Plaja sălbatică din România care le aminteşte multora de Thailanda. Acces facil din Cluj sau Bucureşti FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plaja din Şuncuiuş seamănă cu o cunoscută plajă din Thailanda. FOTO Calator in bascheti
Plaja din Şuncuiuş seamănă cu o cunoscută plajă din Thailanda. FOTO Calator in bascheti

Peninsula Krabi şi Phuket sunt două dintre destinaţiile la mare căutare printre turiştii care aleg să-şi petreacă vacanţa în paradisul thailandez. Mult mai aproape şi mult mai la îndemână pentru români, chiar în România, există o plajă care le aminteşte unora de celebra Krabi.

În România există o plajă interesantă, săpată în inima munţilor, care i-a dus pe mulţi cu gândul la exoticul Krabi din Thailanda. Este vorba de plaja Şuncuiuş, în judeţul Bihor, unde a fost amenajată o plajă de o frumuseţe rară chiar în inima Apusenilor, scrie site-ul Călător în Bascheţi, care compară acest loc cu exoticul Krabi din Thailanda.

Amintind de nisipul fin şi de imaginea care îi duce pe mulţi cu gândul, departe, la Thailanda, în primul rând datorită stâncii care seamănă izbitor cu o formaţiune similară din Krabi. „Vinovat” este Crişul, care a săpat forme de neuitat în stâncile din zonă.

suncuius

Diferenţa este că Şuncuiuş nu este la mii de kilometri de Bucureşti sau Cluj, ci relativ aproape, în special de ultimul. Pe de altă parte, este adevărat că plaja din România este incomparabil mai mică, iar în locul oceanului de azur e udată de râul Criş. Din Capitală se ajunge pe traseul Bucureşti – Alba – Cluj – Huedin – Negreni – Şuncuius, iar distanţa este de 544 de kilometri. Clujenii sunt şi mai norocoşi, pentru că au de parcurs doar 103 km până la locul amintit.

plaja suncuius si krabi

Pe lângă plaja de neuitat, amatorii de caţărări montane au câteva trasee de via ferata, pentru toate nivelurile, amenajate chiar în apropiere. De asemenea, iubitorii de drumeţii montane au la dispoziţie numeroase trasee de nivele diferite de dificultate. Amatorii de senzaţii tari nu vor rata provocare de a face rafting pe râul Criş, iar speologii au o mulţime de opţiuni în apropiere. 

Vă mai recomandăm şi:

Imaginile sărăciei: Metoda prin care supermarketurile vor să-i descurajeze pe hoţii de conserve. „De când am găsit soluţia asta se fură mai puţin” FOTO

Insula grecească Ammouliani, paradis pentru familie, aproape de România

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite