Preţurile imobiliarelor au explodat la Cluj. Casă aflată în ruină, scoasă la vânzare cu 700.000 de euro

Preţurile imobiliarelor au explodat la Cluj. Casă aflată în ruină, scoasă la vânzare cu 700.000 de euro

O casă care va trebui renovată complet şi e pe cale să se dărâme costă o avere la Cluj. FOTO Storia.ro

O casă veche aflată în stare avansată de degradare, care stă în unele părţi să se dărâme, se vinde la Cluj cu nu mai puţin de 700.000 de euro. Imobilul a fost construit în anii `50, iar proprietarii recunosc că trebuie practic reclădită de la zero.

Preţurile au explodat în ultimii ani în cel mai scump oraş al ţării, Cluj-Napoca. Nici măcar criza provocată de pandemie nu opreşte creşterea preţurilor, în condiţiile în care anual mii de oameni din toate colţurile ţării se mută la Cluj, atraşi de salariile mari şi de nivelul ridicat de trai raportat la România. 

Dacă vilele din Cluj au ajuns să concureze la preţ, ba chiar să întreacă în multe situaţii castelele vechi din Franţa, Regatul Unit sau Germania, chiar şi casele vechi şi aflate într-o stare avansată de degradare se vând la preţuri astronomice,

Astfel, o agenţie imobiliară din Cluj a scos la vânzare o casă veche de peste 70 de ani cu pereţii aproape dărâmaţi pe o latură, la preţul de 699.999 de euro. Suprafaţa construită este de 130 de metri pătraţi şi are trei camere, iar anul construcţiei este chiar 1950. 

„Trust Imobiliare va propune spre vanzare casa veche, pe strada Septimiu Albinii. Imobilul este situat aproape de sensul giratoriu de pe str. Titulescu. Terenul de care dispune imobilul este de 559mp. Casa trebuie renovată complet. Fiind suprafaţa terenului mare, exista posibilitate bună de investiţie. Pentru vizionări şi detalii suplimentare nu ezitaţi să ne contactaţi”, este anunţul postat pe site-ul de imobiliare Storia.ro.

În ultimii ani, pe site-urile de imobiliare au apărut numeroase oferte de case din Cluj la preţuri care depăşesc de multe ori preţul de un milion de euro şi ajung să coste milioane de euro. Apartamentele şi terenurile se vând de asemenea la preţuri piperate.

Dacă preţurile din Cluj sunt de departe cele mai mari, la capitolul salarii judeţul se află pe locul secund la nivel naţional, după Bucureşti. Salariul mediu net în Capitală este de 4.373 de lei, cu 410 lei mai mare decât în judeţul Cluj, unde salariul mediu net este de 3.963 de lei. Pe locul al treilea la nivel naţional e judeţul Timiş (3.593 lei),

Vă mai recomandăm şi:

 
 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările