Premiile „Nepotu’ lui Thoreau“ pentru tinerii scriitori

Premiile „Nepotu’ lui Thoreau“ pentru tinerii scriitori

Clubul de lectură clujean „Nepotu’ lui Thoreau“ va acorda săptămâna viitoare, pe 14 decembrie, cinci premii literare pentru volumele publicate de tineri scriitori de-a lungul anului 2016.

Ştiri pe aceeaşi temă

În data de 14 decembrie 2016, un juriu format din gazdele şi membrii cenaclului – François Bréda, Ştefan Manasia, Szántai János, Alex Goldiş şi Ovio Olaru – va acorda un număr de 5 premii literare în valoare de 600 de lei fiecare, pentru volume publicate de-a lungul anului 2016, ale autorilor tineri din România (până la 40 ani). Evenimentul va avea loc la Insomnia Café din Cluj-Napoca, strada Universităţii nr. 2, începând cu ora 19:00. În cadrul evenimentului vor fi anunţate volumele câştigătoare.Volumele luate în considerare vor fi selectate de către juriu, avându-l secretar pe Ştefan Baghiu.

Iată care sunt secţiunile şi nominalizările:


Premiul pentru poezie în limba română; nominalizări:

  • Andrei Doboş, „Spiro“, Editura Charmides
  • Radu Niţescu, „Dialectica urşilor“, Casa de Editură Max Blecher
  • Alex Văsieş, „Instalaţia“, Cartea Românească


Premiul pentru proză (roman sau proză scurtă) nominalizări::

  • Lavinia Branişte, „Interior zero“, Polirom
  • Matei Florian, „Cexina catapuxina“, Polirom
  • Mircea Pricăjan, „Calitatea luminii“, Polirom


Premiul pentru debut (poezie sau proză); nominalizări: 

  • Tudor Ganea, „Cazemata“, Polirom
  • Răzvan Pricop, "Retrovizor", frACTalia
  • Vlad Roman, „Cât mai aproape de tine“, Editura Univers
     

Vor mai fi acordate, de asemenea, şi Premiul pentru volum de poezie în limba maghiară al unui autor maghiar din România şi Premiul pentru traducere din limba maghiară.

Premiile sunt acordate cu sprijinul Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările