Poziţia UBB legat de scrisoarea rectorilor: „Un ministru al Educaţiei se impune a fi o personalitate cunoscută şi respectată de către opinia publică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UBB  FOTO: Adevărul
UBB  FOTO: Adevărul

După ce rectorul UBB a negat că ar fi semnat scrisoarea pentru susţinerea „ministrului-pamblică“, conducerea UBB a făcut publice marţi, 30 ianuarie, o serie de precizări. Reprezentanţii universităţii susţin că universitatea „nu are rolul de a valida sau invalida public propunerile partidelor politice în funcţii politice“.

Reprezentanţii UBB au trimis presei marţi, 30 ianuarie o serie de precizări „ca urmare a informaţiilor care au generat în spaţiul public o nedorită confuzie în privinţa poziţiei Universităţii Babeş-Bolyai şi a rectorului UBB, academicianul Ioan-Aurel Pop, în legătură cu desemnarea noului ministru al Educaţiei“.

În comunicatul universităţii se arată, printre altele, că „rectorul Universităţii Babeş-Bolyai(...) nu a făcut vreo declaraţie publică pentru susţinerea vreunui candidat la funcţia de ministru “şi că „UBB va avea însă - ca până acum - atitudini critici constructive faţă de acele măsuri ale Ministerului care nu corespund cu aria europeană a educaţiei şi cercetării, arie din care universităţile româneşti fac parte“.

Precizările sunt:

„1. Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai nu a întreprins, în ultimele zile, nicio acţiune oficială menită să implice instituţia în vreo atitudine politică şi nici nu a făcut vreo declaraţie publică pentru susţinerea vreunui candidat la funcţia de ministru. UBB nu are rolul de a valida sau invalida public propunerile partidelor politice în funcţii publice. UBB poate doar să fie consultată pentru desemnări în funcţii de conducere relevante academic, însă, în final, responsabilitatea publică se cuvine să aparţină, ca în orice stat democratic, partidelor politice, fără a fi delegată altor actori sociali. 2. Pe de altă parte, comunitatea academică a UBB consideră că un ministru al Educaţiei se impune a fi o personalitate cunoscută şi respectată de către opinia publică, o persoană cu experienţă în învăţământ, cu o carieră didactică şi cu o operă ştiinţifică de mare prestigiu. 3. UBB va susţine toate măsurile noului ministru care vor fi congruente cu setul de bune practici academice europene şi, ca parte a sistemului educaţional condus de Minister, va fi un colaborator pro-activ şi/sau partener al ministrului (dacă va fi solicitată) în elaborarea unor astfel de măsuri. 4. UBB va avea însă - ca până acum - atitudini critici constructive faţă de acele măsuri ale Ministerului care nu corespund cu aria europeană a educaţiei şi cercetării, arie din care universităţile româneşti fac parte. Ca urmare, în acest moment, după învestirea în funcţie, conducerea Universităţii Babeş-Bolyai îi urează succes noului titular al Ministerului Educaţiei Naţionale, reafirmându-şi hotărârea fermă de a se înscrie, ca până acum, în efortul general de susţinere a performanţei în învăţământul superior românesc“.

Mai puteţi citi:

Rectorul UBB neagă că ar fi semnat scrisoarea pentru susţinerea „ministrului pamblică“: „Mă deranjează la culme măgăriile astea“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite