Povestea cercetătoarei din China care a descoperit leacul împotriva malariei. Rămasă anonimă decenii la rând, a fost răsplătită din plin abia la bătrâneţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Youyou Tu într-un laborator din Beijing. FOTO: wikipedia.org
Youyou Tu într-un laborator din Beijing. FOTO: wikipedia.org

Youyou Tu este una dintre figurile de marcă în istoria medicinei şi a farmacologiei mondiale. Cercetătoarea din Beijing a contribuit decisiv la salvarea a milioane de oameni, după ce a descoperit un tratament eficient împotriva malariei.

În timpul războiului din Vietnam, malaria era una dintre bolile care făcea ravagii în sud-vestul ţării, afectându-i din plin pe soldaţi. Boala făcea adevărate ravagii printre militarii vietnamezi şi americani, afectându-i din plin şi pe civili.
 

La insistenţele aliaţilor din Vietnam, chinezii au decis să facă prima mutare. Aşa a luat naştere în 1967, la ordinul preşedintelui Mao, un proiect ultrasecret la vremea respectivă, denumit 523, scrie The Guardian. Despre proiect ştiau doar membrii guvernului de la Beijing şi câţiva oameni de ştiinţă care au primit din partea partidului sarcina de a se ocupa de el.

Doi ani mai târziu, în 1969, după mai multe eşecuri, s-a apelat la sânge proaspăt. Astfel, mai mulţi cercetători chinezi au fost chemaţi să se alăture proiectului, printre aceştia numărându-se şi Youyou Tu, care avea pe atunci doar 39 de ani, însă impresionase prin munca sa în domeniile medicinei şi chimiei farmaceutice.
 

Pentru asta, Tu a plecat la Hainan, o insulă tropicală situată în largul coastei sudice a Chinei, unde boala era de asemenea prezentă.  

S-a folosit pe post de cobai

Tu a fost însărcinată să tratamente naturiste în pădurile tropicale vulcanice din sudul Chinei. Aici a luat contact direct cu boala, fiind martora ravagiilor pe care aceasta le făcea în rândul populaţiei.  „Am văzut mulţi copii care se aflau în ultimele stadii de malarie”, a declarat ea pentru New Scientist în 2011. „Copiii au murit foarte repede”, a adăugat Tu.
 

Cercetătoarea a decis să caute acolo unde puţini se gândiseră să o facă. A cerut să-i fie aduse vechile manuscrise chinezeşti, undele dintre acestea scrise cu sute sau chiar cu mii de ani înainte. Ceva îi spunea că aici va găsi cheia, arma cu care va putea învinge boala. 

Imagine indisponibilă

Youyou Tu la ceremonia de decernare a premiilor Nobel FOTO: commons.wikimedia.org

Şi aşa a fost. După mai multe experienţe neconcludente, Youyou Tu şi membrii echipei sale au găsit într-un text vechi de câteva sute de ani o reţetă eficientă. Aici a găsit menţiuni despre pelinul dulce (Artemisia annua) folosit pentru tratarea malariei. Şi tot Tu a descoperit substanţele numite artemisinină şi dihidroartemisinină, care aveau să salveze milioane de vieţi omeneşti în lupta cu malaria. 

Asta după ce într-o primă fază tratamentul a fost testat doar pe oameni. În acel moment, Youyou Tu a luat o decizie care îi arată caracterul. Tu s-a infectat intenţionat şi a testat pe ea însăşi noul remediu. „În calitate de şef al acestui grup de cercetare, am avut responsabilitatea”, a spus ea.

Tratamentul a funcţionat şi s-a dovedit a fi sigur pentru oameni, iar urmările au fost dintre cele mai importante. De altfel, descoperirea artemisininei este considerată a fi una din marile reuşite în domeniul medicinei tropicale, având efecte pozitive asupra ţărilor din Asia de Sud, Africa şi America de Sud. 

Publicaţia britanică The Telegraph aminteşte că timp de zeci de ani ani nimeni nu a ştiut de Tu, chiar dacă aceasta a salvat milioane de oameni. Într-o Chină comunistă în care conta doar numele preşedintelui Mao, nimeni nu s-a gândit să o răsplătească pe Tu aşa cum s-ar fi cuvenit. Totuşi, greşeala a fost îndreptată la începutul anilor 2000, când mai mulţi cercetători au dorit să afle numele celui sau a celei care a găsit tratamentul împotriva bolii. 

Pentru meritele ei, lui Tu i-a fost decernat în 2015 Premiul Lasker, iar în 2015 a fost una dintre cei trei laureaţi ai Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, alături de William C. Campbell (Irlanda) şi Satoshi Ōmura (Japonia). Youyou Tu, care încă trăieşte şi are acum 88 de ani, a primit cu această ocazie şi un cec de 960.000 de dolari americani.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite