octombrie 2020, la Turda, prima Şcoală de aplicatori în domeniul pardoselilor sintetice şi hidroizolaţiilor. Structurat pe stagii de practică de 60-90 de ore, proiectul se ridică la o valoare de 500 000 euro, beneficiază de co-finanţare europeană prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 şi va fi implementat până în august 2022. 

Fondată în 2010, de fraţii Claudiu şi Marius Baciu, EMS Floor Group derulează în prezent proiecte pe cinci pieţe europene – Belgia, Luxemburg, România, Ungaria şi Franţa cu o echipă formată din 140 de angajaţi.

Am început acest proiect anul trecut, din dorinţa de a pregăti profesional specialiştii de care avem mare nevoie în contextul dezvoltării pe care ne-o propunem şi care nu sunt disponibili pe piaţa muncii din România. În cele trei luni de practică, elevii care vin din liceu, şcoală de meserii sau şcoală profesională au ocazia să petreacă timp în companie, să se familiarizeze cu aparatele şi metodele de lucru, să aplice pardoseli, practic <<să fure meserie>>, după cum se spune. Scopul programului este şi să oferim copiilor din zonele defavorizate şansa să înveţe o meserie care să îi ajute să aibă un viitor decent”, a declarat Claudiu Baciu, cofondator al EMS Floor Group.

Până la finalizarea proiectului, EMS Floor Group îşi propune să pregătească în domeniul aplicatorilor de pardoseli 185 de elevi provenind din  regiunea Nord-Vest şi să facă recrutări din rândul acestora pentru proiectele viitoare ale companiei. O grupă de stagiari are în componenţă 8-16 elevi iar primii opt au finalizat stagiul de practică, câţiva dintre ei urmând să fie angajaţi în companie. La stagiile de practică din cadrul Şcolii de aplicatori pot participa elevii înrolaţi în cadrul unităţilor de învăţământ liceal, post-liceal şi profesional care şi-au ales specializarea în construcţii.

aplicatori ems floor group

EMS Floor Group extinde curricula de practică şi la segmentul de aplicare de hidroizolaţii

În prezent, compania are Convenţii-cadru de colaborare cu cinci unităţi de învăţământ care reunesc clase de învăţământ profesional şi tehnic în domeniul construcţiilor şi anume: Şcoala Profesională Poiana Turda, din Turda, Colegiul Tehnic ”Anghel Saligny” din Cluj-Napoca, Colegiul Tehnic ”Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii, Şcoala Profesională Specială “Sfânta Maria” din Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud şi Liceul Tehnic ”Constantin Brâncuşi” din Dej.

Elevii care au finalizat cu succes stagiul de practică şi au beneficiat, totodată, de celelalte activităţi suport oferite prin intermediul proiectului - consiliere profesională şi activităţi la un workshop pe teme de sensibilizare, sunt în an terminal în cadrul Şcolii Profesionale Poiana Turda. Aşadar, elevii termină o şcoală profesională cu calificarea Zugrav-Ipsosar-Vopsitor-Tapetar. În plus, au o şansă mai bună să fie integraţi pe piaţa muncii în industria construcţiilor, cu posibilitatea de a lucra inclusiv pe această nişă inovativă a pardoselilor din răşini epoxidice. Noi ne-am propus ca, la finalul programului, să angajăm cât mai mulţi dintre absolvenţii Şcolii de aplicatori”, a mai spus Claudiu Baciu.

EMS Floor Group anunţă, totodată, că începând cu anul viitor va extinde curricula de practică şi la segmentul de aplicare de hidroizolaţii. În acest sens, compania a dezvoltat colaborări cu majoritatea profesorilor de specialitate din unităţile de învăţământ partenere şi îşi propune ca, până la începutul următorului an şcolar, să dezvolte împreună cu aceştia noi CDL-uri (curricule de dezvoltare locală), prin care să fie acoperite mai în detaliu disciplinele pentru care EMS deţine expertiză de specialitate: aplicarea de pardoseli din răşini epoxidice, respectiv aplicarea de hidroizolaţii.

”Această specializare este cuprinsă în proiectul nostru, dar pentru că ne dorim să dezvoltăm şi să aplicăm programe de învăţare de calitate şi care, totodată, să fie în sinergie cu curriculele şcolare existente, am decis să organizăm şi stagii de practică pe segmentul de hidroizolaţii, începând cu următorul an şcolar. Pentru noi, piaţa muncii din România a rămas la fel de nepregătită în ceea ce priveşte lipsa de personal calificat, situaţie cu care ne confruntăm încă de la demararea businessului. Există în continuare un deficit de specialişti, pandemia nu a schimbat acest lucru şi nici nu există semne să se va redresa ceva”, a explicat Marius Baciu, cofondator EMS Floor Group.

Proiectul va fi implementat în toată Regiunea Nord-Vest iar programul stagiilor de practică este deschis tuturor elevilor care se specializează în domeniul construcţiilor.

Echipa de proiect este în continuă căutare de noi colaborări cu alte unităţi de învăţământ şi îşi propune să organizeze şantiere de exerciţiu în toate localităţile în care identifică un grup ţintă interesat.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite