Părinţii elevilor unui colegiu de prestigiu din centrul Clujului s-au apucat să zugrăvească sala de clasă. „Astea sunt condiţiile“, le-a spus dirigintele

Părinţii elevilor unui colegiu de prestigiu din centrul Clujului s-au apucat să zugrăvească sala de clasă. „Astea sunt condiţiile“, le-a spus dirigintele

Părinţii s-au transformat în zugravi pentru a nu-şi trimite copiii la şcoală într-o cameră insalubră. FOTO: stiridecluj.ro

Părinţii elevilor de la un colegiu de prestigiu din Cluj au fost puşi, cu câteva zile înainte de începerea şcolii, să renoveze sala de clasă şi să schimbe caloriferele. Dirigintele s-a prezentat la clasă şi a spus: „Astea-s condiţiile!”.

Părinţii de la Colegiul de Muzica Sigismund Toduţă s-au pus pe tencuit, zugrăvit sala de clasă unde vor intra elevii de clasa a cincea, pentru că cei din conducere nu s-au gândit din timp să ia măsuri şi să pună la dispoziţia elevilor o sală de clasă refăcută, relatează Ştiri de Cluj.
 
„Dirigintele s-a prezentat la clasă şi a spus: ”Astea-s condiţiile!”. Va daţi seama că totul este subtil, nimic direct verbal. Cert este ca suntem într-un colegiu cu prestigiu, în mijlocul Clujului. Nu se poate ca miercuri, 4 septembrie, să fim anunţaţi ca trebuie să tencuim, zugrăvim şi să schimbăm caloriferele”, a spus unul dintre părinţi.  Este vorba despre sala B17 a clasei a V-a C.

Directoarea şcolii, Dr. Hilda Elisabeta Iacob, a comentat: „Nu i-a pus nimeni pe părinţi să muncească. Nu este adevărat”. Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca susţin că şcoala a primit 173.870 lei pentru: lucrari de reparatii şi intretinere

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: