Orăşelul care trăieşte doar după propriile reguli. S-a autoproclamat „stat liber“ şi nu vrea să aibă de-a face cu restul lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un mic cartier din Copenhaga, Christiania, a ajuns să fie cunoscut din anii 70, după ce câteva grupuri de tineri, cei mai mulţi dintre ei adepţi ai mişcării Flower-Power, s-au instalat ilegal în zonă. Aceştia refuzau să se supună rigorilor societăţii şi s-au izolat aproape în totalitate de exterior.

Autorităţile daneze au privit la început pasive cum hipioţii au ocupat mai multe clădiri şi barăci militare abandonate. Actul de naştere al aşa-zisului ”oraş liber”, aşa cum s-a autointitulat, datează din 1971. Ulterior, noii săi locuitori nu s-au mai mulţumit doar cu atât şi au decis să-şi autoproclame noul teritoriu ”stat liber”.

În prezent, la aproape 50 de ani de la fondare, orăşelul rebel numără între 850 şi 900 de persoane, însă cifra exactă este imposibil de stabilit în condiţiile în care aproape toţi trăiesc fără forme legale. 

image

 

Nimeni nu plăteşte taxe

La început, membrii comunităţii şi-au propus să trăiască doar din resursele pământului şi să renunţe în totalitate la bani. Confruntaţii cu o sărăcie lucie, unii dintre ei au renunţat treptat la acest ideal şi astfel au apărut şi câteva mici întreprinderi, dar şi cafenele, restaurante şi alte mici afaceri. Alţii, le fel de practici, au decis să se asocieze şi să-şi cultive la comun peticele de pământ, după modelul fermierilor. În sfârşit, o a treia categorie de persoane trăieşte din banii obţinuţi din traficul de droguri. Partea şi mai interesantă este că nimeni nu plăteşte taxe, iar fiscul danez nu are nicio putere în Christiania. 

Într-o comunitate cu reguli proprii, toate deciziile sunt luate în urma unor adunări la care pot să participe toţi locuitorii din zonă. Violenţa nu îşi are locul într-o astfel de comunitate de hipioţi ce a fost creată cu 45 de ani în urmă cu viziunea unui district autonom paşnic în mijlocul Copenhagăi.

image

 

Incidente soldate cu morţi în Pusher Street

Totuşi, comerţul de cannabis, care avea loc în ultimii ani în “Green Light District”, a devenit motivul principal pentru dezordine, astfel că poliţiştii danezi au început să facă tot mai des razii printre dealerii din zonă. După ce trei oameni, unul dintre ei poliţist, au fost împuşcaţi într-un schimb de focuri pe 31 August 2016, Pusher Street a fost închisă. Decizia le-a aparţinut chiar locuitorilor din zonă, care şi-au manifestat în acest mode dezaprobarea faţă de haosul creat de vânzătorii de droguri.

Uzul drogurilor e ilegal în Danemarca, chiar şi în casele din cartierul hipiot. Deşi în choşcurile cu prăjituri speciale şi jointuri rulate au dispărut în ultima vreme, turiştii şi oaspeţii care ajung în Christiania nu au rămas de tot fără ”iarbă”. Totuşi,  îşi roagă oamenii să îşi cumpere droguri din altă parte. După ce Pusher Street a fost închisă, oraşul a fost acoperit de postere, create de locuitori, pe care se pot citi ”Ajutaţi Christiania, cumpăraţi-vă haşişul din alt loc”. 

image

Vizitaţi de peste un milion de turişti anual

Până de curând, numeroşii turişti erau întâmpinaţi încă de la intrarea în Christiania de un indicator pe care scria ”Dragi prieteni, există trei regul în acest cartier: distraţi-vă, nu fugiţi – creează panică, nu faceţi fotografii – încă e ilegal să cumpăraţi şi să vindeţi haşiş”. 

Turiştii găsesc numeroase suveniruri pe străduţele din zonă. Aici există aproximativ 10-12 standuri de unde îşi pot cumpăra tricouri şi hanorace cu simbolul Christianiei, bijuterii, pipe de fumat şi multe alte obiecte care sunt vândute la preţuri relativ mici. În plus, pe aleile pietonale au apărut numeroase magazine de haine pentru aproape oricine.

Cartierul boem oferă multe opţiuni când vine vorba de mâncare. De la mic-dejun şi brunch până la hamburgeri şi restaurante vegetariene, există un loc pentru fiecare gust.  Sunshine Bakery este cea mai apreciată patiserie din Christiania. Aici este locul în care turistul grăbit poate să savureze un kage (prăjitură daneză) sau o bucată de pizza. Preţurile sunt destul de mici, iar produsele sunt apreciate de cei care-i trec pragul. Puţin mai încolo, cafeneaua Nemoland este faimoasă pentru burgerii săi suculenţi, acolo unde se poate găsi cafea şi deserturi. Micii afacerişti locali nu i-au uitat nici pe vegani, care au două mici restaurante la dispoziţie, Morgenstedet şi Grønsagen. 

image

 

Ce poţi face ca turist în Christiania

Cafeneaua Månefiskeren este un alt loc preferat de turişti. Localul spaţios a fost decorat cu picturi ciudate, iar terasa este luată cu asalt în zilele însorite şi calde. În Freetown Christiania sunt destule locuri care oferă nopţi cu muzică şi fiecare dintre ele au atmosfera lor specială. Iubitorii de Jazz ar trebui neapărat să vadă Jazzklubben. De joi până duminică, cartierul este plin de muzică ce iese din Operaen café. Dj-i, concerte acustice şi sesiuni de jam au loc în cafeneaua aglomerată până după miezul nopţii. 

În fiecare a doua seară de marţi, cinematograful  Byens Lys se umple cu oameni care vor să se bucure de un cocktail rece şi să asculteprezentări ştiinţifice. Science & Cocktails funcţioează din 2010 şi încă are un loc în inimile localnicilor. Mixologi experimentaţi crează cocktailuri unice, în timp ce cercetători şi oameni de ştiinţă merg pe scenă şi prezintă subiecte intrigante. Pentru că e o organizaţie non-profit, toţi oamenii care sunt implicaţi în aceste seri de marţi speciale sunt voluntari iar rezultatul e uimitor. Prezentările sunt susţinute în engleză şi se dezvoltă de multe ori în conversaţii între oaspeţi şi audienţă.

În decembrie, Christiania organizează prima piaţă de Crăciun şi e una dintre cele mai bune din oraş. Mirosul migdalelor coapte şi al vinului fiert de la standuri este irezistibil pentru turistul zgribulit. Tot acolo sunt organizate nenumărate standuri cu haine, bijuterii şi obiecte de decor făcute manual.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite