Previziunea macabră a unui oncolog renumit din Cluj: „O femeie din opt va face cancer de sân, dacă va trăi mai mult“

Chirurgul oncolog Gabriel Lazăr, din Cluj-Napoca, refuză să se predea în lupta cu cancerul, boala care răpune anual aproximativ 8 milioane de oameni în toată lumea, cât populaţia New York-ului.

Chirurgul clujean Gabriel Lazăr (46 de ani) a văzut ce poate face cancerul dintr-un om, dar nici prin cap nu-i trece să lase bisturiul din mână, deşi uneori e nevoit să se recunoască învins. Ştie prea bine ce înseamnă fiecare secundă în plus din viaţa unui bolnav de cancer. O spune chiar şi crezul său, neschimbat de mai bine de 16 ani: „Să te lupţi cu absolut orice, pentru că lupta e singura soluţie“. În cele peste 7.000 de operaţii realizate a avut de-a face cu câteva dintre feţele acestei boli care ucide în fiecare an, pe Glob, circa 8 milioane de oameni, conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Medicul Gabriel Lazăr mărturiseşte că nu-i plac situaţiile în care pacienţii au o atitudine resemnată în faţa bolii.

„Weekend Adevărul“: Oamenii nu vor să ajungă în cabinetul unui oncolog. Când aţi auzit dumneavoastră prima dată acest cuvânt?

Dr. Gabriel Lazăr: Am avut şansa să cresc într-o familie cu tatăl medic care lucra în oncologie.

De aceea v-aţi hotărât să vă faceţi medic?

Şi eu m-am întrebat asta de multe ori. De ce? Mi s-a părut normal. Ascultam în fiecare zi poveşti de medicină, întâmplări. Era de la sine. A venit ca un firesc.

Ştiu bolnavii ce e cancerul, care sunt simptomele şi cum îi afectează?

În ultima vreme, da. Mai ales generaţia tânără, care foloseşte internetul. Unele informaţii nu sunt corecte, însă ceea ce mă bucură e că aceste informaţii, pe care ei le găsesc, nasc foarte multe întrebări şi pacienţii nu mai au acea resemnare şi prostraţie în faţa medicului. Vă dau un exemplu: pe când eram rezident, a avut o pacientă care avea o patologie ginecologică şi era indicat să i se scoată ambele ovare. Avea 37-38 de ani. În patologia oncologică, în stadiile incipiente, când pacienta doreşte să rămână gravidă, se poate păstra un ovar sau chiar amândouă. Se pot pune într-o altă poziţie ca să nu interfereze cu tratamentul oncologic. I-am explicat asta pacientei, iar seara am început vizita dintr-un salon învecinat şi am auzit o istorisire care o privea pe pacientă. Ea povestise că era foarte indignată deoarece doctorul i-a spus să aleagă ce să facă cu ovarele şi că ea a venit la medic să o ajute, nu să-i pună întrebări şi să o pună pe ea să hotărască. Lucrul acesta a dispărut, nu mai există în mod frecvent. Oamenii au început să se documenteze, pun întrebări, unele sunt naive, dar duc la explicaţii şi astfel se creează altă relaţie.

Cum dormiţi noaptea când ştiţi că pacienţii văd în dumneavoastră ultima lor speranţă la viaţă?

La început, o perioadă lungă de timp nu puteam dormi. Mă trezeam noaptea şi mă gândeam la cazurile cu care mă confruntam. Lucrul acesta ajută şi face bine, deşi unii spun, ştiinţific, că noaptea nu e neapărat un sfetnic bun. Însă creierul continuă să se gândească şi găseşti soluţii. Poate nu în prima zi, poate nu în a doua zi. Cred că a te trezi noaptea nu înseamnă decât interes pentru lucrul respectiv.

Cum ar fi bine să arate secţiile de oncologie în România anului 2016, ţinând cont de progresul tehnologiei?

Cancerul e o boală care creează panică, stresează, sperie şi debusolează pacientul. E foarte comună – se află pe locul al doilea ca mortalitate în lume. Pe primul loc sunt bolile cardiovasculare. În unele zone, datorită eforturilor de prevenţie a bolilor cardiace, cancerul a ajuns să fie pe prima poziţie. La ora actuală, în România sunt doar trei centre mari de oncologie: Bucureşti, Cluj şi Iaşi. Tratamentul în oncologie este unul destul de bine standardizat. Nu trebuie să faci oncologie de vârf, adică să descoperi anumite tratamente. Noi ar trebui să facem oncologia care este bazată pe ghiduri, pe lucrurile care sunt şi în care ai nevoie de suport. Suportul material, din păcate, nu-l avem în unele cazuri: de exemplu nu avem aparate de radioterapie. Pacienţii aşteaptă la Institutul Oncologic din Cluj câte trei-patru luni de zile. Am înţeles că şi la celelalte institute e la fel. Nu este normal. Pacienţii vin şi fac radioterapie, iar aparatul lucrează până noaptea târziu. După câteva luni de funcţionare, se strică din cauza suprasolicitării. Asta ar trebui să schimbăm. Tratamentul trebuie făcut în centre care să fie dotate aşa cum trebuie.

„EFECTUL PLACEBO ESTE FOARTE PUTERNIC“

Ar ajuta dacă ar fi mai mulţi psihologi şi asistenţi sociali în secţiile de oncologie?

Nu ştiu. Noi, ca naţie, suntem destul de neliniştiţi, dar, pe măsură ce învăţăm ce înseamnă să trăim într-o societate normală, lucrurile se vor aranja şi din punctul acesta de vedere. Importante sunt grupurile de sprijin, chiar dacă sunt ajutate sau conduse la început de psihologi. Ele ar trebui să fie făcute de către pacienţi. Prin exemplul propriu, ca şi la Alcoolicii Anonimi, care este foarte cunoscut ca şi grup de sprijin. La fel ar trebui să fie şi în medicină. Există Societatea Română de Cancer, care are un astfel de grup. Am avut paciente care au creat grupuri de suport pentru pacienţii de cancer în diferite oraşe. Aici cred că ar trebui să vină sprijinul medical, aportul nostru, să oferim gratuit asistenţa unui psiholog în aceste grupuri, să se anunţe şi să se facă publice, să se popularizeze aceste grupuri. Cine are responsabilitatea? Fiecare dintre noi.

Cum ajută gândirea pozitivă la îmbunătăţirea stării bolnavului?

E ca un efect placebo foarte bun. O gândire pozitivă creştere imunitatea, ajută la o bună funcţionare a organului respectiv.

Dar religia?

S-a dovedit că rugăciunea are aceleaşi efecte ca şi meditaţia. Efectul placebo pe care-l dă credinţa este foarte puternic. S-a dovedit şi că, în anumite situaţii, homeopatia te ajută, dar nici una, nici alta nu te vindecă de boală. Cancerul este o boală organică. El se referă la organ, nu la funcţie. Orice acţiune a sistemului nervos, imunitar şi endocrin asupra unui organ influenţează mai mult funcţia lui, nu organul. Deci dacă ai un organ bolnav de cancer, aplici diferite tehnici, şi de meditaţie, şi îmbunătăţeşti astfel funcţia organului şi te vei simţi mai bine, dar boala e tot acolo. Iar când boala va depăşi momentul în care organul îşi poate face funcţia normal atunci... Ajută, dar nu vă bazaţi pe ele. Nu ajungeţi dincolo de limita unde aceste lucruri au efect.

Cum vedeţi rolul medicinei alternative?

Nu există medicină alternativă. Mi se pare o mare şarlatanie. Când nu cunoaştem un lucru, cu cât acel lucru este mai mistic, mai deosebit din punctul de vedere al mesajului, cu atât ne atrage mai mult. Studii mai ample au arătat că homeopatia vindecă prin efectul placebo. De medicina integrată ar trebui să se ţină cont. E un termen destul de folosit la ora actuală şi deja există clinici care integrează diverse aspecte ale medicinei: yoga, meditaţie, acupunctură, chimioterapie, medicamente, chiar şi medicamente homeopatice, luate din natură, dar nu exclusiv medicină alternativă.

Cum se împacă religia cu ştiinţa?

Trebuie să respecţi religia. Şi-a dovedit eficacitatea din punctul de vedere al binelui.

Credeţi că există ceva/cineva acolo sus?

Sincer, nu cred că există cineva. Cred că ajutorul trebuie să ni-l dăm fiecare dintre noi. Într-adevăr, am simţit, în unele momente, că e ceva dincolo de mine. Sunt format într-o gândire ştiinţifică, sunt convins că trebuie să mă întreb ce este dincolo şi să caut răspuns. Nu mă voi mulţumi niciodată cu existenţa unei forţe superioare despre care nu trebuie să mă întreb ce este şi cum funcţionează. Permanent voi pune sub semnul întrebării orice lucru. Chiar dacă simt că este ceva dincolo, voi încerca mereu să arunc o privire.

Care sunt cazurile care v-au şocat?

Cazurile care nu merg bine. Pe acelea le ţii minte. Un caz la care iei o decizie ce se dovedeşte a nu fi cea mai bună. Fiecare medic are un caz la care se gândeşte. Până la urmă îi dai de cap. Am avut un pacient care era în stadiul terminal cu o tumoră la nivelul esofagului şi nu putea să se alimenteze. Chimioterapie nu se mai putea face, bolnavul  avea 47 de kilograme şi 1,70 metri înălţime. M-a sunat un coleg să-mi spună că acel pacient ar dori să i se facă o gastrostomă, adică să i se introducă un tub la nivelul stomacului prin care să primească hrană. Pacientul avea un aer pozitiv, foarte tonic şi mi-a zis: „Domnule doctor, peste două luni se căsătoreşte fiica mea. Vreau să fiu la nuntă. Vă rog să mă ajutaţi“. I s-a făcut acea operaţie şi a trăit încă trei luni şi jumătate. Puterea minţii există, dorinţa de a depăşi anumite lucruri, dar nu există minuni. Vorbim de capacitatea noastră de a lupta. Aici ar trebui făcută o diferenţă între mistic, oameni, frică şi aura enigmatică pe care o oferă fiecare dintre ele. 

MÂNCAREA, E-URILE ŞI STRESUL CARE NE OMOARĂ

Ce rol joacă stresul, mâncarea fast-food, sucurile acidulate, alimentaţia cu E-uri în îmbolnăvirea de cancer?

E dovedit: cancerul de colon are legătură cu alimentaţia. Bolile de inimă omoară anual 31% din populaţia Globului, cancerul – 15%, adică peste 8 milioane de oameni, cât New York-ul, în fiecare an. În ţările avansate, cancerul omoară 25% din populaţia respectivei ţări, iar în statele mai puţin dezvoltate - 12%. Motivele? Obezitatea e legată de şapte tipuri de cancer. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a confirmat: există 43 de substanţe cancerigene, amintite şi pe site-ul organizaţiei. Dacă ele se regăsesc în alimentaţie, pot să determine cancerul. Înainte de ’89, noi, românii, nu eram o populaţie foarte grasă. Supraponderabilitatea determină creşterea riscului de cancer. Infecţiile, de asemenea, sunt legate de cancer. Se spune că, dacă trăim suficient de mult, fiecare dintre noi va face o formă de cancer. Există cancere legate de activitatea hormonală, cum este cancerul de sân la femei şi cancerul de prostată la bărbaţi. Orice bărbat, dacă trăieşte mult, va dezvolta o patologie a prostatei, posibil un cancer. O femeie din opt va face cancer de sân, dacă va trăi mult. Cu cât înaintează mai mult în vârstă, cu atât riscul de a face cancer este mai mare.

Ar reduce un program naţional de promovare a alimentaţiei corecte cazurile de cancer de colon?

Absolut!

Dacă OMS a spus că anumite produse cu E-uri duc la cancer, de ce se mai vând?

Şi eu m-am întrebat. Nu am răspuns. În primul rând, cred că e lipsa de educaţie. Ca să ajungi să promovezi într-un anumit grup un anumit comportament trebuie un exemplu şi eforturi foarte mari. Ar trebui consultaţi psihologi care să găsească metode de transmitere a informaţiei către populaţie. SUA a avut un succes extraordinar cu campaniile antifumat. Au reuşit să transforme o ţară cu un număr imens de oameni care fumează într-una care urăşte fumatul. Acum încearcă să facă la fel cu alimentaţia, dar destul de prost.

Sunteţi şi dascăl. Cum este viitoarea generaţie de medici?

Generaţiile nu se schimbă, doar cererile şi accesul la informaţie. Depinde foarte mult de om. Medicina e o meserie unde personalitatea omului determină calitatea doctorului, adică nu e o meserie repetitivă. Omul face diferenţa. Şi în medicină asta se vede. Totdeauna se caută modele. În momentul în care îţi alegi un mentor, nu faci altceva decât să recunoşti personalitatea ta în mentorul tău. Când există o personalitate similară, atunci îmbrăţişezi aceleaşi idealuri la un om cu o experienţă mult mai mare. Nu cred că există o problemă între generaţii. Zic că ar trebui să fim deschişi şi să nu considerăm că doar ce ştim noi, doar ce facem şi doar ce dorim noi este important.

Mai puteţi citi:

Medic rezident din Cluj, cu licenţă de practică a medicinei în SUA şi stagiar la cel mai bun institut oncologic din State: „Cred că locul meu este în ţara mea“  

La 29 de ani, Ciprian Tomuleasa, un medic rezident din Cluj, se poate lăuda cu o tolbă plină de premii, cu întâlniri cu laureaţi Nobel şi cu specialişti de la care a învăţat meserie. În prezent, Ciprian Tomuleasa face un stagiu de pregătire la cel mai bun institut oncologic din SUA, MD Anderson Cancer Center din Houston.

Soft revoluţionar pentru bolnavii de cancer, prin care se testează sechelele emoţionale. Aplicaţia inteligentă a fost creată de un cercetător de la UBB  

Un cercetător din Cluj a lansat o aplicaţie care măsoară stresul, depresia, anxietatea, furia şi nevoia de ajutor la bolnavii de cancer. Invenţia, disponibilă de pe orice smartphone, funcţionează ca un termometru emoţional.

Neurochirurgul Ştefan Florian: „Când am o operaţie dificilă, spun că dacă am fi pe stadion şi eu aş fi Hagi, lumea m-ar aclama. Cum nu sunt...

Ştefan Florian (54 de ani) este un apreciat neurochirurg român care operează zilnic cu creierul, şi la propriu, şi la figurat. Ştefan Florian vorbeşte despre presiunea pe care o simte în fiecare secundă când „cotrobăie“ prin creierii pacienţilor săi.