Opera Naţională din Cluj pune în scenă un titlu celebru, după 15 ani de încercări ratate. Tiberiu Soare, la pupitrul de dirijor

Opera Naţională din Cluj pune în scenă un titlu celebru, după 15 ani de încercări ratate. Tiberiu Soare, la pupitrul de dirijor

Fotografie de la Making Of-ul spectacolului / Nicu Cherciu

O Operă Naţională din ţară pune în scenă un titlu celebru, după încercări repetate în ultimii 15 ani de a reliza proiectul respectiv.

Ştiri pe aceeaşi temă


Este vorba de Opera Naţională Română din Cluj unde luni, 18 ianuarie, de la ora 18.30, este programată premiera spectacolului “Evgheni Oneghin”, de Piotr Ilici Ceaikovski. Dirjor invitat va fi Tiberiu Soare, dirijor-şef al Orchestrei Naţionale Radio.

“Este un proiect pe care de mult l-am dorit, cred că ultima oară s-a jucat în 2003, au vrut şi alţi directori ai Operei să îl pună în scenă, abia acum am reuşit şi de aceea este un lucru special. Am tras cu toţii să sfârşim acest proiect”, a declarat Florin Estefan, directorul Operei Naţionale Române din Cluj şi cel care va interpreta rolul titular.

Premiera va avea parte de mai mulţi invitaţi, Nadejda Cerchez – rolul Tatianei, Marius Boloş – Gremin, dirijorul Tiberiu Soare, scenografa Viorica Petrovici şi lighting designer-ul Mădălina Mânzat.
Dirijorul Tiberiu Soare a mărturisit că este pentru prima dată când conduce muzical această operă: 

“Este aşadar un debut, pot însă această operă pe care o port de mult în suflet şi în minte. Deşi muzica este romantică, poemul lui Puskin, pe care se bazează libretul, aduce o notă puternică de realism. Am lucrat cu o echipă excelentă de artişti, cu care am reuşit să rezonez”, a exxplicat Tiberiu Soare. Regia artistică este semnată de Mihaela Bogdan, care a menţionat că s-a încercat să rămână fidelă cu perioada când a avut premiera opera, în secolul XIX, însă abordarea este una proprie.

Cei care nu vor ajunge la premieră pot vedea o a doua reprezentaţie miercuri, 20 ianuarie 2016.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările