O tânără din România e noua senzaţie a muzicii trance şi viitoarea soţie a DJ-ului Markus Schulz FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adina Butar  FOTO: arhivă personală
Adina Butar  FOTO: arhivă personală

Viitoarea soţie a celebrului DJ Markus Schulz, românca Adina Butar (32 de ani), este una dintre revelaţiile noului val de artiste din muzica trance. Cei doi se vor căsători vara viitoare, la Ibiza, dar cuplul intenţionează să-şi ridice o casă şi în România.

Pasionată dintotdeauna de muzică, Adina a lucrat încă din liceu la un post de radio din Deva, oraşul ei natal. Câţiva ani mai târziu, tânăra a ales Facultatea de Jurnalism şi intenţiona să urmeze o carieră în televiziune. Nu s-a întâmplat aşa, pentru că pasiunea pentru muzică a fost prea mare, iar ulterior avea să-i poarte paşii pe marile scene ale lumii.

„În timpul liceului am lucrat la Naţional Fm Deva, aproximativ trei ani. Îmi amintesc că în clasa a XII-a mergeam la liceu de la 8.00 şi mereu mă învoiam de la ultima oră pentru că trebuia să ajung la radio. Aveam emisiune de luni până vineri de la 14.00 la 18.00, «Super Drive» se numea. Iar în timpul emisiunii, între intervenţii, cântam mereu piese trance. Îmi amintesc că pe vremea aceea erau în vogă 4 Strings cu «Take me away», Dido, ATB, Chicane, Paul Van Dyk şi Markus Schulz, etc. Dacă mi-ar fi spus cineva în perioada respectivă că cei pe care îi ascultam îmi vor fi prieteni foarte aproapiaţi şi ne vom întâlni mereu în turnee în toată lumea, probabil i-aş fi spus că visează“, îşi aminteşte Adina. Tot în perioada liceului a înfiinţat o trupă de trei fete.

„Una dintre fete era colega mea de bancă, Monica, iar cealaltă Celia. Cântam la baluri de boboci sau la petreceri. Aşa au fost primii paşi din carieră, aveam doar 16 ani“, adaugă tânăra.

Lansată pe piaţa muzicală din SUA

În urmă cu şase ani, viaţa Adinei a luat o turnură spectaculoasă. În 2012, s-a remarcat cu piesa „Power of Goodbye“, care a reprezentat paşaportul ei pentru o carieră muzicală afară. Şi chiar viitorul ei soţ, Markus Schulz a fost primul care a pariat pe calităţile româncei. De atunci, Adina a crescut constant, iar piesele ei sunt apreciate, în special, în SUA şi în Asia.

„Am cântat la sute de festivaluri în ultimii ani, dar aş putea să enumăr câteva care m-au impresionat. În urmă cu doi ani am avut ocazia să cânt pe mainstage la EDC Vegas. Scena era atât de mare încât mă simţeam ca o furnică în faţa sutelor de mii de oameni prezenţi la festival. Iar dintre cluburi, cel care mi-e cel mai  aproape de suflet e Avalon Hollywod din SUA, California. În Australia şi Asia am avut o serie de concerte mari. N-am să uit niciodată Revelionul din 2012, din Vietnam, când am cântat în faţa a 100.000 de oameni“, spune Adina.

Artista colaborează în acest moment cu viitorul ei soţ, dar şi cu alte nume mari ale muzicii electronice. În plus, ea se ocupă pe partea de management de Coldharbour Recordings, casa de discuri a lui Markus Schulz.

„Magie“ de la prima vedere

De la bun început, de când Adina şi Markus au început să colaboreze, fiecare se simţea atras de celălalt, însă niciunul nu îndrăznea să facă primul pas. În plus, munca din studio cerea multă concentrare, astfel că pe toată durata primei lor colaborări au preferat să se dedice profesional.

„Ne-am cunoscut în 2012, în studio, când lucram la câteva piese pentru albumul său «Scream». Am fost foarte profesionali unul cu altul în timp ce am lucrat la album. Era un schimb de energie incredibilă între noi, dar nici eu şi nici el n-am îndrăznit atunci să facem un pas. Din punctul meu de vedere a fost un fel de «magie» încă de la prima vedere. Însă primul pas l-a făcut el, chiar în ziua în care a trebuit să plec şi m-a condus la aeroport. Acolo m-a luat de mâna şi atunci am ştiut că sentimentele sunt reciproce. Apoi, am vorbit non stop prin mesaje până următoarea dată când ne-am reîntâlnit. Iar de atunci suntem împreună“, mărturiseşte Adina.
adina butar foto arhiva personala

Adina Butar  FOTO: arhivă personală

A fost cerută în căsătorie chiar pe scenă

Fermecat de frumoasa româncă, Markus Schulz a decis să facă pasul cel mare şi să o ceară în căsătorie. Şi n-a făcut asta oricum. A plănuit totul din timp şi a reuşit să-şi surprindă viitoarea mireasă, cerându-i mâna în timpul unui show, chiar de Revelion, la clubul Avalon, de la Hollywood.
„Am intrat pe scenă imediat după miezul nopţii. Aveam în program patru piese, dar înainte de ultima dintre ele s-a oprit muzica. Markus mi-a spus că sunt ceva probleme. Apoi, a venit pe scenă lângă mine şi dintr-o dată «problemele tehnice» au dispărut. S-a pus în genunchi în faţa mea, sub privirile fanilor, iar pe ecrane a apărut scris „Adina, will you marry me?“, rememorează românca.

Îşi construiesc o casă la Sarmizegetusa Regia

Aşa cum le stă bine unor artişti recunoscuţi în lumea muzicii trance, nunta va avea loc anul viitor, pe 1 iunie, în capitala mondială a muzicii electronice, patria cluburilor, insula Ibiza, Spania. Pentru asta, Adina şi Markus au ales un resort special, Sa Talaia.

Chiar şi aşa, România rămâne în sufletul ei, iar cuplul îşi construieşte o casă şi lângă Sarmisegetusa Regia.

„Ajungem destul de des în ţară şi lui Markus îi place România. Urmează să ne construim o casă aproape de Sarmisegetusa Regia, pentru că e un loc superb, care te încarcă mereu pozitiv“, dezvăluie tânăra.

În prezent, Adina şi Markus locuiesc în Miami, însă sunt mai mereu pe drumuri, cu ocazia turneelor pe care le susţin. De altfel, cei doi petrec mai mult de 150 de zile pe an în hotel: „O zi obişnuită începe cu mersul la aeroport, îmbarcare, zbor, apoi drumul la hotel, pregătiri pentru concert şi show, după care o luăm de la capăt. Când sunt acasă, la Miami, încerc să merg cât mai des la sală, iar serile luăm cina cu prietenii şi ne relaxăm. Încercăm să compensăm ritmul ăsta nebun adoptând un stil de viaţă cât mai sănătos. Asta înseamnă că nu bem alcool decât foarte rar, la ocazii speciale, nu fumăm, mâncăm sănătos şi facem cât mai mult sport“, a încheiat Adina. 

adina butar foto arhiva personala

Markus Schulz  FOTO: arhivă personală

Cel mai bun DJ al Americii

În 2012, cunoscută revistă DJ Times îl declara pe Markus Schulz cel mai bun DJ al Americii. În ultimii 10-12 ani, cunoscutaaa revistă DJ Magazine, care dă tonul în muzica electronică, l-a clasat de fiecare dată printre cei mai buni artişti trance şi dance electronic.  Markus Schulz deţine studioul de înregistrări Coldharbour Recordings şi compania de impresariat artistic, Schulz Music Group.

Mai puteţi citi:

Cristian Presură, inventatorul român de geniu angajat la Philips: „Profesorul de fizică îmi dădea note de 1 şi 2 pentru atitudinea mea «arogant㻓

Fizicianul Cristian Presură (47 de ani) este angajat ca cercetător la celebra companie olandeză Philips şi îşi desfăşoară activitatea în centrul de cercetare de la Eindhoven. Specialist în domeniul senzorilor medicali, românul a inventat şi introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite