Pacienţii plătesc halatele şi măştile cadrelor medicale după consultaţie. Şase halate şi trei măşti pentru două persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase halate şi trei măşti a avut de plătit, pe lângă consultaţie, o clujeancă după ce a apelat la o clinică privată din oraş. Totuşi, de pacient s-au ocupat doar un medic şi o asistentă.

UPDATE

„Includerea acestor consumabile a fost o eroare, am contactat pacienta pentru a returna suma”, se arată într-un răpuns al clinicii private solicitat de „Adevărul”. 

Întâmplarea a fost povestită pe Facebook de o apropiată a femeii care a fost cu copilul la o clinică privată din oraş:

„Ştiaţi că dacă mergeţi la un spital privat pentru un consult puteţi ajunge să plătiţi şi MASCA şi HALATUL DOCTORULUI? Şi al celor două asistente? Halate chiar două bucăţi de persoană! Prietena mea, care a mers cu copilul la Centrul Medical Unirea din Cluj, a aflat asta abia de pe bon. Eu sunt uimită şi scârbită de modul în care i-a fost umflată nota de plată cu o sută de lei...

Merită distribuită informaţia, să ştie şi alţii la ce să se aştepte...

PS: nu, halatele (6 la număr) şi cele 3 măşti nu le-a primit prietena mea. Ea a avut ce şi-a adus de acasă. Că ea nu avea voie fără mască în clinică”.

„Adevărul” a cerut un punct de vedere de la Centrul Medical Unirea, care face parte din Reţeaua Regina Maria, pe care îl vom publica atunci când va fi trimis.    

Citeşte şi


VIDEO Situaţie revoltătoare într-un spital COVID-19 din România: „Medicii sunt obligaţi să traverseze o punte de lemn, după ce ies de sub un duş improvizat“

Concluzie surprinzătoare în cazul anchetei interne de la Spitalul de copii din Cluj. De unde ar fi apărut viermii filmaţi lângă pateul servit unei femei

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite