Opera Naţională Română din Cluj se redeschide. Cortina se ridică din 15 mai

Opera Naţională Română din Cluj se redeschide. Cortina se ridică din 15 mai

Începând cu data de 15 mai 2021, publicul se va bucura din nou de spectacolele montate live pe scena Operei Naţionale Române din Cluj.

La un an de la închiderea sălii de spectacole, suspendarea evenimentelor oferite cu sala plină şi prezentarea a peste o sută de transmisiuni online, artiştii teatrului liric clujean îşi reiau activitatea la Opera Naţională Română din Cluj.
 
Opera Naţională Română din Cluj pregăteşte o serie de patru evenimente, începând cu o premieră prezentată în cadrul programului-pilot iniţiat de Guvernul României prin Ministerul Culturii şi Ministerul Sănătăţii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, dedicat reluării spectacolelor în săli, şi un număr de trei  evenimente prezentate respectând toate măsurile în vigoare, impuse de autorităţi.
 
Cortina se ridică, aşadar, cu patru invitaţii de excepţie.
 
Premiera Faust de Charles Gounod (în concert), prezentată sâmbătă, 15 mai 2021, de la ora 19:00.
 
Acest prim eveniment respectă o structură specială, fiind oferit în cadrul programului-pilot iniţiat de Guvernul României prin Ministerul Culturii şi Ministerul Sănătăţii, pentru relansarea activităţii sectorului cultural-artistic. Proiectul se bucură de sprijinul necondiţionat al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.
 
Regulile de participare la acest spectacol vor fi comunicate în perioada următoare printr-o Hotărâre de Guvern, iar biletele vor putea fi achiziţionate strict online.
 
Proiectul-pilot este urmat de trei evenimente prezentate respectând măsurile în vigoare, impuse de autorităţi:
 
„Carmina Burana” de Carl Orff, spectacol de balet cu bandă prezentat Vineri, 21 mai 2021, ora 19:00. Cantata scenică, apreciată pentru ritmurile sale alerte şi savoarea mistică a temelor abordate, este interpretată de Ansamblul de Balet al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca.
 
Gala 101. Concert aniversar cu ocazia împlinirii a 101 ani de la inaugurarea Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca – eveniment excepţional susţinut Marţi 25 mai 2021, ora 19:00, prezentat atât în faţa publicului, cât şi transmis în direct de Televiziunea Română şi prin streaming online. Aflată sub semnul magic al cifrei 101, teatrul liric clujean ne invită să îi fim alături cu această ocazie, pentru o nouă aniversare cu însemnătate centenară deosebită, la 101 ani de la spectacolul său inaugural, în interpretarea îndrăgiţilor solişti Carmen Gurban, Andrada Ioana Roşu Vaida, Iulia Merca, Sorin Lupu, Eusebiu Huţan, Geani Brad, David Pogana, Petre Burcă şi Simonfi Sandor, acompaniaţi de Orchestra Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, sub bagheta Maestrului Adrian Morar.
 
„Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini – spectacol matineu susţinut Sâmbătă, 29 mai 2021, ora 11:00. Spectacolul celebru pentru efervescenţa sa, intrigile savuroase şi comicul inegalabil, va stârni râsetele şi aplauzele tuturor spectatorilor prezenţi. Distribuţia este în curs de stabilire.
     
Evenimentele din datele de 21, 25 şi 29 mai 2021 vor respecta măsurile de siguranţă şi protecţie aflate în vigoare şi impuse de autorităţi. Astfel, toţi participanţii la eveniment vor purta în mod obligatoriu măşti de protecţie, iar gradul de ocupare a sălii de spectacole va fi de 30%. Totodată, spectacolele oferite nu vor avea pauză, din dorinţa evitării interacţiunilor îndelungate între participanţi.
 
    

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările