Opera Naţională din Cluj face spectacol în piaţa publică. Cele mai cunoscute arii din repertoriul stagiunii vor fi interpretate într-un concert de excepţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca pregăteşte un debut inedit al Stagiunii 2015 – 2016. Este vorba de spectacolul ”La Operă”, care, de fapt, este un concert de prezentare a întregii stagiuni, care va avea loc sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 20.00, în aer liber.

Locul evenimentului este Piaţa Avram Iancu, pe esplanada Operei. Spectacolul ”La Operă” va include arii care se vor regăsi în repertoriul întregii stagiuni. Intrarea la acest spectacol va fi liberă.

”Prin intermediul acestui proiect, dorim să îi atragem pe tineri. Din statistici şi din sondaje pe care le-am făcut în stagiunea precedent rezultă că mulţi dintre tineri au venit pentru prima oară la Operă după ce au asistat la spectacolele Aida şi Carmen, care au avut loc în aer liber, în Piaţa Unirii, în ultimii doi ani”, a declarat directorul general al Operei Naţionale Române din Cluj, baritonul Florin Estefan.

Programul concertului

În programul spectacolului sunt incluse creaţii ale compozitorilor W.A. Mozart, G. Puccini, G. Verdi, P.I. Ceaikovski, J. Massenet, G. Rossini, F. Lehar, G. Donizetti, F. Loewe, R. Rogers, F. Barbu şi F. Comşan.

Spectacolul ”La Operă” reprezintă prima reîntâlnire a artiştilor lirici cu publicul clujean. Stagiunea propriu-zisă va debuta în data de 4 octombrie, cu premiera operei ”Werther”. Pentru prima oară în istoria celor 96 de stagiuni ale celui mai vechi teatru liric din România, spectacolul va fi transmis şi în Piaţa Unirii, pe un LED screen, pentru clujenii care participă la Festivalul de Toamnă al Economiei Germane – Herbstfest.

”Recviemul Parastas”

Stagiunea mai include un spectacol special care va marca celebrarea Luminaţiei. Este vorba de ”Recviemul Parastas” de Marţian Negrea, spectacol care îmbină tradiţia muzicală bizantină cu cea simfonică. Spectacolul este programat la miezul nopţii.

În data de 15 noiembrie, va fi pusă în scenă premiera operei ”Boema” de G. Puccini. Distribuţia spectacolului va fi una de primă clasă, care îl include pe dirijorul David Crescenzi şi pe prim-solista Anita Hartig, care a concertat pe importante scene ale lumii, cum ar fi Scala din Milano sau Covent Garden din Londra. Această punere în scenă se bucură de decoruri noi.

Muzică tradiţională românească adaptată 

De Ziua Naţională a României, în 1 Decembrie 2015, Opera Naţională din Cluj-Napoca prezintă o Gală de muzică tradiţionala românească, adaptată pentru orchestra simfonică. În 7 decembrie va avea loc spectacolul-premieră ”Bal Mascat” de G. Verdi, care este o producţie spaniolă, găzduită de Opera Naţională din Cluj-Napoca.

Un eveniment deosebit care marchează trecerea în anul 2016 este reprezentat de premiera operei ”Evgheni Oneghin”, care valorifică muzical una dintre cele mai mari opere ale literaturii universale: romanul omonim în versuri al lui Puşkin.

Opera clujeană vine în întâmpinarea publicului tânăr cu o serie de producţii noi, în matineu, unele din repertoriul classic, iar altele mai puţin convenţionale, precum spectacolul ”Jesus Christ Superstar”, o operă rock.

”Opera Naţională Română îşi aşteaptă publicul la toate spectacolele programate în această stagiune. O noutate este reprezentată de faptul că, de acum înainte, biletel pot fi achiziţionate şi electronic de pe site-ul biletmaster.ro”, a declarat directorul general al Operei clujene, baritonul Florin Estefan.

Citeşte şi

FOTO Cluj Capitala Europeană a Inculturii –sediul Teatrului şi al Operei, o ruşine


Balul Operei din Cluj, „ca la 20 de ani”: pe scenă au urcat artişti de la Scala din Milano şi de la Opera din Viena. Invitaţii au petrecut cu lei, şerpi şi hostese

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite