Planurile unui masterand UBB, venit taman din Mexic: „Tot ce am învăţat aici constituie terenul perfect ca să-mi aplic ideile legate de dezvoltarea oraşelor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum faci o comunitate să fie mai sensibilă faţă de locul unde trăieşte? Răspunsul vine de la un masterand UBB venit taman din Mexic: cu limonadă şi prăjituri. E primul pas al unei mişcări civice gândite de Luis Alvarez, care spune că se simte parte oraşului unde studiază.

Primul pas în acţiunea lui Luis Alvarez va fi făcut marţi, 2 mai, în parcarea facultăţii unde studiază - Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj - unde între 12.00 şi 18.00 se vor oferi prăjituri şi limonadă celor care trec prin zonă şi vor să facă o donaţie simbolică.

Banii care se vor strânge vor fi folosiţi la restaurarea unor bănci vechi din Parcul Sportiv Universitar Iuliu Haţieganu, care vor fi montate în parcarea FSPAC. 

Acţiunea de marţi face parte dintr-un proiect mai amplu de dezvoltare comunitară gândit din 2015 de Luis Alvarez, un student internaţional la master în cadrul FSPAC, proiect ce va fi pus în practică din această lună cu sprijinul universitarilor şi al studenţilor FSPAC.

„Scopul nostru este acela de a ajuta comunitatea să se reconecteze, să îşi asume responsabilitatea directă faţă de mediul în care trăieşte şi să se dezvolte. Vom începe prin utilizarea într-un mod diferit a parcării de la facultate şi credem că evenimentele şi intervenţiile temporare din acest spaţiu ne vor oferi o imagine cu privire la ce este posibil sau nu în parcare. Câteva dintre ideile care pot transforma spaţiul într-unul vibrant sunt: cinema, teatru, dezbateri publice, muzică bună şi mâncare”, spune Luis Alvarez, într-un comunicat al UBB. El urmează un program masteral de Dezvoltare Comunitară şi Planificare Urbană.

Luis s-a născut şi a crescut în mexic, iar întâlnirea cu România i-a schimbat viaţa, motiv pentru care una dintre cele mai mari dorinţe ale sale e de a ajuta la schimbarea în bine a României: „Modul în care mi-au fost acceptate iniţiativele, tot ce am învăţat aici, dar şi stilul de management de la FSPAC au constituit terenul perfect pentru a-mi dezvolta şi aplica ideile legate de dezvoltarea oraşelor prin intermediul comunităţilor de vecini”, spune Luis.

Mexicanul mai zice că se simte deja parte a oraşului, iar împreună cu studenţii FSPAC şi-a propus ca evenimentul din 2 mai să fie începutul unei mişcări civice în Cluj.

Mai puteţi citi:

Cum să-ţi alegi facultatea. „Tinerii ar trebui încurajaţi să ia decizii care li se potrivesc fără a fi judecaţi ca fiind mai puţin inteligenţi dacă nu fac o facultate“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite