Portret: „Vio“ Dragomir are arta cafelei la degetul mic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Constantin Dragomir (Vio)
Viorel Constantin Dragomir (Vio)

„Vio” a câştigat, în primăvară, la Braşov, campionatul regional pentru barmani specializaţi în prepararea cafelei. El serveşte clujenii cu licoarea neagră la un local din centrul oraşului.

Tânărul a ajuns în Cluj, în urmă cu patru ani, ca student. A urmat cursurile facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice de la Babeş-Bolyai. În ultimul an, şi-a căutat un job. Aşa se face că a ajuns să lucreze ca barman în localul „Le General“. Acolo a prins gustul cafelei.

„Când am ajuns după bar, şeful meu mi-a explicat cum se prepară cafeaua. Aşa am aflat că lucrurile stau altfel decât mă gândeam la început. Mi-am dat seama de unele reguli, de unele tehnici”, explică Vio. El mai adaugă că, încet-încet, a ajuns să stăpânească tot mai mult tehnicile de preparare a băuturii, astfel încât ceea ce iniţial se anunţa un simplu job, a devenit o pasiune.

 „Cafeaua e complicată şi boemă”

În momentul în care îi prepari sau îi oferi cuiva o cafea, stabileşti o legătură cu acea persoană, consideră Vio. „Cafeaua înseamnă comunicare, socializare. Este ceva complicat şi boem”, adaugă tânărul.

Îşi plănuieşte ca în viitor să îşi deschidă propria cafenea pentru că vrea să dea mai departe ceea ce a învăţat şi va învăţa. „O cafea nu este destul de bună dacă nu pui şi pasiune în ea. Pe lângă asta, contează foarte mult aroma, gustul şi corpolenţa unei cafele”, spune el.

Premiul de la Braşov, „o surpriză plăcută”

Vio a câştigat ediţia regională a World Barista Championship din Braşov, la începutul acestui an şi s-a calificat la etapa naţională. Barista este termenul utilizat pentru barmanii specializaţi în prepararea cafelei. „M-am simţit pregătit când am mers la Braşov. Mi-am impus să fiu şi uşor arogant, ca să fac faţă mai bine tensiunii. Însă ce am reuşit mai degrabă a fost pur şi simplu să îmi insuflu încredere în mine. Cu toate acestea, pot să spun că mi-am făcut o surpriză când am câştigat”, îşi aduce aminte tânărul.

Cafeaua pe care a preparat-o la Braşov a fost un blend 100% arabic, care, în ceaşcă, „avea o aromă de cacao şi de pâine prăjită”. A trebuit să prepare câte patru cafele espresso, cappuccino şi patru băuturi „semnătură personală” în 15 minute. Vio povesteşte că îi place să îmbogăţească aroma unei cafele punând mai puţin zahăr, sau chiar înlocuindu-l cu crema potrivită.

„A trebuit să fac câte patru cafele pentru că au fost patru membri ai juriului. Cafelele trebuie să fie la fel în ceea ce priveşt gustul sau aroma, dar şi tehnica de preparare, tocmai pentru că un barista înseamnă garanţia unei cafele bune, ori de câte ori este preparată. Astfel, a fost observat, analizat şi notat ceea ce am făcut eu în funcţie de miros, gust şi tehnică”, explică tânărul barman, care şi-a plănuit ca anul viitor să îşi obţină şi certificarea internaţională de barista. Aceasta din urmă îi va fi oferită de Asociaţia de Cafea de Specialitate din România(SCAE) în urma unei testări, moment după care se va putea numi, oficial, un specialist al cafelei.

Ce îi place

Espresso. Asta este marea lui pasiune. Mai în glumă sau mai în serios, spune că atunci când nu prepară cafea, se documentează, observă, sau „fură” tehnicile acestei „meserii”.

Ce nu îi place

Nu este de acord cu ideea că există cafele bune şi cafele rele. „Este greşit să vezi aşa lucrurile. De aceea nu pot să spun că am o cafea pe care o prefer. Fiecare blend are particularităţile lui şi toate sunt frumoase prin diferenţele dintre ele”

Profil
Născut: Braşov, 4 iulie 1984
Studii: Facultatea de Știinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, catedra de Comunicare şi Relaţii Publice
Profesia: Barman în „Le General“

Întrebare şi răspuns:

Eşti printre puţinii care stăpânesc această tehnică de preparare a cafelei. Cum vrei să foloseşti ceea ce ai învăţat?

Pentru început vreau să obţin certificatul de atestare. Ceea ce îmi doresc este să reuşesc să îi învăţ şi pe alţii ceea ce ştiu, atât pe viitorii barişti cât şi pe consumatorii de cafea. Planul, pe viitor, este să îmi deschid propriul local, cafeneaua mea, în care să se servească cât mai multe sortimente şi blenduri din toate colţurile lumii. Avem nevoie de o educaţie, de o cultură a consumului şi servirii cafelei.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite