Prima bază de date care îţi spune cine sunt strămoşii tăi, un proiect ingenios al cercetătorilor din Cluj
0
Cercetători din Cluj au creat prima bază de date online cu strămoşii care au locuit în regiunea Ardealului între anii 1850 şi 1914. Deşi este o iniţiativă unică în România, astfel de instrumente există demult în alte state europene. Scopul? Descoperirea de lucruri noi despre trecut, în cazul istoricului, şi crearea unui arbore genealogic, pentru omul de rând.
Un bărbat moşea o femeie ce nu îi era nevastă. Femeile cu un venit se căsătoreau cu 2-3 ani mai târziu decât restul, adică pe la 22-23 de ani. Unele românce îşi păstrează numele după căsătorie. Sunt câteva concluzii ale cercetătorilor de la Centrul de Studiere a Populaţiei din cadrul UBB la finalizarea unui proiect prin care au creat o primă bază de date a populaţiei istorice din Transilvania anilor 1850-1914.
„Se vede foarte clar că Transilvania asta pe care o ştiam noi este diferită de Transilvania pe care o găsim noi în baza de date“, ne spune coordonatoarea proiectului, Luminiţa Dumănescu. Însă, subliniază aceasta, lucrurile noi descoperite se aplică la doar o mică parte din cei ce alcătuiau atunci populaţia regiunii. Iar informaţiile despre majoritatea ardelenilor din acele vremuri îi poate purta pe cercetători în cu totul altă direcţie.
Oricum, adaugă ea, n-a trecut o zi din cele 36 de luni fără să nu se fi găsit lucruri interesante care să aducă zâmbetul pe chipul cercetărilor din echipa sa.
Pagini dintr-un registru, fotografiate de cercetătorii clujeni FOTO Florina Pop
MAI MULTE ALFABETE ÎNTR-O SINGURĂ LIMBĂ: A ONLINE-ULUI
Un astfel de instrument, unic în România, dar existent de ani buni în alte state ale lumii, a fost realizat la Cluj în urma a sute de ore de muncă pe parcursul a 32 de luni, printr-un grant norvegian în valoare de 650.000 de euro. Provocarea? Să creeze din peste 360.000 de documente fotografiate scurte portrete de indivizi pe care apoi studiile ştiinţifice să le spună povestea.
Documentele de care vorbim sunt registre de botez, căsătorii şi decese, pe alocuri registre de logodnă, foi de familie, foi de cadastru, registre de impozit. Foaia de familie, ne explică cercetătoarea, tot de preoţi a fost ţinută. Este un alt tip de registru în care fiecare familie are un fel de mini-arbore genealogic. Acolo e trecut tatăl, fondatorul familiei, soţia şi toţi copii lor.
Cum arăta o foaie de familie FOTO Florina Pop
Toate acestea au fost fotografiate în arhivele din mai multe oraşe din Ardeal şi pentru înţelegerea lor au fost aduşi în proiect specialişti ce stăpânesc limbi de odinioară - latină, maghiară, germană, chirilică clasică, un amestec între chirilică şi latină, idiş.
În crearea acestei baze de date aveau în spate experienţa celor deja existente în Suedia, Norvegia, Olanda, Belgia. Acolo există de prin anii 60 şi sunt tratate drept resurse naţionale. În Amsterdam, Institutul de Istorie Orală a creat un site unde sunt puse toate bazele de date din lume în ce priveşte populaţia istorică.
„Lumea le vede numai ca nişte cifre, dar gândeşte-te că oamenii trăiau şi acum 100 sau 200 de ani cum trăiesc şi astăzi: aveau nevoi, aveau dorinţe, li se întâmplau tragedii în viaţă, treceau peste ele. Practic, noi asta vrem să vedem: cum trăiau şi, mai mult decât atât, eficacitatea unor măsuri luate acum 100-150 de ani şi ce se poate face pentru populaţia din ziua de astăzi“, argumentează cercetătoarea.
Despre secolele trecute din istoria românilor se ştie destul de puţin pentru că, susţin istoricii, nu s-a avut pe ce să se facă cercetare. De aceea, despre români au scris ungurii, germanii. „Ne încadrează într-un tipar care li se pare lor că ar funcţiona şi la noi. Ei bine, nu e aşa. Noi descoperim acum că de fapt nu ne încadrăm la cerinţele lor. (…) Noi am vrut să creăm un instrument pentru cercetare care să fie util şi peste 200 de ani“, spune Luminiţa Dumănescu.
După ce s-au ales sate din Ardeal unde există continuitate prin documente - sate din vârf de munte, târguri şi localităţi pe lângă care trec drumuri naţionale sau există noduri de cale ferată, ca să vadă cum funcţionează schimbarea şi care e impactul – s-a gândit cum să facă baza de date. Niciun dezvoltator nu pune la dispoziţie modelul. Au adus la acelaşi numitor comun informaţiile din toate acele documente scrise în limbi diferite şi au creat mici portrete electronice de la naşterea unui om, căsătoria lui, câţi copii a avut, cui îi fusese părinte spiritual, dacă plecase din localitate şi până la moartea sa.
S-a ţinut cont şi de procesele de maghiarizare şi românizare a numelor din Ardeal, fapt ce a dus la o adevărată provocare în găsirea algoritmul matematic potrivit ca să le cuprindă în baza de date. „Am un Ion Arieşanu, de exemplu, care, la un moment dat, îmi apare Janos Aranioşi, dar e acelaşi individ. Sunt sute de astfel de exemple. Mii. Plus procesul de românizare a numelor. Janos Fechete apare Ion Negru, dar e acelaşi individ“, ne explică cercetătoarea.
DE CE ATUNCI S-A PUTUT ŞI ACUM NU?
Pe lângă utilitatea lui în cercetare, baza de date de la Cluj îi poate ajuta pe curioşi să-şi facă, gratuit, arborele genealogic. Condiţia? Să fie din Transilvania sau să fii avut strămoşi în partea asta de ţară deşi locuiesc acum în Moldova sau Oltenia.
„La sfârşit, în interfaţa genealogică şi în baza standard vreau să-l văd pe individ în toate ipostazele vieţii lui, şi dacă a fost naş. Se cheamă analiză longitudinală. El năşeşte de nu ştiu câte ori, îşi schimbă domiciliul, ocupaţia, eu toate astea vreau să le văd. Ca să pot să le văd cu o comandă simplă, e un proces complicat, trebuie găsit algoritmul necesar“, spune Luminiţa (foto în dreapta).
Şi omul care a găsit acel „cum“ salvator se numeşte Angela Lumezeanu, un IT-ist care înţelege mintea unui istoric. Poate din pricina studiilor de istorie pe care le are şi ea.
Specialiştii de la Cluj cred că baza de date ar putea fi folosită şi în viitoarele politici de populaţie. Un exemplu oferit de aceştia e micul târg Ocna Mureş unde, în intervalul studiat, fuseseră epidemii de boli ale copilăriei şi statul intervine şi vaccinează într-un an vreo 6.000 şi ceva de copii, în anul următor alţi 8.000 de copii, iar apoi, la un an după ultima vaccinare, documentele arată că abia mai figurează 2-3 cazuri de morţi din pricina bolilor copilăriei.
„Câţi dintre cei ce acţionează azi refuzând vaccinarea şi se duc şi se întreabă de ce? De ce altă dată s-a putut şi azi nu? Oare de ce să fac aşa? Nu se întreabă. Lumea nu-şi pune întrebări“, concluzionează istoricul.
OMUL ŞI POVEŞTILE LUI MEREU IMPREVIZIBILE
Abia de acum, după finalizarea proiectului, începe partea frumoasă, cea a studiilor în care vor fi creionate poveştile unor comunităţi şi a unor oameni simpli.
Femeile se mărită mai târziu. Primul deja gata şi trimis unei faimoase reviste de istorie demografică din SUA este o analiză istorică despre în ce măsură averea şi statutul social aveau vreun impact asupra căsătoriei. Pe lângă faptul că oamenii cu acelaşi statut se căsătoreau între ei, istoricii clujeni au descoperit un lucru neaşteptat acelor vremuri: unele femei, care au un venit, se căsătoreau mai târziu cu 2-3 ani faţă de restul, adică pe la un 22-23 de ani.
„Dacă ele au o sursă de venit nu se mai grăbesc să se căsătorească, se şi mută de acasă, trăiesc probabil singure sau în colonii – nu se ştie exact“, spune Luminiţa. Ce se ştie e că lucrurile nu se opresc aici. Se vor căuta state de plată la Ocna Mureş, să vadă cu ce se ocupau aceste femei nemăritate, dacă lucrau în mină, în subteran sau cărau minereuri.
Un alt studiu e legat de mulţimea de moaşe care au trăit în satul Muntele Rece, o comunitate de munte din judeţul Cluj. Acolo s-au găsit cele mai multe moaşe. Vreo 400, adică tot atâtea cât satul.
„Practic, fiecare femeie ştia moşi. (…) Era normal să se ajute una pe alta să nască“, explică cercetătoarea.
„Moaşă diplomată“. Datele din acest sat îi pot ajuta pe istorici să urmărească medicalizarea actului naşterii. Spre 1900 scade numărul acestora şi apar moaşele specializate - „moaşă diplomată“, cum apare în acte, care se şcolesc la Turda sau Sibiu. Scad şi numărul naşterilor acasă sau în grădină. Apare naşterile la spital.
„La Muntele Rece avem un bărbat care a ajutat o femeie să nască. Nu era nevastă-sa. Azi e firesc să participe bărbatul la naştere, dar pentru societatea de atunci era ceva absolut fantastic. Nu am găsit decât vreo două cazuri de genul acesta. În memoriile lui Borgovan din zona Bârgaielor, judeţul Bistriţa-Năsăud, e descrisă experienţa naşterii primului său copil şi cum a fost dat afară de către soacră-sa când a venit ceasul naşterii pentru că prezenţa lui ar fi mărit chinurile facerii“, povesteşte cercetătoarea.
Năşitul se transmite în familie. Un alt studiu vizează reţelele de rudenie spirituală în Ocna Mureş. Se ştie că năşitul la români se transmite în familie. „E ca un bun cumva. În comunităţile unde există o anumită mobilitate, pleacă oameni, vin oameni, se deschide o exploatare minieră, e nevoie de mână de lucru, vin din satele dimprejur şi se stabilesc acolo. Am vrut să vedem cum funcţionează în această situaţie reţeaua de rudenie spirituală“, afirmă coordonatoarea proiectului.
Şi s-au apucat să scoată toate perechile de naşi din Ocna Mureş. Vreo 1.900 de oameni ce figurează drept părinţi spirituali. Nici de aici nu au lipsit suprizele.
„Odată să constatăm că femeile nu-şi schimbă numele la căsătorie. Româncele. Acum avem o problemă. (…) Copilul când se naşte e trecut în registru doar cu prenumele, nu şi cu numele de familie. Dacă este fată, când se căsătoreşte are numele complet, adică apare şi numele de familie, dar când este mamă, din nou e fără numele de familie. Este Maria lui Ion Mureşan, dar eu nu ştiu dacă este Maria Mureşan. Dar apoi o găsesc naşă şi nu este Maria Mureşan. După ce îi moare soţul, preia numele soţului. Şi o găseşti şi la deces când e îngropată cu numele de fată...“, explică Luminiţa cum apare multe dintre informaţii în documente.
Moartea. În acele vremuri era atât de prezentă încât se obişnuiseră să trăiască cu ea. Tot în Ocna Mureş, un ins pe nume Augustin Verfu apare în acte de mai multe ori, dar soţia sa figurează cu două nume - Ana Nastasie Morariu şi Ana Morariu. Istoricii ştiu că Ana, Sie şi Nastasie sunt acelaşi nume şi au considerat că e acelaşi cuplu care năşeşte mai mulţi ani.
Însă, ceva îi spunea Luminiţei că lucrurile nu stau cum par. Căutând, a descoperit că erau două femei cu acelaşi nume:
„Prima soţie a murit în ianuarie, soţul era în iulie deja căsătorit cu a doua şi în august deja boteza cu a doua nevastă. Treceau foarte repede peste moarte din raţionamente practice: nu aveau cum bărbaţii să supravieţuiască şi cu copii - la prima soţie se spune că am murit în urma naşterii - şi să asigure şi cele necesare traiului“.
Virginitatea. Unii preoţi notau în registre dacă însurăţeii erau virgini când se căsătoreau. De regulă, atenţia se îndrepta spre fete. Dacă nu era virgină, vigilentul preot scria „fată greşită“, iar dacă avea un copil şi nu era căsătorită era numită „fată căzută“, „fată scăzută“, „fată greşită“. „Parcă în ochii celorlalţi nu mai era un om normal“, afirmă cercetătoarea. „În ziua când am găsit un june deflorat – nu ştiu cum a ajuns la urechile popii că acel june nu era virgin - dar ne-am prăpădit de râs!“, adaugă ea.
Preoteasă la trei popi. Într-un registru săsesc de pe la 1770, din Sibiu, apare că o femeie de 70 de ani moare şi la decesul ei sunt înşiraţi toţi soţii (foto mai jos). Până aici nimic ieşit din comun. În document se spune că era preoteasă şi că toţi soţii fuseseră preoţi. Şi că pe toţi i-a înmormântat. Istoricii clujeni au crezut, iniţial, că e vorba de aceeaşi parohie şi s-ar fi moştenit parohia cu preoteasă cu tot. Însă nu. Era vorba de trei parohii diferite.
Au întâlnit şi situaţii similare cu ce se întâmplă azi: gineri ce-şi omoară soacrele, soacre ce-şi ucid nurorile, ziduri de orfelinat prăbuşite peste copii.
„Este vorba despre viaţă. Nu cifrele, ci viaţa din spatele cifrelor, poveşti. Poveşti, poveşti, poveşti“, nuanţează cercetătoarea.
E încă uimită cum prin 3 clickuri în 5 secunde baza de date îi oferă ceea ce ea nu ar fi reuşit să obţină nici într-un an de studiu la arhive. Iar asta i se pare absolut fascinant.
Studiile cercetătorilor de la Cluj nu se vor opri aici. Mai în glumă, mai în serios, Luminiţa Dumănescu spune că se vede ieşind la pensie din acest proiect. Rămân încă multe întrebări fără răspuns. Cât de diferiţi suntem de înaintaşii noştri? Cât de mult am evoluat în ce priveşte viaţa socială? Cât de mare este acum presiunea socială a comunităţii? Lucrurile se schimbă în funcţie de comunitatea studiată, de obiceiuri, tipare, de percepţii. „Să fim prea departe de ceea ce se întâmpla acum 100 şi ceva de ani? Sau să-i numim de-a dreptul avangardişti pe cei care aveau astfel de comportamente (n. r. se referă la exemplele date mai sus) la vremea respectivă pentru că se luptau cu idei preconcepute?“, se întreabă retoric cercetătoarea.
Mai puteţi citi:
„Români, maghiari, germani, evrei, armeni sunt lumile transilvane paralele care, prin eroii lor, au scris istoria unei provincii de-a lungul secolelor“, aceasta este afirmaţia istoricul clujean Attila Varga. Plecând de la ideea din spatele acestui citat, „Adevărul” vă prezintă, sub forma unui serial, personalităţi din mai multe etnii şi rituri care, prin ideile şi munca lor, au lăsat moşternire generaţiilor viitoare adevărate lecţii de viaţă.
Prima personalitate pe care o vom prezenta cu ajutorul istoricului clujean Varga Attila, avid cercetător al francmasoneriei din Transilvania şi Banat, este Miko Imre (n. 4 septembrie 1805, Zăbala, judeţul Covasna - 16 septembrie 1876, Cluj). Acesta a fost guvernatorul Transilvaniei, în 1849 şi între anii 1860-1861, şi a înfiinţat o societate culturală unde a unit toate etniile din Ardeal.
Moştenirea habsburgică a Ardealului. De ce e Transilvania altfel: „Aici este o Europă în miniatură“
Protestele de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, de la Cluj, din inima Ardealului, au arătat, încă o dată, că lucrurile se fac altfel în Transilvania. Aceste mentalităţi se datorează şi faptului că regiunea a fost mult timp parte a Regatului Ungar, Imperiului Austriac şi a Imperiului Austro-Ungar. Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB, specialist în Istorie Medievală, explică în ce constă această moştenire de peste veacuri lăsată ardelenilor.
Prima personalitate pe care o vom prezenta cu ajutorul istoricului clujean Varga Attila, avid cercetător al francmasoneriei din Transilvania şi Banat, este Miko Imre (n. 4 septembrie 1805, Zăbala, judeţul Covasna - 16 septembrie 1876, Cluj). Acesta a fost guvernatorul Transilvaniei, în 1849 şi între anii 1860-1861, şi a înfiinţat o societate culturală unde a unit toate etniile din Ardeal.
Se încarcă comentariile...
