Poveştile eroilor din Apuseni. Cum au reuşit oamenii simpli să doboare tot sistemul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De la stânga la dreapta, începând de sus: salvamontistul Codrin Roman, Marius Pop, Alexandru Roşu din Mărişel, Argentin Todea din comuna Horea, salvamontistul Mircea Petrescu, pădurarul Nicolae Oneţiu (în verde) şi secretarul comunei Horea, Corneliu Olariu
De la stânga la dreapta, începând de sus: salvamontistul Codrin Roman, Marius Pop, Alexandru Roşu din Mărişel, Argentin Todea din comuna Horea, salvamontistul Mircea Petrescu, pădurarul Nicolae Oneţiu (în verde) şi secretarul comunei Horea, Corneliu Olariu

O armată de sute de oameni a luat muntele la picior, luni după-amiază, până după miezul nopţii, pentru a recupera victimele tragediei aviatice din pădurea de pe Vârful Pietreasa, aflat în judeţul Alba, la limita cu Clujul. Câţiva dintre ei au mobilizat voluntarii, au coordonat căutările şi i-au găsit pe morţi şi pe răniţi înaintea echipelor oficiale

Peste trei sute de localnici, pădurari din judeţele Cluj, Bihor şi Alba, dar şi sportivi practicanţi de off-road li s-au alăturat, luni după-amiază până târziu în noapte, medicilor, salvamontişti şi jandarmilor, care au intervenit la accidentul aviatic din Munţii Apuseni. Vestea că cele şapte victime din echipa aflată într-o acţiune medicală aviatică nu pot fi găsite i-a unit pe voluntari, care au făcut imposibilul: au traversat muntele şi au ajuns la locul în care avionul pilotat de Adrian Iovan se izbise de pământ. Echipa formată ad-hoc, în satele din Alba şi Cluj aflate la poalele Vârfului Pietreasa, a fost cea care i-a găsit pe răniţi (copilotul şi patru medici), dar şi pe cei doi morţi: pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion.

Organizarea a început cu gruparea voluntarilor în echipe de patru - cinci oameni, care au urcat versantul şi au scotocit fiecare bucăţică de pădure. După cinci ore de căutări, devenite imposibile din cauza ceţii, a zăpezii de jumătate de metru şi a frigului, dar şi din lipsa informaţiilor oficiale concrete, salvatorii-voluntari au reuşit să găsească victimele şi să le coboare în comuna Horea (Alba), acolo unde erau mobilizate echipele medicale.

Un om simplu: „I-am găsit!“

Unul dintre eroii din Munţii Apuseni a fost Argentin Todea (dreapta, foto: Dorin Ţimonea), localnic din Horea, care a vestit acel mult-aşteptat „I-am găsit!“.

image

În vârstă de 43 de ani, Argentin Todea e, aşa cum se descrie, „un om simplu”, preocupat doar de gospodărie şi creşterea animalelor. Modest, dârz şi cu inima mare, ca oamenii de la munte, bărbatul a povestit, pentru „Adevărul“, că ştie cu ochii închişi Vârful care se ridică din comuna Horea.

Poate de aceea, Argentin Todea a întrecut toate echipele de intervenţie şi a ajuns, în fruntea plutonului voluntar de salvare, la victime. Împreună cu o mână de săteni din Alba, l-au găsit pe doctorul Radu Zamfir, de la Spitalul Fundeni din Capitală, rănit în accident. 

„Când am ajuns noi, pilotul era mort, iar un bărbat, cred că era copilotul, avea picioarele rupte. Domnişoara (n.r. - studenta) era moartă, am dus-o cu pătura până la o maşină care a dus-o jos“, spune bărbatul. Tot el mai zice că i-a cărat în spate pe câţiva dintre medicii răniţi. Un alt localnic a rămas cu victimele, în timp ce Argentin Todea a transportat trupul tinerei spre o maşină. „Unul dintre cei care a rămas acolo cu răniţii (n.r. - săteanul Gheorghe Giurgiu) a făcut foc cu hainele sale, până am dus-o noi pe fată. Aceasta nu mai putea fi salvată“, adaugă Argentin Todea.

Omul cu puşca

Când Todea s-a apropiat de medicul Radu Zamfir, prăbuşit şi el la pământ, se auzeau împuşcături ale vânătorilor. Ideea focurilor de armă i-a aparţinut unui alt erou din crierul munţilor, Corneliu Olar, secretarul Primăriei Horea şi fost parlamentar. De data aceasta, Olar a lăsat deoparte hainele de oficial şi a coordonat ca la carte un alt grup de voluntari, fiind şi cel care a reuşit să găsească soluţia pentru aflarea locului exact în care erau victimele. Olar a vorbit cu o fostă colegă de Parlament şi aşa a aflat numărul de telefon al doctorului Valentin Calu, de la Spitalul de Urgenţă Elias, o altă victimă. L-a apelat, dar nu avea semnal.

Pădurarul Nicolae Oneţiu (stânga) şi secretarul comunei Horea, Corneliu Olar (dreapta) FOTO: Florina Pop

cluj

Atunci, Olar a găsit numărul doctorului Radu Zamfir şi aşa au reuşit să dea de victime.

„Am vorbit de două ori cu el. A doua oară, când eram disperaţi, l-am întrebat: «Dom’ doctor, spuneţi-ne: sunteţi pe o culme de deal sau sub culmea de deal?». El a zis: «Sunt lateral de deal». Mi-am făcut o imagine şi le-am zis pădurarilor să aibă grijă că nu e în vârful muntelui, e lângă. Am chemat pădurarii ca să tragă trei-patru focuri de armă”, ne-a povestit Olar. Apoi, bărbatul a luat din nou legătura cu doctorul Zamfir: „I-am zis: «Ascultaţi împuşcăturile ca să ştim unde vă găsiţi, în funcţie de zgomotul puştii». Atunci, mi-a spus: «A sosit un om la mine» (n.r. - salvatorul era Argentin Todea). Ne-am bucurat cu toţii!”.

Anonimii munţilor

Alături de Corneliu Olar a stat aproape tot timpul un alt erou din Apuseni, pădurarul Nicolae Oneţiu (43 de ani). Împreună, au ghidat echipele de voluntari şi pădurari pe munte.

„Dacă nu erau localnicii şi pădurarii, nu-i găseau decât, poate, a doua zi“, ne-a spus Oneţiu.

Alexandru Roşu (foto dreapta), un tânăr de 26 de ani din localitatea clujeană Mărişel, aflată tot la poalele Vârfului Pietreasa, a participat voluntar la acţiunea de salvare, după ce a văzut tragedia la televizor. „Am ieşit în drum şi am vorbit cu alţi săteni. Ne-am sfătuit să mergem acolo şi să le dăm oamenilor o mână de ajutor. Nu am văzut avionul, dar am pornit cu toţii, împreună cu pădurarii şi cu cei de la Salvamont, pe munte. Am găsit răniţii la o distanţă mare de avion”, a afirmat Alexandru Roşu.

image

Salvatorul cu tehnologia

Codrin Roman (foto dreapta), salvamontist la Salvaspeo Cluj, povesteşte că prima informaţie de unde s-a transmis „strigătul“ de ajutor a fost turnul GSM din localitatea Giurcuţa de Sus. „Era clar că era undeva într-o zonă de altitudine care are vedere spre nord, undeva la graniţa dintre Cluj şi Alba. Asta a fost prima localizare. 

Cea de-a doua s-a făcut verbal. Am vorbit cu doctorul Zamfir, aflat în avion, care era cel mai apt. El, având un telefon pe care avea aplicaţia Google Maps, a reuşit să ne spună ce vede pe harta respectivă. Din păcate, nu a putut citi coordonatele GPS, care ne-ar fi ajutat foarte mult. Şi avionul avea GPS, dar cum aparatul de zbor se izbise de pământ, nu s-au mai putut citi datele“, explică salvamontistul clujean.

cluj

Roman, care a ajuns şi el în vârful muntelui, a avut şi o altă strategie: a încercat să restrângă cât mai mult aria în care s-ar fi putut găsi victimele. Acesta i-a sfătuit pe salvamontişi să apeleze la hărţile satelitare. „La 18.10, se ştia cu aproximaţie unde sunt. Am reuşit să facem un pătrat de doi kilometri pe doi kilometri, dar una e să mergi pe o câmpie şi alta e pe munte“, ne-a spus Roman.

Ghidul răniţilor

Un coleg de-al său dintr-un judeţ vecin, Mircea Petrescu (foto dreapta, sursa: arhiva personală Mircea Petrescu), de la Salvamont Salvaspeo Bihor, care a pus şi el umărul la recuperarea victimelor, a povestit că, în timp ce urca muntele, a fost informat că sătenii găsiseră deja epava.

cluj

„Când am ajuns acolo, la 200 - 300 de metri de avion, au apărut patru localnici, care transportau într-o pătură o fată aflată în stop cardiac.

Tânăra a fost preluată de medicii de la SMURD şi coborâtă cu o maşină de teren, care a ajuns, însă, cu greu la poalele muntelui, din cauza zăpezii mari”. Petrescu povesteşte că l-a văzut şi pe Adrian Iovan: “Pilotul era încarcerat în carligă. Era înţepenit. M-am întors cu doi dintre medici. Le era frig, groaznic de frig. Ne-au cerut folie termică şi s-au învelit. Aripa dreaptă a avionului era tăiată în două. Carliga pilotului era distrusă, partea din spate fiind mai bună. Medicii ne-au spus că imediat după ce au ieşit din ceaţă au văzut în faţă vârfuri de brad”.

Eroii - offroad

Şase clujeni pasionaţi de maşini de teren, membri ai Clubului Transsylvania Off Road, au primit, luni după-amiază, un telefon de la reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi au fost rugaţi să pună umărul la găsirea victimelor. În câteva minute, cei şase, Marius Pop, Paul Cioban, Gelu Suciu, Răzvan Sonea, Lucian Neag şi Vali Capotă, şi-au luat maşinile de cucerit munţii şi au pornit împreună cu nouă pompieri în căutarea avionului prăbuşit.

De altfel, aceştia au fost şi singurii care au reuşit să urce cu maşinile pe munte, pentru că echipele oficiale de intervenţie nu erau dotate pentru asemenea situaţii.

Marius Pop a declarat, pentru „Adevărul”, că datele primite de la serviciul de urgenţă 112 au fost greşite, astfel că au pierdut timpul, verificând coordonate false:

cluj

„Ne-am dus la Crucea lui Iancu de două ori şi nu era absolut nimic. Am pierdut mai mult de două ore. Ştiţi cum i-am găsit? Am aflat că i-a găsit un localnic! Am luat legătura telefonică cu el şi ne-a spus exact unde se află. El nu a avut nevoie de GPS ca să ne spună, dar precizia a fost de ordinul metrilor”.

Ulterior, cei şase au ajutat, cu maşinile lor, la coborârea victimelor din vârful muntelui către poale, până la ambulanţe.


Filmul tragediei aviatice din 20 ianuarie

16.16 A fost anunţată la Serviciul de Urgenţă 112 prăbuşirea unui avion medical în Munţii Apuseni, într-o zonă aflată la limita dintre judeţele Cluj cu Alba.

17.22 ISU Cluj anunţă că avionul s-a prăbuşit în zona satelor Poiana Horii şi Ursoaica. Echipajele de salvare din Cluj nu ajunseseră încă la faţa locului.

17.45 Apar primele informaţii despre starea victimelor. Medicul Carmen Pantiş, coordonatorul Programului de Transplant din Oradea, anunţa că doctorul Radu Zamfir este în stare bună, medicul Sorin Ianceu are mai multe contuzii, iar doctorul Calu acuză probleme de respiraţie.

18.05 Cristian Boeriu, coordonatorul SMURD Mureş, declara că elicopterul SMURD trimis în zonă a fost întors din drum, din cauza ceţei, astfel că misiunea de salvare urma să se facă doar pe cale terestră.

18.10 Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Cluj, Cornelia Trif, anunţa că victimele ar fi fost găsite de către salvamontiştii din localitatea Beliş. Informaţia nu s-a confirmat.

18.45  Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba a deschis dosar în cazul incidentului aviatic, fără a se preciza în competenţa căror procurori va ajunge cazul: din Alba sau din Cluj.

20.15 Peste 70 de pompieri salvatori din judeţele Cluj, Bihor, Mureş, şi Alba sunt implicaţi în acţiunea de salvare a victimelor accidentului aviatic

21.22 Reprezentanţii Salvamont Alba şi cei ai ISU Alba au confirmat că cele şapte victime au fost găsite în urmă cu câteva minute. Toţi sunt în viaţă. Echipele Salvamont îi transportă la ambulanţe. Surse medicale au precizat că răniţii au fost găsiţi de un pădurar care cunoaşte zona şi care a transmis coordonatele echipelor de salvatori.

22.46 Este anunţată moartea pilotului Adrian Iovan.

23.09 Studenta Aurelia Ion (23 de ani), aflată în avion, a decedat în urma unui stop cardiac, la scurt timp după decesul pilotului Adrian Iovan.

23.30 Prima ambulanţă din Horea a plecat spre Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.

4.00 Oficialii Spitalului din Cluj au anunţat că toate victimele au fost aduse la unitatea medicală.
 

Pe aceeaşi temă:

Rezultatele autopsiei pilotului Adrian Iovan şi a studentei, morţi în avionul care a aterizat forţat în Apuseni   Medicul Gheorghe Vieru, şeful IML Alba, a dat publicităţii, în urmă cu scurt timp,  rezultatele autopsiei efectuate la cei doi morţi în accidentul aviatic de la limita judeţului Cluj cu Alba, pilotul Adrian Iovan şi rezidenta.

EXCLUSIV Marius Pop, salvator în Apuseni: „112 e de vină pentru întârzierea de peste două ore. Coordonatele erau greşite“  „Ne-am dus la Crucea lui Iancu de două ori şi nu era absolut nimic. Am pierdut mai mult de două ore. Ştiţi cum i-am găsit? Am aflat că i-au găsit un pădurar. Noi am sunat la 112, fiind cu nişte localnici de-acolo care cunoşteau persoana respectivă. Chiar şi aşa, localnicii nu ştiau sigur care pădurar era pentru că sunt mai mulţi în acea zonă. Am reuşit să luăm numele pădurarului, am sunat la 112 şi am luat legătura telefonică cu el. Acesta ne-a spus exact unde se află. El nu a avut nevoie de GPS să ne spună, dar precizia a fost de ordinul metrilor“. a declarat Marius Pop, pentru „Adevărul“.

Victor Zota, coordonatorul Agenţiei Naţionale de Transplant: „Este inimaginabil că în anul 2014 să cadă un avion şi să nu-l găsească timp de şase ore”  „E inadmisibil că au fost descoperiţi atât de târziu. Ei trebuiau descoperiţi cu câteva ore mai devreme. Unde sunt echipajele noastre ISU?”, a fost reacţia lui Victor Zota asupra eficienţei autorităţilor.

FOTO VIDEO Reportaj din Apuseni: filmul tragediei aviatice, în care sute de săteni au încercat să-l salveze pe pilotul Adrian Iovan şi pe ceilalţi răniţi
Centrul comunei Horea din judeţul Alba, aflată undeva în creierii munţilor Apuseni, la limita cu Clujul, era înainte de miezul nopţii o „tabără“ unde s-au adunat medici de la SMURD şi de pe ambulanţe, salvamontişti, pompieri, jandarmi, dar şi oameni din satele învecinate ca să îi găsească pe cei şapte pasageri ai avionul căzut în pădure.

FOTO EXCLUSIV Tragedia aviatică din Apuseni: Adrian Iovan şi o rezidentă au murit. Medicii din Cluj: ceilalţi cinci răniţi sunt internaţi la Terapie Intensivă. Pilotul Adrian Iovan, aflat la bordul aparatului de zbor care a aterizat forţat, luni, în Munţii Apuseni, a murit. La câteva minute, rezidenta din acelaşi avion a murit. Avionul, care efectua o cursă medicală de la Bucureşti la Oradea, a forţat aterizarea într-o pădure de la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor. La bord se aflau patru doctori, o rezidentă şi doi piloţi, care urmau să aducă în Bucureşti mai multe organe pentru transplant. 

Mărturii din avionul groazei. Unul dintre medicii supravieţuitori: „Ne-am prăbuşit, sunt întins pe pământ, abia respir”. Medicul Valentin Calu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni în care pilotul Adrian Iovan a murit, a sunat-o imediat după prăbuşire pe directoarea medicală a Spitalului Elias, Dana Safta, şi i-a transmis starea în care se află.

Cine a fost Adrian Iovan, pilotul care a murit în tragedia aviatică din Apuseni. Pilotul Adrian Iovan, în vărstă de 54 de ani, cel care a murit luni seară în urma unui accident de avion din Munţii Apuseni, avea la activ zeci de ani de zbor, fiind unul dintre cei mai experimentaţi piloţi din România. Adrian Iovan hotărâse cu mai mulţi ani în urmă să efectueze curse private pentru a-şi suplini veniturile.

Cum a găsit un pădurar epava avionului înaintea autorităţilor. Epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor a fost gasită la altitudinea de 1.600 de metri, după mai bine de cinci ore, de către un pădurar, pe numele său Todea Avrămuţ. Acesta, după ce a identificat locul dezastrului înaintea autorităţilor, a direcţionat şi echipajele de urgenţă pentru a acorda primul ajutor răniţilor.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite