Povestea sfinţilor cu chei la brâu, stâlpii mitici ai calendarului pastoral. Unul încuie iarna, celălalt descuie primăvara
0Sâmedrul şi Sângeorzul sunt două personaje de căpătâi din folclorul românesc. Sub cele două nume îi regăsim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, sărbătorit pe 23 aprilie, şi pe Sfântul Dumitru, celebrat pe 26 octombrie. Cei doi apar în scrierile etnologilor drept stâlpii mitici ai calendarului pastoral.
O legendă din popor vorbeşte cum sfinţii Gheorghe şi Dumitru îşi împart frăţeşte anotimpurile anului pastoral. Dovadă este şi un fragment dintr-o legendă publicată în urmă cu mai bine 100 de ani:
„«Iacă, de acum vă încredinţez vouă cheile vremii şi la porunca mea aveţi să închideţi, mai devreme sau mai târziu, vremile omului, după cum adică voi vedea purtarea oamenilor!» Sfinţii au primit cheile şi au plecat unul în dreapta, iar altul în stânga, depărtându-se de la locul lor. Când se aude croncănit de broaşte, Sângiorzul întinde mâna şi ia cheile din mâna lui Sâmedru, şi mereu închide iarna cu o cheie, iar cu cealaltă deschide primăvara, căci prin glasul broaştei a primit veste şi poruncă de la Dumnezeu. Când toate păsările călătoare sunt duse de la noi, când nu se mai vede pui de broască pe afară şi când viscolul turbat scutură şi dezbracă codrul de haina sa, Sâmedru întinde mâna şi primeşte cheile din mâna lui Sângiorz, apoi cu grabă închide vremea bună cu o cheie şi cu cealaltă deschide iarna...Sângiorz şi Sâmedru poartă cheile la brâu, ca nu cumva să le fure cineva din uşile vremii şi să se joace cu vremea cum el place“.
Fragmentul îi aparţine etnografului şi folcloristului Simion Florea Marian (1847 - 1907) şi apare în volumul al treilea din cartea sa „Sărbătorile la români. Studiu etnografic“, apărută la Bucureşti în 1901.
Sângeorzul înfrunzeşte pădurea şi aduce primăvara, iar Sâmedrul o desfrunzeşte şi aduce iarna.
Primul - scrie un cunoscut etnograf, Ion Ghinoiu, în „Mitologie română. Zeii pastorali“- e patronul verii, protector al holdelor, vitelor şi e considerat substitut al unui zeu geto-dac sculptat în piatră numit de arheologi Cavalerul Trac.
„Din suprapunerea zilei de celebrare a Marelui Mucenic Gheorghe peste Cavalerul Trac a rezultat o reprezentare mitică cu numele de sfânt - Sângiorz în Transilvania şi Banat, Sfântul Gheorghe în Moldova, Dobrogea şi Muntenia - şi cu atribuţii de zeu“, notează Ion Ghinoiu în cartea amintită.
În opinia acestuia, românii au mai multe asemănări privind reprezentările mitice cu celţii decât cu grecii şi romanii. Prezenţa celţilor în Transilvania de odinioară a lăsat urme în toponimie, mitologie şi arata populară, consideră acesta: „Dacii şi celţii, urmaşii acestora, au avut unele reprezentări mitice comune şi un calendar pastoral cu sărbători şi obiceiuri asemănătoare“.
Al doilea sfânt - Sâmedru - e o divinitate agrară, un patron al păstorilor. Etnologul clujean Maria Şomlea redă, pe blogul său, povestea acestui sfânt citând din cartea unui etnolog apreciat - Tudor Pamfilie, „Sărbătorile la români“:
„Este interesantă în acest sens creaţia populară – credinţele, legendele, basmele existente, în care Sâmedru este un om obişnuit, într-o variantă fost păstor care trăia singur cu turma la munte, într-alta un păzitor de vaci. Cea mai interesantă, însă, este aceea care circulă în judeţul Muscel, în care este reprezentat ca un bărbat frumos care peste zi are înfăţişarea unui porc (simbolul zoomorf pentru spiritul grâului) - de fapt legenda care a inspirat « Povestea porcului» a lui Ion Creangă“.
Ion Ghinoiu vine cu ipoteza că Sângiorz şi Sâmedru ar fi fost sărbătoriţi de păstorii români ca începuturi de an s-ar susţine şi de calendarul celtic structurat pe două anotimpuri: 1 mai (Armindeni - nume din popor al zilei de 1 mai) - 1 noiembrie (Ziua Tuturor Sfinţilor), 1 noiembrie - 1 mai.
Mai puteţi citi:
Tradiţiile şi superstiţiile lunii lui Brumărel. Ce se spune în popor dacă plouă în octombrie
Se încarcă comentariile...
