Previziunile unui cunoscut medic despre valul 4. Când se va potoli şi de ce avem atât de multe cazuri grave

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Marinescu spune că este foarte posibil ca numărul de infectări să crească şi mai mult în această lună.
Adrian Marinescu spune că este foarte posibil ca numărul de infectări să crească şi mai mult în această lună.

Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, consideră că situaţia se va ameliora simţitor abia în luna noiembrie, când valul 4 al pandemiei va începe să dea înapoi.

Adrian Marinescu spune că este foarte posibil ca numărul de infectări să crească şi mai mult în această lună. Medicul susţine însă că nu este atât important numărul total, ci numărul celor care ajung să în secţiile de terapie intensivă ale spitalelor. 

„Mă aştept ca luna octombrie să fie foarte intensă, iar lucrurile să înceapă să se aşeze şi să intrăm din noiembrie. Nu cred că este foarte important când avem vârful sau dacă avem un singur vârf, ori când apare platoul, important este să ajungem să avem o scădere, să ajungem la o scădere a numărului de cazuri. Şi la cifre este mult de discutat, pentru că ele pot în această perioadă să crească şi mai mult, cel puţin în viitorul apropiat, având în vedere că e vorba de varianta Delta, care e mai infecţioasă. Însă mă aştept ca lucrurile să înceapă uşor, uşor să se aşeze. Sigur că nu dintr-o dată”, spune Marinescu. 

Mituri desfiinţate

Cunoscutul medic nu este de acord cu informaţiile vehiculate în spaţiul public potrivit cărora varianta Delta a SARS-CoV-2 ar fi mai agresivă şi mai letală decât celelalte tulpini ale virusului. „Varianta asta, varianta Delta, nu e mai agresivă, aşa cum tot se spune greşit. Însă nu e mai agresivă, din fericire. E însă mai contagioasă. Dacă era şi mai agresivă am fi avut cu adevărat o problemă imensă”, a precizat Adrian Marinescu. 

Un alt „mit” infirmat de medicul infecţionist este cel al reinfectărilor celor trecuţi deja prin boală. El spune că astfel de cazuri ar reprezenta mai degrabă rare. „Nu este adevărat nici că cei trecuţi prin boală o fac din nou. Se întâmplă ca unii să se îmbolnăvească din nou, dar asta se întâmplă mai rar. Şi când totuşi se întâmplă, fac forme mai puţin grave”, a punctat Marinescu.

Directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş” a explicat şi de ce sunt atât de multe cazuri grave. În opinia sa, aici ar concura mai mulţi factori care duc în final la rezultatul nedorit, umplerea secţiile ATI din întreaga ţară şi paralizarea sistemului medical:

Adrian Marinescu FOTO captură You Tube

Medicul Adrian Marinescu crede că lucrurile vor începe să se aşeze începând de luna viitoare.

„Se ajunge aici pentru că oamenii vin de foarte multe ori târziu la spital şi nu sunt suficiente locuri pentru evaluare. Pacientul ajunge târziu, iar atunci va fi face târziu analizele necesare, computerul tomograf şi ce mai trebuie. Şi atunci există riscul să nu primească la timp tratamentul potrivit şi să ajungă la formele complicate ale bolii. Plus faptul că sunt foarte mulţi pacienţi bolnavi, care au şi alte afecţiuni, unele grave, şi acesta este un factor important.”

Vestea bună este, spune Adrian Marinescu, că într-adevăr cazurile în care persoanele vaccinate dezvoltă forme grave ale bolii reprezintă nişte excepţii. „Foarte puţini dintre cei vaccinaţi ajung să aibă probleme. Deci procentele sunt clare. 95% dintre cei care sunt la ATI sunt nevaccinaţi, iar în rest cel puţin două treimi dintre cei care ajung în spitale sunt nevaccinaţi. Se întâmplă foarte rar ca o persoană vaccinată cu ambele doze să vină în stare gravă. Iar dacă se întâmplă, cu siguranţă vorbim despre oameni în vârstă, care au şi alte boli, iar atunci imunitatea fiind deficitară şi răspunsul la vaccin nu este pe măsură. În acest caz, ei au nevoie de a treia doză”, susţine Marinescu. 

În ce priveşte finalul pandemiei, medicul se arată optimist şi spune că acesta pare mai aproape decât s-ar crede. „Cred că din primăvară vom trece la etapa de convieţuire, pentru că se va ajunge la protecţia la nivelul populaţiei extinsă. Cei care s-au vaccinat şi se vor vaccina, plus cei care au trecut şi vor trece prin boală până în primăvară, toate astea se vor aduna şi vor asigura o protecţie importantă la nivelul populaţiei. Vor fi cazuri izolate, chiar dacă infecţia nu va dispărea de tot”, a conchis Marinescu.

   

Vă recomandăm să mai citiţi:

Viaţa fabuloasă a Dianei Comşa, românca de la Louis Vuitton care a detronat nume legendare precum Chanel şi Dior

Veste proastă din partea experţilor: avem mult mai multe cazuri de COVID-19 decât cele oficiale

Primul manager de spital din România care nu mai permite personalului sanitar nevaccinat să lucreze în anumite secţii. „Le detaşez şi aduc altele vaccinate”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite