Patru case şi un autocar au ars într-o singură zi la Cluj din cauza instalaţiilor electrice. Sfaturile pompierilor pentru a evita incendiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj avertizează populaţie în legătură cu incendiile care apar în apropierea sezoului rece, după ce la final de săptămână, într-o singură zi pompierii au avut intervenţii la 4 case şi un autocar. Având în vedere că în toate incendiile amintite, cercetările preliminare au indicat drept cauza probabilă defecţiunile la instalaţiile electrice, ISU transmite câteva măsuri de precauţie.

Trei incendii cu pagube însemnate au fost stinse de pompierii clujeni pe parcursul zilei de vineri, 19 octombrie a.c. 

Patru echipaje de stingere din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca şi Detaşamentului de Pompieri Dej au acţionat, vineri după-amiază, pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu, care a cuprins trei case de locuit şi mai multe anexe ce aparţineau de trei gospodării, din localitatea Pâglişa, comuna Dăbâca. Flăcările izbucnite la o fânărie s-au extins rapid până la sosirea echipajelor de pompieri, astfel încât casele şi anexele gospodăreşti au fost distruse în totalitate.

În aceeaşi seară, un autocar a luat foc pe centura Vâlcele-Apahida, în apropierea municipiului Cluj-Napoca. Autocarul transporta navetişti, care au fost evacuaţi de şofer şi preluaţi de un alt autocar până la sosirea echipajelor de pompieri. Cele două autospeciale ajunse la locul incendiului au limitat extinderea flăcărilor la alte materiale combustibile din apropiere, autocarul fiind distrus în întregime de flăcări. Focul s-a extins cu repeziciune şi a cuprins autovehiculul în mare parte până la sosirea echipajelor de pompieri. Din fericire, ca urmare a acestui eveniment, nicio persoană nu a fost rănită.

Ulterior, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o nouă casă a fost mistuită de flăcări. De data aceasta, în localitatea Gilău, o casă (cu garaj şi bucătărie) a fost cuprinsă de flăcări, fiind alertate pentru stingere patru autospeciale din trei subunităţi de intervenţie (Detaşamentele 1 şi 2 de Pompieri Cluj-Napoca şi Garda de Intervenţie Gilău). O persoană a solicitat asistenţă medicală de urgenţă de la echipajul SMURD prezent la locul evenimentului, aceasta suferind un atac de panică.

În toate cele trei incendii, cercetările preliminare au indicat drept cauza probabilă defecţiunile la instalaţiile electrice.

44 de situaţii de urgenţă

La acest sfârşit de săptămână, echipajele de urgenţă ale unităţii noastre au intervenit în 44 de situaţii de urgenţă, au acordat asistenţă medicală prin echipajele SMURD, în 94 de cazuri şi au asigurat măsuri de prim-ajutor calificat, evacuare în situaţii de urgenţă, respectiv prevenire şi stingere a incendiilor pentru opt evenimente publice.

Măsuri preventive

Având în vedere apropierea sezonului rece, vă aducem în atenţie câteva măsuri preventive:

Utilizarea în siguranţă a instalaţiilor de energie electrică

Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

Nu interveniţi asupra contorului;

Orice modificare a instalaţiei de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi doar de personal autorizat;

Intervenţiile persoanelor neavizate în reţeaua de distribuţie a energiei electrice reprezintă risc major de accidente fatale;

Efectuaţi verificarea instalaţiei de utilizare o dată la doi ani, cu personal autorizat;

Utilizaţi doar siguranţe calibrate la tabloul electric din locuinţă;

Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului;

Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

Nu utilizaţi receptoare electrice neomologate;

Amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de apă - majoritatea accidentelor de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau în contact cu apa;

Nu executaţi lucrări de construcţii sau săpături, nu înfiinţaţi plantaţii şi nu depozitaţi materiale în vecinătatea reţelelor de distribuţie fără aviz din partea companiei noastre;

Respectaţi indicaţiile inscripţiilor de avertizare amplasate pe instalaţiile de distribuţie;

Nu aruncaţi obiecte peste reţelele electrice de distribuţie şi nu interveniţi asupra acestora;

Nu deterioraţi construcţiile, îngrădirile sau inscripţiile de identificare şi avertizare aferente reţelelor electrice de distribuţie;

Nu limitaţi şi nu îngrădiţi accesul angajaţilor noştri la instalaţiile de distribuţie prin execuţia unor lucrări în proximitatea acestora;

Nu interveniţi, nu forţaţi blocajele instalaţiilor electrice;

Nu atingeţi stâlpii, nici conductoarele (firele), chiar căzute la pământ;

Nu atingeţi tablourile electrice, firidele sau cutiile de distribuţie;

Nu vă urcaţi pe stâlpii liniilor electrice aeriene;

Nu manevraţi obiecte metalice (schele, scări, ţevi, sârme etc.) în apropierea sau sub liniile electrice aeriene;

Nu manevraţi unelte de pescuit din fibră de carbon sub/sau în apropierea liniilor electrice aeriene;

Nu încercaţi sustragerea de elemente componente ale instalaţiilor de distribuţie;

Construcţiile ilegale în vecinătatea reţelelor de energie electrică prezintă un risc major.

Utilizarea în siguranţă a instalaţiilor de gaze naturale

Verificaţi şi curăţaţi coşurile de fum de două ori pe an, obligatoriu înaintea sezonului rece.

Nu lăsaţi focul nesupravegheat

Nu obturaţi canalul de fum

Asiguraţi ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără liberă

Aerisiţi încăperile înainte de aprinderea focului

Apelaţi imediat numerele de urgenţă atunci când sesizaţi miros specific

Nu folosiţi improvizaţii, ele sunt un pericol permanent de explozii ce pot genera pierderi materiale şi chiar umane

Nu utilizaţi coşuri de fum fără protecţie, neetanşate sau obturate (necurăţate) şi care nu permit evacuarea gazelor arse!

Atenţie nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în apropierea unor surse de foc deschis sau a echipamentelor electrice!

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite