FOTO VIDEO Ponta, decorat cu „Crucea Transilvană“. Premierul a fost huiduit de manifestanţii anti-RMGC la complexul teologic pe care a venit să-l inaugureze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a sosit astăzi, în jurul orei 12.00, la Cluj-Napoca, unde a participat la manifestările organizate cu ocazia inaugurării unui campus teologic, cel mai mare din ţară.

UPDATE 14.11 Premierul a da câteva declaraţii înainte să plece în inspecţie pe autostrada, la Sebeş. El a afirmat că nu dă bine ca în faţa unei biserici să se huiduiască, aşa cum au făcut protestatarii faţă de proiectul Roşia Montană, şi a promis că, miercuri, 15 milioane de lei vor pleca de la Guvern către Consiliul Judeţean Cluj pentru plata lucrărilor la noua pistă a aeroportului. De asemenea, premierul a subliniat că va acorda mai multă atenţie Ardealului în următoarea perioadă şi că Autostrada Transilvania va primi mai mulţi bani de la anul.

El a declarat că Moş Nicolae i-a adus dulciuri şi Crucea Transilvană care, spune el, mai mult ar fi meritat-o Ioan Rus.

UPDATE 13.53 Protestatarii faţă de proiectul minier de la Roşia Montană au fost luaţi de jandarmi.

UPDATE 13.35 Premierul a rostit un discurs şi i-a dăruit Mitropolitului Clujului un tablou menţionând că nu a venit „cu mâna goală, aşa cum vin premierii de obicei“. De asemenea, Ponta a declarat că a fost informat despre proiectul campusului de către Ioan Rus. „Aveţi în sală un credincios pe nume Ioan Rus care mi-a zis cât de important este pentru dumneavoastră acest proiect. Azi e o zi importantă pentru mine: pe tatăl meu îl chema Nicolae, deşi nu mai este printre noi“, a declarat Victor Ponta.

De la Cluj, Victor Ponta va pleca spre Sibiu. 


UPDATE 13.04 Premierul Victor Ponta a fost huiduit de circa zece persoane care nu sunt de acord cu proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană. Aceştia au avut un afiş-manifest pe care era scris: „Republica minieră RMGC“. Premierul a stat în jur de câteva minute afară. Din cauza huiduielilor premierul abia a reuşit să taie panglica şi s-a întors în clădire. În timp ce oamenii huiduiau, preoţii au început să cânte colinde.

UPDATE 13:00: Sponsorii şi susţinătorii proiectului de la Cluj au primit diplome de mulţumire. Printre cei care au primit astfel de diplome se numără vicepreşedintele PSD Ioan Rus, rectorul UBB Ioan Aurel Pop, actualul primar Emil Boc, fostul primar Radu Moisin, dar şi ex-primarul penal al Clujului, Sorin Apostu.


UPDATE ORA 12:30: Premierul Victor Ponta a primit Crucea Transilvană de la mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, pentru că guvernul a fost sprijin principal pentru ridicarea acestui campus universitar. Mitropolitul a mai spus că patriarhul Daniel regretă că nu a reuşit să ajungă la eveniment, dar a promis că va veni când vor fi gata lucrările la campus (mai trebuie construite două cămine). Mitropolitul le-a mulţumit tuturor sponsorilor care au ajutat la construirea campusului. La eveniment este prezent şi Ioan Rus, unul din "greii" PSD.

Crucea Transilvană este cea mai înaltă distincţie oferită de Mitropolia Clujului. Aceasta se acordă pentru sprijinul dat Bisericii şi comunităţii. Până acum, cu această distincţie au fost decorate mai multe personalităţi: primarul Clujului Emil Boc – în iulie 2011, „pentru ataşamentul faţă de biserică“ –, fostul primar interimar al Clujului Radu Moisin – în iunie 2012, pentru sprijinul acordat misiunii social-pastorale a bisericii –, prefectul Clujului Ioan Vuşcan – noiembrie 2013, distincţia i-a fost acordată în cadrul evenimentelor prilejuite de aniversarea a 80 de ani de la Sfinţirea Catedralei Mitropolitane Ortodoxe din Cluj-Napoca şi sărbătorirea a 525 de ani de la înfiinţarea Mitropoliei din Feleac, ctitorie a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. 


UPDATE ORA 12:00: Premierul Victor Ponta a ajuns la Cluj, unde participă la slujba de Sfântul Nicolae. Victor Ponta a fost aşteptat de parlamentari din Cluj care participă, de asemenea, la slujba religioasă, iar alături de şeful guvernului se află şi Ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, Ioan Rus şi Ilie Sârbu, preşedinţii consiliilor judeţene Cluj, Horea Uioreanu, şi Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, primari din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, lideri ai PSD Cluj şi prefectul de Cluj. 


Premierul este aşteptat azi, 6 decembrie, la Cluj-Napoca.

Prim-ministrul îşi anunţase vizita şi la inaugurarea noii piste de 2.100 de metri a Aeroportului Internaţional „Avram Iancu“ din Cluj, însă nu a mai ajuns.

Manifestările dedicate inaugurării campusului încep mâine, 6 decembrie, de la ora 9.00 cu săvârşirea o slujbă de sfinţire. De la ora 12.00, în noua aulă „Nicolae Ivan”, va avea loc un moment festiv când vor fi rostite discursuri ale oficialităţilor locale şi ale invitaţilor.

Lucrările la Campusul Teologic au început în mai 2011. Clădirea noului sediu al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca este la ora actuală cea mai modernă din ţară, cu săli de curs, o bibliotecă, laboratoare de restaurare si pictură, amfiteatre, o Aulă modernă cu peste 350 de locuri si birouri. Alături de noul sediu al Facultăţii de Teologie vor fi construite două cămine pentru studenţi, cu o capacitate de 250 de locuri, în prezent fiind începute lucrările de construcţie la primul cămin. Investiţia întregului campus, cu căminele care vor fi construite, se ridică la circa 30 de milioane de lei.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Victor Ponta despre manifestanţii anti-RMGC: „Fiecare face ce ştie. A huidui un mitropolit la intrarea într-un lăcaş de cult ţine foarte mult de educaţie“

VIDEO Premierul răspunde acuzaţiilor lui Băsescu: „Şi acum un an, preşedintele spunea nişte lucruri la fel de grave despre mine, după care m-a numit prim-ministru“

VIDEO Neregulile din contractul cu Bechtel, sesizate la DNA. De la anul, premierul promite mai mulţi bani pentru Autostrada Transilvania

Premierul Victor Ponta este aşteptat mâine, la Cluj, la inaugurarea celui mai modern campus teologic din ţară

Clujul are cel mai modern campus teologic din ţară. Investiţie de circa 30 de milioane de lei

Averea Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia: campus teologic, fabrică de lumânări, radio şi proiecte sociale de milioane de euro

Un nou cimitir se va amenaja lângă Cluj-Napoca, pe 13 hectare

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite