Preot-medic despre tehnica scufundării la botez: „Manechinul e una, omul viu e alta. Eu nu m-aş descurca”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Chiorean este coordonator al Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca. FOTO: Arhiva personală
Bogdan Chiorean este coordonator al Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca. FOTO: Arhiva personală

Preotul şi medicul Bogdan Chiorean susţine că tehnica scufundării la botez învăţată la Teologie este similară celei de resuscitare la Medicină, dar „manechinul sau păpuşa sunt una, iar omul viu este alta”. El subliniază că nu trebuie modificat ritualul botezului, ci este nevoie de „foarte multă atenţie”.

Tragedia de la Suceava aduce în discuţie în ce măsură unele practici ale Bisericii Ortodoxe ar trebui să fie mai flexibile, fie că vorbim despre scăldarea în cristelniţă sau despre împărtăşirea cu aceeaşi linguriţă în vremea pandemiei de COVID-19.

„Adevărul” a stat de vorbă cu Bogdan Chiorean (34 de ani), unul dintre preoţii români care au avut o abordare raţională şi pertinentă cu privire la pandemia de COVID-19 şi nu s-a ferit să-şi asume public această poziţie. Clujeanul, care este în acelaşi timp medic şi coordonator al Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, un spital care oferă servicii gratuite pentru pacienţii în stadii terminale ale bolii, finanţat de Arhiepiscopia Vadului Feleacului şi Clujului, a anunţat, pe Facebook, la mijlocul lui ianuarie, că s-a vaccinat: „Grija faţă de trup e o datorie creştinească. Ne lepădăm de Hristos prin mândrie, prin invidie, prin neascultare, prin părerea de sine, prin răutăţile de zi cu zi. Dar nu printr-un vaccin”. 

„Manechinul e una, iar când omul e viu lucrurile sunt total diferite”



Întrebat despre moartea unui bebeluş la Suceava, la câteva ore după ce a fost botezat prin scufundarea completă în apa din cristelniţă, Chiorean a spus că nu a urmărit cu foarte mare atenţie cazul şi că nu poate emite o părere, dar că poate spune cu certitudine că trebuie foarte multă atenţie: „Să ne ferească Dumnezeu să fim în locul părinţilor, în locul preotului, în locul copilului, toţi cei implicaţi au foarte mult de suferit pe tema asta. Probabil că trebuie foarte multă atenţie, altceva nu pot să spun pe tema asta”. 

Referitor la tehnica de scufundare a copiilor la botez, pe care o învaţă studenţii la Teologie şi dacă aceasta este corectă, Preotul-medic a răspuns: „Există o astfel de tehnică, dar aş compara-o cu manevrele de resuscitare pe care le învăţăm la Medicină pe manechin. Manechinul e una, păpuşa (n. red. - cu care se exersează la Teologie) e una, iar când omul este viu, lucrurile sunt total diferite. Plus că vedeţi, pot să existe probleme de sănătate asociate. O chestie care pentru cineva e banală, cum ar fi mâncatul căpşunelor, pentru altcineva poate însemna şoc anafilactic şi deces”. 

Preotul Bogdan Chiorean spune că, în opinia sa, şi din perspectiva medicului, procedura de scufundare a copiilor la botez nu ridică probleme atâta vreme cât copilul este sănătos, născut la termen: „Nu mi se pare că există sub nicio formă o problemă cu o astfel de procedură la un copil născut la termen, care nu are probleme asociate. Dacă ştiu că a fost născut prematur sau are probleme asociate, atunci sigur că da, eu, ştiind că vreau să-l botez, este de datoria mea, şi ca părinte, să întreb medicul dacă se poate face această procedură”.

Chiorean susţine că nu e nicio problemă să se amâne botezul sau să se alegă o variantă redusă - aşa-zisul botez de necesitate, fără scufundare - dacă copiii sunt într-o stare fragilă. „Toate aceste chestiuni trebuie discutate cu foarte mare grijă la nivel personal. Unii ar zice, păi, un copil la câţi au fost botezaţi... Statistica n-are nicio valoare în situaţia asta. Preferăm să nu se întâmple niciodată. Ne rugăm lui Dumnezeu să-i întărească pe toţi cei care au fost acolo în acel moment”.

„Ritualul nu trebuie modificat”



Întrebat dacă nu ar fi benefică o predare mai atentă şi temeinică a unei proceduri de scufundare la botez care să fie convenită cu medicii, Chiorean a răspuns că, personal, nu s-ar descurca să facă un botez în felul acesta, pentru că nu ştie, deoarece la Centrul de Îngrijiri Paliative nu a fost nevoie de aşa ceva. „Atunci, aş chema un preot care a făcut această procedură. Cunosc preoţi care botează de 30 de ani şi pe toţi copiii îi botează cu afundare şi nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Au foarte multă dexteritate, se pricep foarte bine. Eu cred, dar repet că nu cunosc îndeaproape cazul, că au existat şi alte condiţii medicale”, a spus preotul.

În ceea ce priveşte oportunitatea ca Biserica Ortodoxă să devină mai flexibilă în cazul unor practici care pot fi considerate periculoase pentru sănătatea credincioşilor, de exemplu, împărtăşania cu aceeaşi linguriţă sau botezul prin scufundare, Chiorean a subliniat că nu schimbarea ritualului este soluţia: „Flexibilitatea nu înseamnă aducerea la zi a Bisericii după cum merge societatea. Dacă în medicină protocoalele se schimbă, în Biserică noi trebuie să respectăm Tradiţia, care rămâne neschimbată”. 

Preotul susţine că, totuşi, flexibilitatea există în Biserică şi ar numi-o „pogorământ”, care se oferă la nivel personal, dar niciodată ca regulă generală. „De exemplu, există postul care se ţine miercuri, vineri şi aşa mai departe. Pogorământ înseamnă că eu îi spun unui pacient că boala lui e şi post, şi asceză, şi rugăciune, şi atunci el nu mai trebuie să postească. Acest „trebuie” nu se încadrează în gândirea noastră ortodoxă. Nu „trebuie” absolut nimic”, a conchis preotul Bogdan Chiorean.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cum a reacţionat bebeluşul Iustin după ce a fost scos din cristelniţă. Noi imagini de la botez VIDEO

Campanii online pentru modificarea ritualului botezului, după ce un bebeluş a murit

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite