Povestea fabuloasă a celui mai bogat român din SUA. A plecat din ţară „vândut” la preţul unei vaci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Haber (66 de ani), supranumit peste Ocean „părintele DVD-ului”, a plecat la finele anilor 80 în SUA, unde a dat lovitura. Azi este considerat cel mai bogat român din America şi investeşte sume cu multe zero-uri în companii din domeniul inteligenţei artificiale.

Un adevărat nonconformist, spirit creativ şi rebel, George Haber a ieşit din tipare încă din adolescenţă, când a fondat, împreună cu regretatul actor Adrian Pintea, o trupă de rock 'n' roll. Ajuns ulterior în SUA, în celebra Silicon Valley, Haber a fondat mai multe companii, pe unele dintre ele reuşind să le vândă cu zeci şi sute de milioane de dolari. Românul cu origini israeliene e cunoscut acum ca „părintele DVD-ului”. În prezent, el investeşte în mai multe afaceri în Silicon Valley şi ajută companiile româneşti care vor să facă afaceri în domeniul inteligenţei artificiale, unde e expert. 

Adevărul: Ca în cazul multor alţi români, povestea dumneavoastră de succes începe în America, unde v-aţi construit un nume şi o adevărată avere. Dar când şi cum aţi reuşit să plecaţi în SUA într-o vreme în care autorităţile comuniste din România nu permiteau libera circulaţie?

George Haber: Am plecat din România în 1975, iniţial în Israel, iar din 1988 m-am mutat în America. În acei ani, preşedintele SUA de atunci, Jimmy Carter, a dat României comuniste clauza naţiunii celei mai favorizate. Pentru asta, Carter i-a pus o condiţie lui Ceauşescu, să le permită românilor-evrei şi saşilor să plece, dacă vor, în Israel, respectiv Germania. Iar eu am ales să plec în Israel, deşi părinţii mei au preferat să rămână în ţară şi au rămas foarte surprinşi de opţiunea mea, pentru că în ţară noi trăiam bine, aveam o situaţie financiară bună şi abia ce terminasem liceul, eram foarte tânăr.

Şi autorităţile comuniste v-au lăsat aşa de simplu să plecaţi de unul singur?

De fapt, am reuşit să fiu vândut (râde). Mulţi ani mai târziu aveam să aflu că pentru fiecare dintre cei care am fost lăsaţi să plecăm s-au primit bani. A scris despre asta inclusiv Pacepa, fostul şef al Securităţii (Ioan Mihai Pacepa – n.r.). Israelul a plătit pentru fiecare dintre noi câte 5.000 de dolari. Practic, am fost vândut pe banii pe care se vindea pe vremea aia o vacă de rasă bună (râde din nou).

Spuneaţi că aveaţi o viaţă bună şi în ţară, dar ce însemna „viaţă bună” pe atunci?

Nu ne lipsea aproape nimic, aveam o situaţie bună, iar eu eram un tânăr care se bucura de viaţă, în măsura în care îţi permitea regimul acela rigid. Aveam chiar şi o trupă de rock 'n' roll în anii de liceu, cântam la baluri şi în discoteci şi ne distram. Singur câştigam la vârsta aia, în liceu, mai mult decât ambii părinţi împreună, deci aveam o viaţă bună. Bani, fete, distracţie, încă de la 16-17 ani.

Imagine indisponibilă

George Haber (în plan apropiat), alături de Adrian Pintea (la microfon), a fondat o trupă rock

Şi totuşi, aţi ales să plecaţi...

Eu nu suportam regimul, simţeam că mă sufoc. Nu suportam realitatea din jurul meu jurul meu, cu hai să pretindem că totul e bine, totul e ok, că şefii ştiu ce e mai bine pentru noi şi ştiu ce trebuie să facem, deşi ei erau de cele mai multe ori nişte analfabeţi fără nicio pregătire. Era o senzaţie foarte neplăcută, un dictator îmi spunea mie că el ştie tot, că e cel mai bun şi că datoria mea e să-l aplaud, în timp ce „câinii” din jurul lui, nişte oportunişti, îl susţineau în detrimentul poporului.

De la amplificatorul pentru chitară la DVD

Revenind la trupa în care aţi cântat, cum aţi reuşit să vă descurcaţi într-o perioadă cu atât de multe constrângeri?

Eu cântam la chitară bass, iar din trupă mai făcea parte şi regretatul actor Adrian Pintea. Adi era solist vocal, iar cu noi mai cântau alţi doi băieţi. Pe atunci nu găseai nimic, nu găseai scule, nu găseai niciun amplificator. De fapt, eu am făcut amplificatoarele pentru chitări, pentru că nu am găsit în magazin. Am mers în bibliotecă şi am găsit o carte care erau prezentate diverse scheme şi indicaţii cum se face un amplificator şi alte scule utile nouă. Iar eu am pus cap la cap toate aceste informaţii şi am făcut amplificatoare pentru noi.

Iar de la amplificatoare la DVD nu a fost o distanţă chiar atât de mare. Care au fost următorii paşi?

Cum spuneam, am mers iniţial în Israel, iar aici terminat Facultatea de Electronică Technion din Haifa. Apoi, am mers în SUA, în Silicon Valley, iar prima dată m-am angajat la o firmă ca inginer specialist în circuite integrate, la o companie numită Daisy Systems. M-am mutat apoi la Sun Microsystems, care a fost cumpărat de Oracle, după mulţi ani. Aici l-am cunoscut pe Andreas Bechtolsheim, care a fost apoi primul investitor în compania mea. Azi, el e unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume şi a fost primul investitor în Google. A rămas în istorie că a fost primul care a scris un cec pentru Google, de 150.000 de dolari. Azi, acel cec valorează 4-5 miliarde de dolari. După Sun, am început prima mea companie CompCore. 

Şi cum aţi ajuns la cel mai mare succes, să inventaţi DVD-ul?

De fapt, nu am făcut-o singur, am făcut-o alături de colaboratorii mei. Eu am avut şansa să ajung la momentul potrivit, când se făcea trecerea de la analog la digital. Noi am creat primul produs de DVD în software pe calculatoare şi am avut atunci un succes imens. Am fost prima companie din lume a realizat un software care a permis să avem dvd inclus în calculator. Compania mea a venit cu două inovaţii. Una a fost cea de a face business, de a licenţia proprietatea intelectuală, iar a doua a fost implementarea DVD-ului în software, pe care toţi cei care făceau calculatoare o doreau. Şi atunci a început competiţia, am avut discuţii cu Bill Gates, mai târziu şi cu Steve Jobs.

george haber si familia foto arhiva personala

George Haber încearcă să-şi dedice cât mai mult timp familiei. FOTO Arhivă personală

A fost cel mai mare succes, dar şi cel mai mare eşec. Pentru că nu mi-am dat seama că de fapt banii şi puterea sunt în distribuţia mediei şi nu în tehnologie. Şi am fost neinspirat fiindcă am vândut compania. Dacă eram mai inspirat, puteam să devin de atunci un fel de Netflix, Amazon sau Spotify.

Câţi bani aţi obţinut din vânzarea companiei?

Prima mea companie am vândut-o cu 87 de milioane de dolari. Pe mulţi i-am făcut atunci milionari, dar e drept că şi eu am devenit încă de atunci, din anii 90, multimilionar.

La negocieri cu Bill Gates şi Steve Jobs

Şi cum au decurs negocierile cu Bill Gates şi cu Jobs?

I-am cunoscut personal pe amândoi. Bill Gates a vrut să ne cumpere pe vremea respectivă, voia să pună Dvd Player în sistemul de operare. El mi-a oferit o sumă mică. I-am zis: „Bill, poate oamenii tăi nu ţi-au explicat. Noi câştigăm atât. De ce cineva rezonabil ar vinde la o pătrime din valoare?” El mi-a replicat că dacă eu nu vând compania, în timp nu o să mai am vânzări deloc şi mi-a spus că mai putem negocia puţin preţul. I-am răspuns că asta nu e o ofertă, ci o bătaie de joc.

Şi am plecat. Decizia mea s-a dovedit bună, pentru că am continuat să vindem bine, ba chiar ne-au crescut vânzările, iar compania am cedat-o ulterior pe o sumă mult mai mare decât ne oferea el.

Iar cu Steve Jobs? 

Unul dintre vicepreşedinţii lui m-a dus la Apple, acolo am negociat cu el. Aveam un USB cu un soft care permitea la vremea aceea să poţi urmări canale de radio şi televiziune gratis, din toată lumea. Steve Jobs s-a uitat cumva prin mine şi i-a zis omului său: „De ce naiba aş pune eu treaba asta în calculatoarele noastre când businessul nostru de fapt este Apple Store?” I-am zis atunci: „habar n-ai, Steve, oamenii vor să se uite la TV gratis”.

Dar el avea dreptate. Ce am ignorat eu era ca modul de a consuma conţinut s-a schimbat de la a cumpăra un device pentru o chestie, la „am conexiune la net, fac download”, sau „cumpăr de la Apple”, ori fac download ilegal pe Torente”.

Între timp aţi mai vândut două companii, iar una dintre ele v-a adus aproape 200 de milioane de dolari. Pe ce afaceri vă focusaţi acum?

Am o companie de investiţii Cresta Fund, prin intermediul căreia investesc în alte companii cu potenţial, acolo unde sfaturile şi experienţa mea sunt apreciate.

george haber si sotia foto arhiva personala

George Haber şi soţia sa trăiesc o a doua tinereţe şi se bucură de clima blândă a Californiei

Acum mă axez pe inteligenţa artificială, e marea mea dragoste. Asta şi pentru că, în ce mă priveşte, concluzia e că noi, oamenii, nu suntem deloc diferiţi de computere. Fiind poate computere biologice, posedăm acelaşi mod de inteligenţă ca şi cea creată de inteligenţa artificială. Învăţăm exact la fel cum învaţă un computer, nu prin formule, ci prin asemănare.

Trăim vremuri complicate, iar mulţi analişti şi oameni de afaceri se aşteaptă la o criză financiară. Cum vedeţi viitorul?

Se va stabiliza pe un nou plan, pe o nouă realitate pe care încă nu o ştie nimeni. Este exact ca după un război mondial. Totul se schimbă şi te readuce la „un normal”, dar la un „normal nou”.

Eu sunt un optimist, pot spune că o să fie foarte bine. Întrebarea e când o să se întâmple asta... Probabil că vor trece 2-3 ani până când lumea se va trezi. E un subiect foarte larg şi complet, dar dacă vă uitaţi în istorie au existat diverse perioade pornind de la epoca de piatră şi până la perioada industrială şi post industrială.

Acum se va crea o nouă perioadă bazată pe inteligenţa artificială şi vom avea schimbări absolut radicale în farma, medicină, dar şi în modul nostru de a trăi şi aşa mai departe. Noi, prin ce trecem acum, vedem Covidul. Dar în spatele Covidului se petrece o schimbare care vine ca un uragan, cu mult mai mare ca şi Covidul şi care practic va reseta totul.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Românca plecată în SUA cu 500 de dolari în buzunar şi ajunsă la şefia unei bănci de top. „Mulţi ani m-am întreţinut făcând curăţenie în case şi spaţii comerciale“

Visul american trăit de un român: de la vânzător ambulant la magnat în Silicon Valley şi consul onorific în SUA

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite