Oraşul unde are loc, de 10 ani, singurul festival gay din România. „Mulţi s-au temut să-şi asocieze imaginea cu noi dintr-o teamă prostească“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serile Filmului Gay este singurul festival cu această temă din ţară şi urmăreşte să –I convingă pe oameni să fie mai deschişi privind diversitatea culturală, acceptarea valorilor individuale şi orientarea sexuală.

Serile Filmului Gay. Festivalul durează o săptămână, intrarea este liberă, iar organizarea se bazează doar pe voluntariat. Ultima ediţie a avut drept ca parteneri şi pe cei de la British Council, Centrul Cultural Francez, Casa TIFF, Asociatia European Alternatives. Anul trecut, la ediţia cu numărul 9 au intrat în competiţie 70 de filme din 18 ţări. Au avut loc şi discuţii cu regizorii şi producătorii de film invitaţi, expoziţii, petreceri, o întâlnire a ONG-urilor, workshop-uri în facultăţile din Cluj, teatru, folk.
Bugetul pentru anul trecut a fost de 5.000 de euro. Festivalul va avea loc între 10 si 16 noiembrie 2014.

„Cred că în fiecare an cei mai aprigi duşmani ai noştri au fost prejudecăţile din mintea oamenilor care nu au înţeles exact ce vrem să facem. Am bătut la foarte multe uşi, în fiecare an, încercând să cerem o mână de ajutor şi, din păcate, în multe cazuri, de îndată ce am pronunţat cuvântul cu „G” din SFG, ne-am lovit de rezistenţă şi de sprâncene ridicate în mod suspicios.

Multe firme, organizaţii, asociaţii şi instituţii publice au bătut în retragere pentru că s-au temut să îşi asocieze imaginea cu noi dintr-o teamă prostească.
În Europa şi în Statele Unite ale Americii, vedete ale show biz-ului se transformă în gay icons, Madonna încalcă legea în Rusia vorbind public despre nediscriminare şi egalitate, Barack Obama arată susţinere în cel mai deschis mod pro căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, însă la noi mulţi preferă să se ţină cât mai departe, de teamă că îşi vor păta imaginea sau că vor pierde clienţi şi capital electoral.

Banii şi oamenii care să se implice în organizarea festivalului au fost mereu puncte nevralgice în organizarea fiecărei ediţii de-a lungul celor nouă ani.

Este aproape imposibil să dezvolţi un festival pentru a deveni mai mult decât „undeva se proiectează gratis filme”, în momentul în care te loveşti constant de limitări bugetare, mai ales în contextul în care până şi fiecare afiş lipit în locurile publice înseamnă bani pentru aprobare, iar existenţa unui juriu internaţional al festivalului înseamnă cheltuieli suplimentare. În fiecare an încercăm din timp să planificăm un buget mai ambiţios şi să îl prezentăm tuturor potenţialilor binefăcători, pentru a putea să aleagă care sunt limitele în care au posibilitatea să ne ajute. Însă, în fiecare an, din păcate rămân părţi neacoperite şi e întotdeauna dureros să tai cu pixul activităţi, evenimente sau locuri de proiecţie, din lipsa banilor", a declarat, pentru „Adevărul“, Lucian Dunăreanu, directorul Serilor Filmului Gay.

Programul filmelor va fi finalizat zilele acestea şi postat pe site-ul evenimentului.

Mai puteţi citi:

Lucian Mîndruţă, mesaj către homosexualii din România: „Vreau doar să vă spun că războiul a ajuns la voi“

Un activist german pentru drepturile homosexualilor a fost bătut înaintea unei parade LGBT din Belgrad

Adevărul Live: homosexualitatea în showbiz: avantaj sau stigmat pentru vedete?

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite