O femeie a fost bătută într-un mall din Cluj (VIDEO)

O femeie a fost bătută într-un mall din Cluj (VIDEO)

Agresorul a dat cu pumnul şi după intervenţia paznicilor

O femeie a fost luată la bătaie în Iulius Mall de un bărbat, care a reuşit să-i aplice câteva lovituri şi să-i spargă telefonul. Acesta nu a încetat să o lovească nici la intervenţia forţelor de ordine ale centrului comercial. Totul s-a petrecut în vară şi în văzul a sute de trecători, însă imaginile au ieşit la iveală abia ieri, după ce acestea au fost postate pe internet.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vezi şi
Un hacker susţine că a spart serverul celui mai mare mall din Cluj (VIDEO)

VIDEO „Hackerul” de mall a mai sustras o înregistrare video: două fete la agăţat în parcare

Scenele au fost surprinse de camerele de supraveghere ale mall-ului. În acestea se poate observa cum un bărbat abordează o femeie care vorbea la telefon şi începe să o lovească. Într-o primă fază, îi trânteşte telefonul pe jos, începe să îl calce, iar apoi îl ridică şi îl trânteşte. Femeia a încercat să se apere, dar agresorul a izbit-o de o maşină promoţională, unde i-a aplicat câţiva pumni.

În momentul în care au intervenit paznicii, femeia a încercat să fugă. O altă cameră de supraveghere arată cum agresorul fuge după aceasta, sub privirile paznicilor şi reuşeşte să îi mai aplice câţiva pumni. Totul a durat aproximativ două minute, conflictul fiind aplanat de doi oameni de ordine şi alte persoane care au intervenit pentru a calma spiritele.

Din imagini se pare că e vorba de un bărbat şi o femeie. Cert e că oamenii de pază au intervenit foarte prompt şi au aplanat conflictul. E o filmare veche, din vară. Nu avem certitudinea că acestea au fost postate sau nu de angajaţii noştri. Vom încerca să aflăm”, ne-a spus Gabriela Doboş, PR manager al Iulius Grup. Aceasta a mai spus că nu ştia de acest conflict până în prezent.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările