PDL Cluj îl susţine "total" pe Alin Tişe pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Tise
Alin Tise

PDL Cluj îşi exprimă "susţinerea totală" pentru candidatura fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, la o funcţie de vicepreşedinte al partidului la Convenţia Naţională Extraordinară de sâmbătă, 30 iunie, în pofida acuzaţiilor aduse acestuia de eurodeputatul Rareş Niculescu.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, 29 iunie, de PDL Cluj, membrii filialei au convingerea că noua structură a partidului va reconfigura scena politică, "rămânând, totodată, singura opţiune viabilă şi credibilă în faţa electoratului de dreapta din România", potrivit Mediafax.

"PDL Cluj îşi exprimă totala susţinere pentru candidatura lui Alin Tişe pentru funcţia de vicepreşedinte al PDL, precum şi pentru candidatura deputatului Daniel Buda, preşedintele Comisiei Juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor, pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de Integritate, Statut şi Litigii, din cadrul viitorului Birou Permanent Naţional. Totodată, PDL Cluj are convingerea că noua structură va reconfigura scena politică, rămânând totodată singura opţiune viabilă şi credibilă în faţa electoratului de dreapta din România", se arată în comunicat.

La Convenţia Naţională Extraordinară a PDL care va avea loc sâmbătă, 30 iunie, la Palatul Parlamentului, filiala judeţeană a PDL Cluj va trimite un număr de 45 de delegaţi.

Eurodeputatul Rareş Niculescu trimisese, joi, o scrisoare membrilor PDL Cluj, în care arăta că nu este de acord ca fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Alin Tişe să fie ales în funcţia de vicepreşedinte al partidului la Convenţia Naţională Extraordinară, programată sâmbătă.

Potrivit scrisorii trimise de Niculescu, Alin Tişe "a umilit PDL" candidând la alegerile locale fără însemnele partidului pe panourile electorale.

"De ce nu îl votez pe Alin Tise pentru conducerea PDL. A umilit PDL. A candidat fără însemnele partidului, fiindu-i ruşine. Unde a fost sigla PDL pe cele 80 de panouri ale lui Tişe? Ne-a spus, tot la două zile, că toate celelalte partide îl curtează. Mulţumim, s-a îndurat de noi! Să fi plecat! Acum cere ca PDL să îi plătească datoriile de zeci de mii de euro din campanie. Nici măcar sigla PDL nu a apărut pe afişele sale, cât un bloc de mari", se arăta în documentul citat.

Niculescu îi acuza pe Tişe că "a trădat" şi că i-a fost ruşine că e "pedelist", recomandându-i să meargă alături de "oamenii lui Ponta". Alin Tişe a pierdut alegerile pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj în faţa candidatului USL, Horea Uioreanu, la o diferenţă de peste 700 de voturi.

Tişe a anunţat, miercuri, că va candida pentru o funcţie de vicepreşedinte al PDL la Convenţia Naţională Extraordinară a PDL de sâmbătă.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite