Premierul Cîţu anunţă că am învins pandemia, experţii îl contrazic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Experţii atrag atenţia în privinţa faptului că doar 25% dintre români s-au vaccinat până azi. FOTO PIxabay
Experţii atrag atenţia în privinţa faptului că doar 25% dintre români s-au vaccinat până azi. FOTO PIxabay

Prim-ministrul Florin Cîţu este convins că România a depăşit pandemia, deşi doar circa 25% dintre români sunt vaccinaţi. Optimismul premierului nu este însă împărtăşit şi de către experţi, care atrag atenţia că sezonul rece va aduce aproape sigur un nou val

Premierul Florin Cîţu susţine că ţinta principală, aceea de a elimina pandemia, a fost atinsă, chiar dacă ţintele de vaccinare anunţate în repetate rânduri nu s-au atins. „Am atins cea mai mare ţină. Ştiţi că ieri în Bucureşti nu a fost niciun caz în 24 de ore. Ţinta era să eliminăm pandemia şi ţinta a fost atinsă”, anunţa Cîţu triumfător, luni, 28 iunie. 

La o primă vedere, datele par să îi dea dreptate primului ministru. Conform datelor oficiale, în ultimele 24 de ore, marţi 29 iunie au fost confirmate doar 73 de noi îmbolnăviri din 29.698 de teste efectuate, iar la secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 80 de pacienţi. Spre comparaţie, au existat zile când în România erau raportate zilnic peste 10.000 de cazuri noi, iar în secţiile de Terapie Intensivă erau suprapopulate având chiar şi de 20 de ori mai mulţi pacienţi.

Totuşi, optimismul premierului este contrazis de experţi. Faptul că doar circa 25% dintre români sunt vaccinaţi, iar numărul real al celor trecuţi prin boală nu este cunoscut face ca România să fie în continuare expusă unui nou val. În plus, în acest moment circulă variante mai contagioase ale SARS-CoV-2, iar odată cu venirea sezonului rece virusul se va răspândi şi mai uşor.

„Liniştea dinaintea furtunii”

Cercetător la Oxford, imunologul Ştefan Dascălu spune că cea mai mare greşeală ar fi să credem că am învins pandemia şi spune că riscurile sunt uriaşe, cu atât mai mult cu cât varianta Delta circulă în întreaga Europă, iar sezonul rece va aduce cu siguranţă un nou val pandemic.

„Pandemia în niciun caz nu s-a terminat şi va rămâne în continuare cu noi. Valul patru cu siguranţă va veni. Întrebarea e când va veni şi care va fi magnitudinea acestuia. În contextul actual, da, avem un număr foarte mic de infecţii zilnice. Am relaxat cam toate măsurile care se puteau relaxa, dar ideea e că în momentul de faţă ne aflăm în liniştea de dinaintea furtunii, pentru că virusul are o sezonalitate foarte mare. O cunoaştem de anul trecut, fiindcă şi anul trecut a scăzut puternic numărul infecţiilor pe durata verii, dar în toamnă evident a început din nou să crească”, a spus Dascălu. 

Acestui fenomen i se adaugă şi infecţiozitatea foarte crescută a noii tulpinii Delta, care fiind cu 60% mai infecţioasă poate determina ca următorul val pandemic să fie de o amptitudine foarte mare, a adăugat imunologul.

„Din păcate pentru noi, acoperirea vaccinală în România este destul de scăzută. Imunitatea colectivă este într-adevăr ajutată de imunitatea post infecţioasă, dar asta s-ar putea să nu fie suficient pentru a preveni acest val.

Este greu de estimat lucrul acesta pentru că nu cunoaştem imunitatea post infecţioasă din România, nu se ştie cu exactitate procentajul de oameni care au avut boala şi poate au făcut forme asimptomatice, pentru că foarte mulţi fac forme asimptomatice”, a completat Dascălu.

Valul 4, o certitudine

Şi alţi experţi au afirmat în repetate rânduri că în România va exista un val 4 în toamnă. Director al Departamentului de Sănătate Publică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Răzvan Cherecheş este printre cei care e convins că un val patru 4 va exista şi la noi, iar de aceeaşi părere este şi Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie. De asemenea, specialiştii au căzut de acord şi asupra faptului că este imposibil de estimat amploarea acestui viitor val, care ar trebui totuşi să fie mai slab decât cele anterioare, ţinând cont că circa 5 milioane de români sunt vaccinaţi cu ambele doze.

„Vom avea un nou val din toamnă, asta e clar. Din păcate, actuala campanie de vaccinare e una nemaipomenită, aşa că există riscul apariţiei unui nou val. Cât de puternic va fi acesta, e greu de spus. Ce putem spune e că va fi cu atât mai slab cu cât mai multă lume se va vaccina până atunci”, a spus Cherecheş.

Afirmaţiile sale au fost completate de Doina Azoicăi. „Până la momentul de faţă, SARS CoV-2 a avut profilul unui virus emergent, adică nou apărut, cu o evoluţie în valuri, în aceste cicluri de creşteri şi descreşteri. S-a conturat o evoluţie ciclică, iar intervalele cu o răspândire mai mare sunt aprilie-mai şi octombrie-decembrie”, a afirmat epidemiologul.

Un milion de doze de vaccin vor fi vândute Danemarcei

Premierul Florin Cîţu a mai anunţat şi că România va vinde Danemarcei un milion de doze de vaccin Pfizer, la preţul de achiziţie. „Avem contacte cu mai multe ţări pentru a exporta, pentru a dona. În fiecare zi primim cereri. În Danemarca o să trimitem mai multe. Cred că în acest moment un milion de doze de vaccin în Danemarca”, a spus, luni seară, premierul Florin Cîţu.

Imunologul Ştefan Dascălu este de părere că decizia cedării unor doze de vaccin este una firească în contextul în care acestea riscau oricum să expire. „E un lucru bun faptul că în momentul de faţă încercăm să maximizăm practic acoperirea vaccinală pe glob cu dozele care nu se folosesc la noi. Este totuşi trist că avem vaccinuri care vor expira tocmai pentru că oamenii nu vor să se vaccineze. Sigur, normal e să dăm aceste doze ţărilor unde este nevoie de ele. Noi am avut un avantaj extraordinar cu privire la faptul că în UE au fost distribuite aceste doze şi ne-au fost accesibile. Şi nu trebuie să ne uităm prea departe, avem exemplul Republicii Moldova”, a punctat imunologul.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Reputat medic român din New York: „Tehnologia mRNA va învinge pandemia”

Cercetătoarea română din SUA care a câştigat un premiu uriaş. „Studiez proteinele responsabile pentru 30% din îmbolnăvirile de cancer“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite