O facultate din Cluj lansează Biblioteca Investitorului. Cu ce îi va ajuta pe studenţi

O facultate din Cluj lansează Biblioteca Investitorului. Cu ce îi va ajuta pe studenţi

UBB FOTO Adevărul

Facultatea de Business din cadrul UBB, alături de un club al studenţilor gândit după modelul din Vest, anunţă că va lansa luni, 3 octombrie, odată cu deschiderea anului universitar, cea mai completă şi modernă bibliotecă numită Biblioteca Investitorului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit reprezentanţilor UBB, Biblioteca Investitorului va face parte dintr-un sistem de educaţie financiară numit Student Invest Club şi va constitui un proiect care va funcţiona după modelul cluburilor de investitori dedicat studenţilor din Europa de Vest. Proiectul va fi reglementat printr-un ghid creat în parteneriat cu mediul universitar şi companiile de investiţii din România.

Managerul acestui proiect, Tudor Fărăgău, susţine că Biblioteca Investitorului nu este doar o simplă bibliotecă, ci începutul de drum în fascinanta lume a investiţiilor pentru orice student interesat să înveţe cum se ia o decizie de investiţie, la ce anume trebuie să fie atent când analizează o oportunitate investiţională şi, cel mai important lucru, cum să evalueze riscul, puterea banului şi importanţa pe care un investitor o poate avea în finanţarea dezvoltării ţării tale.

„Este de lăudat efortul partenerilor proiectului şi pe această cale le mulţumim pentru implicarea de a transforma o idee într-o bibliotecă, care de acum înainte va contribui la dezvoltarea viitorilor oameni de afaceri. Acest proiect se încadrează în ceea ce Facultatea de Business îşi doreşte, de a oferi studenţilor pachetul de cunoştinţe de business, care să fie apoi uşor de implementat în practică. Facultatea de Business s-a remarcat printr-o deschidere faţă de mediul de afaceri, prin numeroasele parteneriate încheiate cu companii de prestigiu din România şi printr-o calitate a educaţiei oferite studenţilor, ceea ce s-a vazut şi anul acesta printr-o creştere semnificativă a numărului de studenţi înscrişi. Transferul de cunoştinţe teoretice ale studenţilor în practică îl facem încă din cadrul studiilor acestora, iar bibiloteca nou înfiinţată facilitează acest transfer deschizând noi orizonturi investiţionale ale viitorilor absolvenţi”, este de părere Ioan Alin Nistor, decanul Facultăţii de Business din cadrul UBB.

Investiţia totală pentru deschiderea bibliotecii se ridică la peste 24.000 de lei, bani care au fost alocaţi de principalii parteneri ai proiectului: Invest Club, BCR, Erste Asset Management, precum şi Facultatea de Business.

Mai puteţi citi:

Economistul genial considerat „şansa României la Nobel”, profesor la Oxford şi la Sorbona, nu e suficient de bun şi pentru a preda la o universitate din ţară

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: