Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, va deveni cetăţean de onoare al judeţului Cluj

Preşedintele
Academiei Române, Ionel Haiduc, va deveni cetăţean de onoare
al judeţului Cluj

Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române FOTO: arhiva Adevărul

Consilierii judeţeni vor vota vineri, 28 februarie, acordarea titlului de cetăţean de onoare al judeţului Cluj preşedintelui Academiei Române, Ionel Haiduc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primul proiect care va fi supus votului în şedinţa lunară a Consiliului Judeţean Cluj de vineri, 28 februarie, este cel prin care i se acordă distincţia de cetăţean de onoare lui Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, decorat  cu Crucea Casei Regale a României şi cu Medalia Puşkin acordată de Vladimir Putin.

Ionel Haiduc, profesorului clujeanului care a inventat sângele artificial, a fost prorector şi rector al Universităţii „Babeş-Bolyai“, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor, decan al Facultăţii de Chimie din cadrul UBB.
S-a născut pe 9 mai 1937 la Cluj-Napoca. A absolvit „Colegiul Naţional Emil Racoviţă” ca şef de promoţie.

A obţinut licenţa în chimie în anul 1959 la Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca şi doctoratul la Institutul de Tehnologie Chimică Fină „M.V. Lomonosov" din Moscova, cu o teză condusă de acad. K.A. Andrianov.

A publicat peste 340 de articole ştiinţifice şi în mai multe cărţi şi este autorul a 7 volume de specialitate. Este Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice „Gheorghe Assachi" din Iaşi, al Universităţii Politehnica Timişoara şi al Universităţii Politehnica Bucureşti.

A fost decorat, printre altele, cu ordinul „Steaua României" în grad de Mare Cruce, cu Crucea Casei Regale a României şi cu Medalia Puşkin, acordată de Vladimir Putin.

Din 2006 este preşedintele Academiei Române.

Despre chimie vorbeşte mereu cu multă pasiune. "Într-o pauză, s-a deschis uşa laboratorului şi am văzut pe masă sticluţe, aparate, tot felul de scule. Am rămas fascinat! '', povestea academicianul Ionel Haiduc despre prima sa întâlnire cu laboratorul de chimie, într-un interviu acordat, în 2012, reporterilor „Adevărul“. Interviu integral, AICI.

Mai puteţi citi:

Ionel Haiduc, academician: „Toată viaţa mea a fost un şir de coincidenţe fericite“

Ionel Haiduc: „În forma actuală, proiectul Roşia Montană nu este acceptabil“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările