Povestea chimistului care a murit otrăvit de substanţele pe care le-a descoperit

Statuia lui Scheele din Stockholm a fost realizată de arhitectul suedez John Börjeson. FOTO: commons.wikimedia.org

Contemporan cu alţi mari chimişti, precum Antoine Lavoisier şi Joseph Priestley, suedezul de origine germană Carl Wilhelm Scheele a făcut nu mai puţin de 44 de descoperiri, deşi a trăit doar 43 de ani.

Născut la Straslund, în 1742, într-o familie numeroasă, Scheele a fost unul dintre cei mai importanţi savanţi din ai secolului XVIII. La numai 15 ani începea să lucreze ca farmacist la Goteborg, iar câţiva ani se muta la Malmo, unde a început să publice rezultatele primelor sale descoperiri. Tot la Malmo avea să fie luat sub aripa protectoare a profesorului Anders Jahan Netzius, primul care a crezut cu adevărat în Scheele şi în potenţialul său.  În următorii ani a reuşit să facă nu mai puţin de 44 de descoperiri, printre care si clorul, manganul si acidul fosforic şi a devenit unul dintre cei mai apreciaţi chimişti. 

Marile descoperiri

Anul 1774 a fost şi cel mai prolific, aducându-i consacrarea şi cele mai importante succese. La numai 32 de ani a descoperit bariu, împreună cu conaţionalul său Johann Gottlieb Gahn. În acelaşi an, Carl Wilhelm Scheele a obţinut clorul, prin reacţia dintre dioxid de mangan şi acid clorhidric. Reuşita sa a fost privită cu neîncredere de mediul academic al vremii, iar confirmarea acestei descoperiri a venit abia după moartea sa, în 1789. Atunci, francezul Antoine Lavoisier a realizat o serie de experienţe şi a obţinut acelaşi rezultat. 

Printre descoperirile lui Sceele s-au numărat şi o serie de compuşi chimici, inclusiv acidul citric, acidul lactic, fluorura de hidrogen sau hidrogenul sulfurat. Tot lui Carl Wilhelm Scheele îi este atribuită şi descoperirea oxigenului, cu menţiunea că în această privinţă părerile sunt împărţite. Alături de Scheele, mai sunt creditaţi în acest sens şi Lavoisier şi Priestley.

A murit la 43 de ani

În toamna anului 1785, au început şi primele probleme de sănătate. Medicii vremii au susţinut că rinichii lui Scheele ar fi fost afectaţi, din cauza faptului că savantul obişnuia să guste substanţele pe care făcea experimente. Un an mai târziu, starea sa s-a agravat. Expunerea la arsen, mercur, plumb şi diferiţi compuşi chimici i-au fost în cele din urmă fatale. Scheele a murit la vârsta de 43 de ani, la 21 mai 1786, la domiciliul său din Köping. Medicii care au examinat cadavrul au afirmat că celebrul chimist ar fi decedat chiar din cauza substanţelor chimice pe care le-ar fi ingerat.